Anurim the Robot

In dorinta mea de a fi cat mai pregatita pentru greaua incercare ce ma paste peste o saptamana, am zis ca niste genoflexiuni dimineata nu mi-ar strica. Am inceput cu 20 pe care le-am dus usor. Baiu’ a fost cand am trecut la 40. Adica marti parca. Miercuri mergeam cam impaiata, insa joi dimineata nu m-am lasat si tot 40 am facut, desi simteam ca ceva nu-i bine. Azi-dimineata, daca nu ma tineam de ceva nu cred ca eram in stare sa le fac si de atunci sunt si mai rau, adica abia ma asez pe scaun, abia ma ridic, iar de coborat/urcat scarile… e foarte rau.
Imi tot zic ca e spre binele meu, ca ninja rezista, insa atunci cand simt durerea aia intepatoare in coapse… Goooooood, mi se taie respiratia. Imi doresc ca maine sau poimaine sa-mi treaca. Asa ca prin minune. Pentru ca nu vreau deloc sa ma opresc, nu vreau sa fiu imobilizata pe partie si sa ma plictisesc de moarte.

In alta ordine de idei, am primit un link foarte misto care-mi satisface dorinta de informatie astrologica/numerologica sau de orice alta natura legata de nasterea mea. Astfel am aflat ca am 263,387 de ore sau 15,803,222 de minute. Sau care este data mea de nastere in calendarul maya, ebraic, cu cine imi impart ziua de nastere si care erau melodiile in top pe vremea aia. very funny. I loved it!

This entry was posted in hmmm and tagged , , . Bookmark the permalink.

2 Responses to Anurim the Robot

  1. T.o says:

    Propun niste benzi rulante din redactie pana la bufet, de alea ca in aeroport, sa nu mai fie trepte. 😀

  2. violeta says:

    Miruna draga, pentru tine am scris articolul asta. ;)) Cam tarziu, dar daca as fi stiut din timp….

    Exercitii pregatitoare pentru ski – http://www.acasatv.ro/noutati-lifestyle/diete-sanatate/despre-accidente-la-ski-afla-ce-exercitii-trebuie-sa-faci-pentru.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *