anurim

Booon. Sa incepem. Plec eu, Anurim, duminica pe la pranz, cu doi Bogdani in calatorie. Cu masina. Trebuia sa ajungem la Viena dimineata, insa nu foarte devreme. Asa ca am lalait-o pe drum big time. Ne-am oprit la mine la bloc la Deva, prin parcari din Ungaria.. d-astea. Anurim a cam dormit juma de drum, cu toate astea cand am dat iama prin magazine in Viena, tot ametita de cap eram. Drept pentru care mi-am luat niste pantaloni cam mari si am facut supradoza de H&M. Pe la pranz hai sa ne plimbam. Baietii erau cam in transa, asa ca i-am parcat pe o bancuta langa Stephansdom si m-am tot plimbat p-acolo… foarte frumos. Pe seara, hai la Hundterwasser. O bere, o atentie, o maslina, pana cand Anurim2 a venit de la munca si ne-a dus acasa unde am mancat si eu prima data wursti. Very good. Am dormit neintorsi ca a doua zi o luam spre Praga, la concert, si nu era chip sa intarziem.

In Praga, numai dandanale. Schimbam bani la un curs prost, ne-am luat tzeapa si ne-am enervat. Apoi stresu cu masina, sa nu cumva sa dispara, s-au mai auzit cazuri. Dupa pranz, din nou la plimbare, inca o ora si ceva (Cu vorba memorabila a lui Bogdan: “m-a dus capu da nu m-a tinut sistemu’ nervos”). Apoi la concert. Acolo ne dam seama, Anurimele, ca e posibil sa nu putem intra, because biletele erau nominale si pe nici unul nu scria numele nostru. Si era ID control. Pana sa ajungem la control, am facut o mie de scenarii si planuri cu ce facem, ce zicem (am uitat ID la hotel, nu stiam cum merge treaba, haide bre, crezi ca am venit din RO degeaba?). Pana la urma pur si simplu ni s-au schimbat numele de pe bilete.

And The Concert. Nu-s eu cea mai in masura sa vorbesc despre el. Pot sa spun doar ca nu ma asteptam la asta, I didn’t see it coming, eram fascinata de Tom, de scena mica din mijlocul celei mari, de muzica, de versuri, multe rascolitoare, de lumini, de culori. La sfarsit, Bogdan zice: “Teatru, bei. Emotie, astea….”

Si deci 2 Anurime si 2 Bogdani cum eram ne-am intors la Viena that night. A doua zi a plouat si eram ca in tabara cand ploua afara si n-ai cum sa te joci. Ne-am uitat la film (Paranoid Park), am citit, am dormit (eu, adica).

In the evening, dupa o bere la o terasa si cina, hai la Prater. Ploua mocaneste. Moi, je voulais sa ma dau in roata cea mare. Insa pana sa terminam berile s-a inchis. Asa ca ne-au ramas masinutele:) si a fost mega fun.

Next day am plecat spre casa, Bogdan a condus ca nebunu all day long, cu mici pauze, asa incat am ajuns just in time pentru ziua lui A Cherry (la multi ani!) si chiar ajung, odihnita, la ziua lui za Robi, pe care, nu-i asa, trebuie sa-l cinstim cum se cuvine.

Si acum poze.

In momentul asta, la 3 in za morning, nu prea pot si nici nu vreau sa spun prea multe. Decat ca m-am intors absolut fermecata. Asta pentru ca a fost un concert absolut demential, la care nu ma asteptam.

Plus restul aventurilor pe care o sa le povestesc maine, dupa ce imi voi fi baut cafeaua cu lapte, dupa ce-mi voi fi dat seama ca nu mai sunt in “tabara”. I’m gonna miss it big time. Pana una alta, here is one from Tom:

M-am trezit de dimineata cu asta:

Nu auzisem pana azi de omul asta si, dupa mai multe auditii, am decis ca-mi place cum suna. Am impresia ca am reintrat in perioada rock or smth;).

Intre timp, azi e zi de curatenie si de pregatiri de plecare:). Tom Waits is waitin’ for us.

Imi place din ce in ce mai mult Regina Spektor. Asa ca pentru starea din seara asta melodia de mai sus e foarte buna:). Plus ca ma distreaza cum se termina videoclipul.

E abia jumatatea lui iulie si, nu stiu din ce motiv, am impresia ca parca vara trebuie sa se termine. Evident, nu-mi doresc asta, eu ador vara, chit ca mor de cald. Dar asta stiti deja:). Poate si pentru ca simt ca ma asteapta zile grele, insa nu vreau sa ma gandesc la asta de acum. Duminica o iau la picior din nou, cred ca nu pot trece prea multe luni fara sa plec din tara macar putin. De data asta ma duc la Viena. Si la Praga sa-l ascult pe Tom Waits. O sa fie frumos:).

Eu sunt genul de fata care nu poarta tocuri de obicei. Cred ca asta nu ma face mai putin feminina, desi am auzit pareri conform carora o femeie pe tocuri arata muuuult mai bine decat una care nu e pe tocuri. Oh well, sincera sa fiu mie mi se par incomode si nepotrivite pentru mine. Eu sunt o fire agitata, iar tocurile m-ar obliga sa am o anumita atitudine… unlike me. Plus ca ma dor picioarele de la ele:)).

Totusi, ma mai pocneste si pe mine nebunia. De cateva zile imi caut o pereche de pantofi cu tocuri si-mi doresc sa fie un pic mai deosebiti. Asta pentru ca eu, vesnica domnisoara de onoare pe la nuntile prietenelor, voi avea din nou aceasta onoare prin septembrie. Si cum rochia exista deja, am zis ca de data asta ar trebui sa nu mai las totul pe ultima suta de metri si sa ma ocup nitel de imaginea mea:). Asa incat am inceput sa ma uit pe net sa ma lamuresc cam ce-as vrea.

Si i-am gasit! Sunt roz! Sunt frumosi! Plus ca au catamai tocurile, asta ma cam sperie, indeed, insa ma gandesc ca n-o sa alerg de nebuna la nunta. O sa fiu “o doamna bine”:P.

But just for the record: beauty is in the eye of the beholder.

Era sa cad sub birou de ras azi cand am vazut imaginile de mai sus. Macar de-si tatua, vorba lui C., “sugi plua” la subrat. Aia era jigneala maxima!

In rest, eu in weekend am muncit. Asa ca sa nu va asteptati sa vin cu cine stie ce minunatii (pentru ca, nu-i asa, ati avut cu totii cate o revelatie de fiecare data cand ati intrat pe acest blog)

Pe dupa-amiaza asa, un banc ceva de genu’: unu care tusea ingrozitor vine la doctor. Doctorul se uita la el critic si-l intreaba: “Fumati?”. Pacientul ezita cateva secunde si spune: “Parca mai bine as bea ceva”. (eu nu stiu sa spun bancuri, p-asta l-am reprodus din amintiri, asta in caz ca cititi si nu va vine sa radeti. Pe mine m-a amuzat).

Pe seara, un comentariu haios. Animalu de Mihnea a comentat si el la mine pe blog. Curioasa, am zis sa vad cine e omu’ asta, asa ca am mers la el pe blog si click la “Despre mine”. Un text despre el si niste comentarii. Unul zice asa: “bai bro… esti al 2lea mihnea in seara asta peste care dau si are blog. am cautat pe gugal. inteligent , nu? nu stiu daca mai trec pe aici asa ca m am gandit sa ti las un semn. ti am citit propria ti impresie despre ceea ce esti si … ca sa te enervez putin , iti spun ca te incadrezi in trend :)) stiu ca nu o faci intentionat, da am impresia ca exista un trend. si nu mi place :)) te am lasat , poti sa fii cat de rau vrei la adresa comentariului meu. ciao“. :))) am crezut ca mor de ras la ultima propozitie: poti sa fii cat de rau vrei la adresa comentariului meu. Adica nu la adresa mea, care am scris comentariul, ci la adresa comentariului meu, care are si el viata lui, l-am nascut cand am dat “submit” si, fiindca eu l-am facut, eu ii iau apararea:))). Cam asa suna propozitia aia.

Oh well, cred ca n-am mai ras sanatos de ceva vreme daca m-au facut sa rad chestiile astea. Cred ca trebuie sa fac o infuzie de Seinfeld again pentru ca la mine rasul e terapeutic.

Da, sunt cam intarziata, dar va anunt ca am fost si eu ieri la concertul Def Leppard - Whitesnake de la Romexpo. Am fost, cum a zis Joe, “last minute atarnache” pentru ca nu-mi luasem bilet si de dimineata eram convinsa ca nu o sa merg, pana cand am auzit-o pe ea, suava, “mai stau un pic si plec la concert”. Si atunci m-a pocnit ca vreau si iooo, astfel incat in 10 min m-am potcovit si cu un bilet in zona B si duse am fost. Si a fost dragutz, desi la noi in spate acolo nu se vedea prea bine, nici nu se auzea stralucit (am inteles de la un coleg ca nici in fata nu s-a auzit prea bine). Pe rand cu noi stateau doua doamne 60+ care au dansat fara intrerupere, plus alti roacheri burtosi/cheliosi care au dat din cap si au cantat din toti plamanii pe aproape toate melodiile. Am aflat si eu ca trupa Whitesnake e de o varsta cu mine (si cu Joe) :).

Dar, nu pot sa mint, am cantat si eu cu lumea la “Here I go again” sau “Is this love”. Insa cel mai tare a fost ca dupa ce s-a terminat concertul prima melodie de pe “banda” a fost asta (m-a inveselit instant, Monty Python rules!):

Ma returnai din vacanta. Ultimele zile le-am petrecut prin Bucuresti, unde am ascultat diverse muzici. B’estfest-ul meu a insemnat asa: Alanis, Unkle, Manic Street Preachers, Kaiser Chiefs, Manu Chao. Evident, am asteptat duminica seara cu sufletul la gura sa-i vad si eu pe “Bela ciao”, cum le spune Vanghi, m-am inghesuit cu toata lumea ca sa prin un loc cat mai in fata (si am ajuns in primul rand, lipita de gard, ca o floare in rochia mea galbena:P) si totusi am plecat nitel dezumflata. Ma asteptam la altceva. Ma asteptam sa fie mai putin explozivi si mai profunzi, am avut impresia ca au cam lalait-o. Mi-a placut pana la un punct “rockereala” (adica bucatile alea nebunesti pe care toata lumea sarea ca la balamuc), dar enough is enough. Plus ca n-au cantat “Me llaman calle“. D-asta nici nu stiu ce sa zic. Mi-a placut Manu Chao… si parca totusi a lipsit ceva.

In schimb mi-au placut foarte tare Manic Street Preachers si Kaiser Chiefs. Nu-s eu fan Kaiser, dar aia chiar au facut show, au fost naturali si spontani.. loved it. Am si filmat/facut poze dar nu-s deloc de calitate, plus ca video trebuie editat (pentru ca am filmat nush cum invers or smth) si n-am nici un chef de asta. Dar nu ma indoiesc ca pe youtube se gasesc o gramada de filmulete de la festival.

So today I came back to work. Mi-a placut in vacanta si as mai fi stat mai ales la mine acasa. Era tare liniste… bine, asta cand vecinilor mei, care au deschis o crashma in casa, nu le trecea prin cap ca mi-ar face bine sa ascult niste manele. Uneori pe la 3 dupa-masa cand as fi vrut sa dorm putin sau sa citesc. Noroc ca seara puteam sa dorm pentru ca in “casa dinainte” nu se auzea muzica. Macar de aveau si ei melodiile consacrate gen “buzele tale” sau aia cu “pumnii mei minte nu are” (documentarea la portretul cu manelisti a fost un proces care a lasat urme, se pare:P).

In caz ca nu va prindeti ce e cu melodia de la inceput, eu zic sa nu va mai ganditi. N-are nici o legatura cu nimic din ce am scris, sau nu direct, ci doar cu starea mea de acum si cu faptul ca-mi place:).

La inceput a fost Vama

Apoi am trecut pe la un hairstylist din America (uite unde era fotomodelul si eu nu stiam)

Si asa frezate toate ne-am tras in chip, ca oricum o poza cu toate trei, prietenele din copilarie, nu cred ca aveam

Si o poza in lanul de grau, mai pe seara asa. Cam blurry ca-i facuta de Nico si asta e obisnuita sa stea de partea cealalta a camerei foto

Mai am si altele, but then again vacanta mea inca nu s-a terminat.