De ce Craciunul nu mai e ce-a fost

De cativa ani ma bantuie sentimentul asta. Nu mai e asa cum trebuie, nu mai e senzatia aia ca e sarbatoare, desi mereu se intampla sa fac toate lucrurile ca la carte ca ea sa se intample. Bradul pregatit, cadourile asisderea, sarmale, cozonac, tot.

Cu toate astea, nu ma mai simt eu asa cum trebuie de Craciun. Si mi-am dat seama in seara asta, in masina, in timp ce ma intorceam acasa, ca de fapt toata chestia in jurul Craciunului meu era intoarcerea ACASA. Simteam altfel sarbatoarea asta inainte de 2003 pentru ca ma duceam la ai mei, la Deva. Intotdeauna ma trezea mama sau tata cu pupaturi de ziua mea. Mereu mirosea in casa a ceva bun, tort, cozonac, prajituri. Si dupa niste hlizeala prin bucatarie, aveam de lucru cateva ore cu bradul si ornamentele. Imi asteptam cuminte cadourile, ma fericeau fetele zambitoare ale alor mei cand isi deschideau cadourile. De cand mi-am castigat primii bani, m-a bucurat extrem sa le cumpar chestii pe care ei nu si le-ar fi luat. Mai ales tata reactiona ca un copil, se bucura la diverse maruntisuri d-astea fistichii.

Si dupa ce mancam sanatos, imi asteptam colindatorii. Veneau ba rude, ba prieteni, fosti colegi din liceu, pe care-i omeneam cu prajituri si vin. Si cu care plecam apoi brambura prin oras, prin alte case, sfarsind iremediabil in vreun bar. Iar a doua zi o luam de la capat cu mancat si iesit prin oras, ca nu apucasem sa ne spunem totul cu o seara inainte.

Era frumos de Craciun acasa.

Acum, desi ne strangem toti la mama, parca nu mai e la fel. Nu mai am sentimentul ala ca sunt acasa, protected and safe, asa cum mi se intampla la Deva. Si, desi mai vin copii din bloc la colinde, iar seara imi vad prieteni dragi, cel putin in ultimii doi ani, thanks to Sana, ma simt totusi misplaced. Si in toti anii astia, dupa 2003, mi-a fost cumva teama de un singur lucru: sa nu ma trezesc singura de ziua mea. Norocul meu ca nu mi s-a intamplat asta pana acum:).

This entry was posted in hmmm and tagged , . Bookmark the permalink.

8 Responses to De ce Craciunul nu mai e ce-a fost

  1. Nu esti sigura, multi ii spun proces de imbatranire 🙂

    Si se bare ca e unul din motivele pentru care e atat de frumos cand suntem copii…. dar ne trece 🙂

  2. T.o says:

    Poate pentru ca eram mai copii si, da, se cheama ca imbatranim. Dar si mai mult cred ca e din cauza faptului ca lumea se schimba, ca nu mai e sentimentala, ca nu mai da doi bani pe prostioare de astea si ca totul se reduce la chestii materiale sau se face din virtutea inertiei, fara imolicare, emotie, bucurie, ci superficial. Dar sa stii ca in cazul meu nu se aplica si cred ca depinde de noi sa nu pierdem de tot farmecul asta (sunt sigura, la cum te stiu, ca si tu pastrezi entuziasmul si bucuria aceea simpla, nu doar melancolia). Eu, spre exemplu, sunt mai ceva ca un copil din zilele de azi cand vine vorba de Craciun, ma entuziasmez la maxim pentru orice prostioara si impodobirea bradutului ramane sfanta, poate chiar mai amuzanta si mai speciala decat in copilarie. Si imi pare rau ca au fost ani in care nu am crezut ca exista Mos Craciun, caci acum nu ma mai poate convinge nimeni ca e doar o prostie. Doar ca acum, in afara de poezii, cum faceam cand eram mica, pregatesc si cadouri pentru Mos:P

  3. Anurim says:

    Nu cred ca e doar asta cu imbatrinirea. Cred ca e si sentimentul ala de dezradacinare, intre momentul in care te rupi de ai tai si pana cand ai propria familie. Bine, cel putin in cazul meu:).
    Dar T.o, e super ca poti sa faci asta, if it makes you feel good.

  4. @Anurim: am trecut de “etapa ta”, am acum familia mea pe care o tin strans alaturi de cei din generatia trecuta.

    Sentimentul pe care-l incerci si tu ramane.

    Nici macar nu imi dau seama daca e ceva rau, cred ca e normal. Doar ca e greu de acceptat 🙂

  5. Anurim says:

    Posibil sa fie asa, Mircea. Doar ca eu imi inchipui ca atunci ma voi bucura de bucuria alor mei, chit ca nu o sa mai fiu eu rasfatata. Dar ii voi rasfata pe ceilalti.

  6. io tot ma consolez cu gandul ca acele vremuri or sa revina cand o sa am eu copii. bucuria lor va fi si bucuria mea.

  7. maisouije says:

    jos scufita pentru tomata!

    O sa fie mai zbarcita dar rosie in obraji si cu stropi de roua in ochi cand or sa dea iama patlagelele alea prapadite in cadourile de sub brad…

    Si atunci nu numai ca va stii de ce Craciunul va fi mereu ce-a fost, dar poate se va intreba ce altceva mai e si nu stia c-a fost.

  8. Anurim says:

    Pai da, asta ma gandeam si eu, ca o sa ma bucur de bucuria lor. Mbine, looking forward for this:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *