Sunt momente cand in capul meu zumzaie ideile ca-ntr-un stup de albine si stiu exact cum vreau sa sune povestea si cum o impart in paragrafe si cum incep acele paragrafe si cum se termina. Sunt momente, ca acum, cand e o seceta ingrozitoare, cand nimic nu mi se pare bun si misto si de povestit.<\/p>\n
Am incercat sa scriu o poveste de dragoste. Una traita de mine. Si n-am putut. Prima de care m-am apucat era prea proaspata in cap ca sa o pot verbaliza, sa o pot face publica, vreau s-o tin inca pentru mine, s-o las sa mi se decanteze in minte pentru ca apoi sa pot sa o descriu.<\/p>\n
Urmatoarea era povestea aia de dragoste de care iti amintesti intotdeauna cu un zambet, povestea pe care o vei spune nepotilor, mini-arhetipul personal for a love story. Povestea asta a mea s-a intamplat acum multa vreme si, deci, am crezut ca o voi scrie pe nerasuflate. Da’ de unde. Pe masura ce o scriam mi se parea ca o banalizez. Cuvintele mele nu pareau sa aiba puterea sentimentelor de atunci, nu am gasit combinatiile potrivite sa redau, asa cum am simtit, the magic of the story. Si pentru ca era vorba de ceva trait de mine, cred ca nimic nu ar fi fost suficient de bun.<\/p>\n
Probabil ca daca as fi inventat o poveste ar fi fost mult mai simplu. Daca personajul principal nu eram eu, mi-ar fi fost mult mai simplu sa devin maestru-papusar si sa incurc itele asa cum trebuie. Dar chiar si asa, e destul de complicat sa pot sa raman concentrata asupra unei povesti mai mult de cateva pagini. Hm. Ma intreb cum naiba or avea rabdare sa scrie romane scriitorii astia.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Sunt momente cand in capul meu zumzaie ideile ca-ntr-un stup de albine si stiu exact cum vreau sa sune povestea si cum o impart in paragrafe si cum incep acele paragrafe si cum se termina. Sunt momente, ca acum, cand … Continue reading