Se numeste “Heroes”. Credeam ca nu sunt genul sa ma uit la acest gen de seriale, insa asta m-a prins ceva de speriat. Aseara am stat pana tarziu si-mi ziceam “episodul asta si gata”. Insa nemernicii aia au un stil de a opri actiunea taman cand era mai interesant, astfel incat nu m-am putut abtine sa nu ma uit pana cand am simtit ca mi se inchid ochii de somn.<\/p>\n
In trecut am avut mai multe depedente de acest gen. Prima de care-mi amintesc puternic si acum a fost “Heroes” jocul. L-am iubit ca pe nimeni altul si ma gandesc cu drag la el. Si cu nostalgie. Pe vremea aia aveam timp. Apoi a fost Seinfeld. Am facut insa o supradoza la un moment dat si acum nu prea mai pot sa ma uit la el in stil “maraton”. A urmat, in all its glory, “Sex and the City”. Of course. Si de asta m-am lecuit cumva in vacanta de iarna cand l-am mancat pe paine dimineata, la pranz si seara. Ca sa inlocuiesc o dependenta cu alta, am incercat “Rome”. A mers si nu prea. Nu stiu de ce.<\/p>\n
Un alt drog favorit, pe care-l consum in doze mici si numai cand sunt la Eugen e “Two and a Half Men”. Ma distreaza si-mi place ca e scurt, nu ma face sa ma “angajez” la doua ore de film cand eu mor de somn. De fapt, cam asta ar fi secretul serialelor. Doze mici, bine dramuite, te fac sa vrei mai mult si mai mult.<\/p>\n
Asadar, acum sa ma scuzati. “Heroes” seara a devenit echivalentul cafelei de dimineata. Nu mai pot fara. Cel putin saptamana asta.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Se numeste “Heroes”. Credeam ca nu sunt genul sa ma uit la acest gen de seriale, insa asta m-a prins ceva de speriat. Aseara am stat pana tarziu si-mi ziceam “episodul asta si gata”. Insa nemernicii aia au un stil … Continue reading