Cand ma plangeam, la inceputul verii, ca parca vacanta asta e weird, dezlanata si ca nu o prea simt, aveam dreptate. Am reusit sa ma trezesc mai devreme decat in zilele in care muncesc, iar saptamana asta am avut doua-trei zile in care am fost mai obosita decat in orice alta zi din ultima luna. <\/p>\n
Dar nu ma pot plange ca nu m-am plimbat. Din Cluj la Timisoara, un pic la Alba Iulia, la mine la tara si iar la Cluj. Si urmeaza o bucata de Istanbul impanata cu U2, intr-un roadtrip de cateva zile. De fapt, vacanta asta a fost un mare roadtrip, daca stau bine sa ma gandesc, si asta e partea care mi-a placut.<\/p>\n
M-a enervat insa ca nu sunt in stare sa ma detasez de munca si intram, in primele zile, obsesiv pe mailul de serviciu desi out-of-office message functiona din plin. M-a enervat si ca mereu s-a gasit vreun coleg sa ma sune cu vreo problema ca apoi sa inceapa sa ma puna la curent cu ce s-a mai intamplat la birou. Iar eu nu voiam sa stiu informatiile astea. Nu voiam sa le aud vocea, sa stiu ce fac, sa ma preocupe starea lor generala. Voiam sa-i uit complet, cateva zile macar, iar daca as fi fost plecata din tara, cred ca ar fi fost mult mai greu ca ei sa ajunga la mine.<\/p>\n
De fiecare data cand imi incepe o bucata de vacanta imi amintesc de saptamana aia perfecta la Vama de acum vreo 9-10 ani cand uitasem complet cat e ceasul, in ce zi suntem si cuvantul “trebuie”, cam ca in piesa aia a lui Sebastian, “Jocul de-a vacanta<\/a>“. That thing never happened again. Si in fiecare vara sunt in cautarea acelei senzatii eliberatoare, insa parca as fi din ce in ce mai departe de ea.<\/p>\n Mda, e ultima zi de vacanta. Don’t ask me to be happy.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":" Cand ma plangeam, la inceputul verii, ca parca vacanta asta e weird, dezlanata si ca nu o prea simt, aveam dreptate. Am reusit sa ma trezesc mai devreme decat in zilele in care muncesc, iar saptamana asta am avut doua-trei … Continue reading