Eu, europeanca

Mi-am dat seama astazi ca, vorbind cu fetele astea de la curs, ma refer la mine ca fiind europeanca. M-am amuzat teribil auzindu-ma vorbind de Germania si Franta de zici ca sunt colea, peste gard, de Romania. Insa perspectiva e diferita, mi-am explicat in timp ce parcurgeam lungul drum catre casa pe jos (ca si cu tramvaiul e tot un drac).

La cursul asta sunt fete din China, Australia, Canada/Martinica, America, Egipt, Maroc si Congo. Doar eu sunt din Europa. Profa e buthaneza tibetana si locuieste la NY, asistenta ei de curs e din California. Colega mea de apartament e din Pakistan. Asadar, cumva, in microclimatul prezent si poate si din punctul de vedere al celorlalti, oricat de familiari ar fi cu Europa si tarile ei, eu sunt europeanca.

Si de unde noi in Romania ne uitam cu jind spre vest dorind o tara “ca afara”, cu sosele bune, spitale normale, administratie eficienta, politicieni care sa dea macar 2 bani, daca nu chiar mai mult, pe ceea ce au de facut, iata ca e de ajuns genul asta de schimbare de perspectiva ca sa ne simtim mai… acolo.

Pentru ca doar ajunsa in situatia asta mi-am dat seama ca, desi marocanii fac nuntile la fel de vesele si lungi ca noi (poate chiar mai rau) si si-au pus masinile pe un fel de soclu, iar daca esti pieton, s-a dus dracu’ viata (Bucurestiu’ de ce nu se infrateste cu Casablanca nu stiu), eu ma identific mai degraba cu europenii, fie ei vestici sau estici, decat cu marocanii. Le inteleg mentalitatea flexibila de genul “hai ca merge si asa” sau “hai c-om vedea noi cum o fi” (punctualitate? organizare? e Ramadan, bre!) pentru ca am vazut-o acasa de multe ori. Insa e ceva mai profund de atat, cred, un fel de stare de fapt care vine din lucrurile mici de zi cu zi. STIU ca nu sunt in Europa and that’s a fact.

Insa romanii, sau poate balcanicii, sunt o specie anume de european. Suntem la mijloc, intre doua lumi, nu ne e strain orientul, nici occidentul, asa ca incercam sa impacam si capra si varza cum putem mai bine. Si d-asta nu am un soc cultural prea mare, spre deosebire de australience care au cu totul alta abordare. Despre chinezoaice nu se stie mare lucru, isi fac cuminti treaba si nu vorbesc prea mult (mai ales pentru ca nu stiu engleza), iar restul just blend in.

E amuzant cum s-au organizat si bisericutele, astea saxone sunt mereu impreuna. Marocancele stau ciorchine, congoleza e pe treaba ei, iar eu am ramas cu chinezoaicele, ca doar relatiile romano-chineze sunt destul de vechi si ar fi pacat sa nu le onoram si la asa scara mica. Oricum, traducatoarea lor e foarte simpatica si celelalte trei fete par ca ma privesc cu simpatie si ele, iar cand sunt extrem de obosita si vorbesc cu toata lumea in romana pentru ca engleza si franceza imi dispar din creier, mi se pare ca inteleg oarecum chiar si ce vorbesc ele intre ele :)).

This entry was posted in aberatii and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *