anurim

Obisnuiam sa am un tabiet foarte placut pe vremuri in diminetile de weekend. Ma duceam, mai mult adormita, la bucatarie sa fac cafea. Pana era gata ma trezeam de-a binelea, iar prima gura de cafea era mereu cea mai buna. Mai ales daca o faceam asa cum imi doream: cu lapte, dulce si destul de tare. Ma duceam inapoi in pat cu cana dupa mine si pana la pranz imi citeam ziarele, ascultam pe fundal pe domn’ profesor cum dezbatea chestiuni importante cu celalalt domn’ profesor, mai citeam cu voce tare din catavencu si radeam. Erau dimineti tihnite de weekend cand nu prea conta cum e afara. Putea sa fie vijelia cea mai mare, cu atat mai bine. La mine era cald, I was safe. Niciodata nu uitam sa-mi iau toate cele necesare: ziarele, cafeaua, laptele. Nimic nu trebuia sa lipseasca.

Cred ca de aici imi trageam energia pentru inca o saptamana. Nu era ca si cum munceam under pressure, insa asta ma ajuta sa-mi eliberez mintea de toate nimicurile care o aglomerau inutil. Sa pot sa vad clar.

Intre timp diminetile mele de weekend s-au alterat. Mi se mai intampla, destul de rar, sa am parte de acelasi sentiment de tihna ca atunci. Acum ori ma trezesc tarziu de tot si am impresia ca toata ziua s-a dus (si mereu am chestii de facut in weekend, niciodata nu am timp pentru nimic, de fapt), ori, atunci cand ma trezesc relativ devreme, pun la cale planul de bataie pentru ziua respectiva. Cafeaua is a must, of course, insa nu mai exista leneveala aia placuta. Poate si pentru ca nu am cu cine sa comentez si sa rad de diverse chestii. Sau poate ca ma trezesc prea morocanoasa, prea abatuta, prea ingandurata, prea preocupata ca sa pot sa tihnesc in voie.

In diminetile din weekendul asta am simtit nevoia sa revin la vechiul tabiet. Sambata a fost oarecum ok, totusi o copie palida a acelor dimineti. Azi, insa, nu. Am luat-o la picior de dimineata. Pe frig si ploaie, prin cartiere neprietenoase. Adica ce urasc eu cel mai tare. Cand am ajuns din nou acasa, totul parea asa de neprimitor ca m-am simtit si mai rau. Noroc cu Mika. Si cu o baie fierbinte, urmata de un somn scurt de dupa-amiaza.

Bag sama, cum zicea bunica-mea, ca a venit vremea aia urata cand orice papuci as avea iau apa, cu orice m-as imbraca mi-e frig, seara cand plec de la munca mi-e groaza de drum, desi nu fac decat 30 de minute pana acasa. Asa ca sa va asteptati, zic, la niste posturi d-alea:P.

Si acum, niste Hooverphonic, ca tot n-am mai ascultat de ceva vreme:

Poate cuvantul gang va duce cu gandul la prostii, din nefericire nu e cazul :P. Me is workin’. Cam asta ar fi.

OMG, cat de bine e in weekend! Inca nu-mi revin de bucurie ca am dormit suficient, ca am avut timp sa-mi beau cafeaua cu lapte si sa-i si simt gustul, ca am putut sa ma intind de o mie de ori inainte sa ma dau jos din pat…
Mama mea a decis ca un aparat foto ar fi cadoul perfect de ziua mea, numai ca trebuie sa ii spun eu exact ce vreau, ca ea oricum nu se pricepe:). Si ma gandesc ca e o idee foarte buna, chiar mi-as dori unul! Evident ca nu vreau cine stie ce minune de DSLR, ca nu am innebunit la cap si nici nu-s asa de smechera ca unii, vreau o “sapuniera” care sa scoata niste poze misto si care totusi sa aiba niste optiuni, ca nu-s batuta-n cap:P. So, daca aveti careva vreo recomandare, lista de comentarii arata 0 so far, feel free to fill in:).
Cand mi-am exprimat dorinta asta la munca, za robi a inceput sa faca misto de mine: “maaama, sa vezi acu’ ce flashuri peste tot p-aci… O sa-si faca poze ea cu blogu, ea cu premiile, ea cu biroul”:)))). Za robi, promit sa nu aduc foarte des aparatul la munca.
Ah, ma duc sa mai lenevesc putin:).