anurim

… la Massive Attack. Cam in randul 3 asa:). Daca ma straduiam, probabil ca si aici as fi ajuns lipita de gard, insa nu a fost nevoie. Cineva spunea dupa concert ca a fost reconfortant. Pentru mine a fost provocator, deloc reconfortant. N-am putut sa ma relaxez. Useless to say ca mi-a placut.

… la Iron Maiden. Fiindca am fost din nou “last minute atarnache”, am avut bilet in peluza, insa am avut a seat with a view. And what a view! O mare de oameni, toti cu mainile sus, toti cantand la unison (mai ales la Can I Play with Madness sau Fear of the Dark). Cel mai misto moment: chiar pe acordurile de inceput la Fear of the Dark mi-am dat seama ca eram langa o colega din scoala primara:)), a fost ca la Surprize:)). Si apoi am inceput sa cantam amandoua din toti plamanii:).

Si, evident, cand s-a terminat totul, din nou prima melodie pe care am auzit-o a fost asta:).

Nush pe la ce alte concerte as putea sa mai ajung pe ultima suta de metri, dar ma gandesc sa ma duc la Sick Man Festival. Mai ales ca am si unde sa stau, that is la mama mea acasa, la vreo 30 de km de Petrila:).

Oh well, I guess that’s it for tonight.

Booon. Sa incepem. Plec eu, Anurim, duminica pe la pranz, cu doi Bogdani in calatorie. Cu masina. Trebuia sa ajungem la Viena dimineata, insa nu foarte devreme. Asa ca am lalait-o pe drum big time. Ne-am oprit la mine la bloc la Deva, prin parcari din Ungaria.. d-astea. Anurim a cam dormit juma de drum, cu toate astea cand am dat iama prin magazine in Viena, tot ametita de cap eram. Drept pentru care mi-am luat niste pantaloni cam mari si am facut supradoza de H&M. Pe la pranz hai sa ne plimbam. Baietii erau cam in transa, asa ca i-am parcat pe o bancuta langa Stephansdom si m-am tot plimbat p-acolo… foarte frumos. Pe seara, hai la Hundterwasser. O bere, o atentie, o maslina, pana cand Anurim2 a venit de la munca si ne-a dus acasa unde am mancat si eu prima data wursti. Very good. Am dormit neintorsi ca a doua zi o luam spre Praga, la concert, si nu era chip sa intarziem.

In Praga, numai dandanale. Schimbam bani la un curs prost, ne-am luat tzeapa si ne-am enervat. Apoi stresu cu masina, sa nu cumva sa dispara, s-au mai auzit cazuri. Dupa pranz, din nou la plimbare, inca o ora si ceva (Cu vorba memorabila a lui Bogdan: “m-a dus capu da nu m-a tinut sistemu’ nervos”). Apoi la concert. Acolo ne dam seama, Anurimele, ca e posibil sa nu putem intra, because biletele erau nominale si pe nici unul nu scria numele nostru. Si era ID control. Pana sa ajungem la control, am facut o mie de scenarii si planuri cu ce facem, ce zicem (am uitat ID la hotel, nu stiam cum merge treaba, haide bre, crezi ca am venit din RO degeaba?). Pana la urma pur si simplu ni s-au schimbat numele de pe bilete.

And The Concert. Nu-s eu cea mai in masura sa vorbesc despre el. Pot sa spun doar ca nu ma asteptam la asta, I didn’t see it coming, eram fascinata de Tom, de scena mica din mijlocul celei mari, de muzica, de versuri, multe rascolitoare, de lumini, de culori. La sfarsit, Bogdan zice: “Teatru, bei. Emotie, astea….”

Si deci 2 Anurime si 2 Bogdani cum eram ne-am intors la Viena that night. A doua zi a plouat si eram ca in tabara cand ploua afara si n-ai cum sa te joci. Ne-am uitat la film (Paranoid Park), am citit, am dormit (eu, adica).

In the evening, dupa o bere la o terasa si cina, hai la Prater. Ploua mocaneste. Moi, je voulais sa ma dau in roata cea mare. Insa pana sa terminam berile s-a inchis. Asa ca ne-au ramas masinutele:) si a fost mega fun.

Next day am plecat spre casa, Bogdan a condus ca nebunu all day long, cu mici pauze, asa incat am ajuns just in time pentru ziua lui A Cherry (la multi ani!) si chiar ajung, odihnita, la ziua lui za Robi, pe care, nu-i asa, trebuie sa-l cinstim cum se cuvine.

Si acum poze.

Imi place din ce in ce mai mult Regina Spektor. Asa ca pentru starea din seara asta melodia de mai sus e foarte buna:). Plus ca ma distreaza cum se termina videoclipul.

E abia jumatatea lui iulie si, nu stiu din ce motiv, am impresia ca parca vara trebuie sa se termine. Evident, nu-mi doresc asta, eu ador vara, chit ca mor de cald. Dar asta stiti deja:). Poate si pentru ca simt ca ma asteapta zile grele, insa nu vreau sa ma gandesc la asta de acum. Duminica o iau la picior din nou, cred ca nu pot trece prea multe luni fara sa plec din tara macar putin. De data asta ma duc la Viena. Si la Praga sa-l ascult pe Tom Waits. O sa fie frumos:).

Era sa cad sub birou de ras azi cand am vazut imaginile de mai sus. Macar de-si tatua, vorba lui C., “sugi plua” la subrat. Aia era jigneala maxima!

In rest, eu in weekend am muncit. Asa ca sa nu va asteptati sa vin cu cine stie ce minunatii (pentru ca, nu-i asa, ati avut cu totii cate o revelatie de fiecare data cand ati intrat pe acest blog)

Da, sunt cam intarziata, dar va anunt ca am fost si eu ieri la concertul Def Leppard - Whitesnake de la Romexpo. Am fost, cum a zis Joe, “last minute atarnache” pentru ca nu-mi luasem bilet si de dimineata eram convinsa ca nu o sa merg, pana cand am auzit-o pe ea, suava, “mai stau un pic si plec la concert”. Si atunci m-a pocnit ca vreau si iooo, astfel incat in 10 min m-am potcovit si cu un bilet in zona B si duse am fost. Si a fost dragutz, desi la noi in spate acolo nu se vedea prea bine, nici nu se auzea stralucit (am inteles de la un coleg ca nici in fata nu s-a auzit prea bine). Pe rand cu noi stateau doua doamne 60+ care au dansat fara intrerupere, plus alti roacheri burtosi/cheliosi care au dat din cap si au cantat din toti plamanii pe aproape toate melodiile. Am aflat si eu ca trupa Whitesnake e de o varsta cu mine (si cu Joe) :).

Dar, nu pot sa mint, am cantat si eu cu lumea la “Here I go again” sau “Is this love”. Insa cel mai tare a fost ca dupa ce s-a terminat concertul prima melodie de pe “banda” a fost asta (m-a inveselit instant, Monty Python rules!):

La inceput a fost Vama

Apoi am trecut pe la un hairstylist din America (uite unde era fotomodelul si eu nu stiam)

Si asa frezate toate ne-am tras in chip, ca oricum o poza cu toate trei, prietenele din copilarie, nu cred ca aveam

Si o poza in lanul de grau, mai pe seara asa. Cam blurry ca-i facuta de Nico si asta e obisnuita sa stea de partea cealalta a camerei foto

Mai am si altele, but then again vacanta mea inca nu s-a terminat.

Patrice - Everyday Good
Nu se compara cu varianta live pe care am auzit-o eu in seara asta. A fost ultima, indeed, insa a fost absolut dementiala. And get this: astia de citesc blogul de mai multa vreme poate isi amintesc cat de suparata am fost la Depeche Mode ca o fata de langa mine l-a luat de mana pe Dave. Oh well, de data asta nu m-am lasat si am reusit si eu, impreuna cu o turma de alte muieri, sa-l ating pe Patrice:)). S-a asezat omu’ in cur pe scena si a lasat lumea sa vina la el. Bine, nu e ca si cum ar fi patit ceva rau or anything, paza nu prea era oricum, iar ala de statea in fata scenei langa noi mai ca-l busea rasu’ cand vedea nebunele cum se agita sa prinda cate o sticla de apa aruncata de basist de pe scena (ala cred ca era cam high, avea niste miscari in el sa mori de ras nu alta) sau prosopul aluia de la tobe.

All in all mi-a placut tare:) chit ca a fost intr-o luni si nu era lume prea multa. In curand sper sa am si niste poze, ca colegu’ David a avut bafta sa fie close enough pentru niste cadre bune:)

later edit: iaca niste poze cu mine de la concert. Poze cu Patrice din concert vedeti aici, pe blogul fotografului in devenire David:).

Am diacriticeeeeee!!!! Să vezi și să nu crezi!! Me is happy now! Și asta s-a întâmplat datorită colegului meu de la Grafică, Nicu:). Nu e fan Mac, însă se pare că a știut mai bine ca mine (care eu, între noi fie vorba, numai m-am plâns, însă mare lucru n-am făcut) să caute pe Google:)). Și asta numai pentru că m-am văicărit în recreație, vulnerabilă ca roza Micului Prinț, că asta ar fi singura problemă pe care o are my precioussssss.
Uite, Boquito, d-aia mă duc eu la țigară:).

Dragos Caretas, TheRobi si Bodo. Daca nu erau ei acolo, la Zurich, pe stadion, sunt convinsa ca Romania ar fi pierdut cu Italia:).

Noi parca am aflat pe la scoala ca “dor” nu prea are traducere in alte limbi straine. Ca starea pe care o exprima nu-si gaseste echivalent in alte idiome. Well, gresit. “Saudade” asta inseamna. De fapt, ascultand melodia de mai sus, cred ca e fara indoiala lucrul asta.

Cesaria seamana cu bunica-mea. Bine, bunica-mea nu era negresa (desi, la gustul ei pentru telenovele latine si povesti de dragoste, probabil ca nu i-ar fi displacut), insa era la fel de grasa. Nu era ea foarte inalta, dar parea impunatoare din cauza dimensiunilor. Si avea aerul ala uneori bland, insa mereu demn, cam cum e Cesaria. Era stresata ca o sa am acelasi destin sentimental tragic ca al ei:). Cand ma uit la Cesaria o vad pe bunica-mea.