Vineri seara. Zona Piata Universitatii. La una din intrarile in Pasaj, aproape de Coltea. Ma grabeam, mi-era cam frig. In fata-mi rasare un baiat care fuma. Mi se adreseaza cu “domnisoara” si spune ca vrea sa ma roage ceva. Eu ii spun “nu” cu juma de gura si dau sa plec. Am gandit instant ca-mi cere bani.<\/p>\n
M-am departat nitel cand el imi spune ca nu am ascultat ce avea de zis. Ok, spun, ascult. Incepe sa-mi spuna cum a ajuns cu masina din Bucuresti si nu mai are benzina de intors la Buzau. Cum ar vrea sa-si vanda geaca, dar nimeni nu o cumpara. Cum nimeni nu-l ajuta. Sa-i dau, deci, niste bani. Sorry, ii spun, ii am pe card. El insista, cica-mi da permisul. Sa mergem la un ATM sa scot. Am zis “Nu” si am plecat. <\/p>\n
In primele cinci minute dupa aceea m-am tot gandit ca poate chiar avea nevoie de ajutor. Si ca orasul asta te invata sa fii rau, sa nu ai incredere, sa nu ajuti. Mai ales in zona aia, a pasajului de la Universitate, acolo de obicei se afla cativa “boemi” d-astia care fac cheta. M-am auto-convins ca povestea nu era adevarata, ca probabil e unul din textele clasice cu care sa faci rost de bani. <\/p>\n
But… what if? Daca intr-adevar s-ar intampla ca cineva sa se afle in mijlocul orasului, sa nu cunoasca pe nimeni, sa ramana cumva fara bani, sa nu aiba cum sa faca rost, sa trebuiasca sa plece pentru ca nu are unde sta … ce s-ar intampla atunci? <\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Vineri seara. Zona Piata Universitatii. La una din intrarile in Pasaj, aproape de Coltea. Ma grabeam, mi-era cam frig. In fata-mi rasare un baiat care fuma. Mi se adreseaza cu “domnisoara” si spune ca vrea sa ma roage ceva. Eu … Continue reading