Anurim cea mondena

E o auto-ironie in titlu. Astia care ma stiti, v-ati dat seama. Pentru ca Anurim si mondenitatile e ca baba si mitraliera (sau “baba si chilotii”, desi acum n-as putea sa spun de ce, cand eram mici, dadeam acest maxim de incompatibilitate unei combinatii cum e asta :)). Cred ca pur si simplu ne placea sa zicem “chiloti”). Nu stiu sa ma adaptez unui mediu in care aparentele troneaza. In care sunt fotografi si cameramani care vaneaza vedete, si vedete care vin gata de pozat, fara cea mai mica imperfectiune, cu zambetul cuceritor mereu la indemana.

N-as putea sa suport sa maschez ca ma rod pantofii, ca nu-mi place pe tocuri, ca e prea cald, ca fardul asta imi nenoroceste tenul si sa afisez un zambet candid, sarmant, sa sorb din cocktail si gata. Eu, in schimb, am acest talent de a ma trezi cumva, sub forma de “atarnache”, cum m-a poreclit Robi candva, la diverse evenimente mondene. Nu sunt niciodata imbracata cum trebuie, ba mai mult, am tendinta sa gafez intr-una, spre iritarea sau amuzamentul celor din jur. Uneori apar in poze cu domnisoare bine aranjate. Eu arat ca venita din padure, transpirata, cu casca de bicicleta la indemana. Si in poza apar accidental, numai pentru ca nu mi-am dat seama ca acolo se face o poza, iar eu scot cate un cap de dupa rochii de matase, curioasa sa vad ce se intampla acolo de e adunata lumea :). Alteori dau din maini prea tare, gata sa rastorn tavi cu mancare frumos aranjata purtate de chelneri reverentiosi. Se mai intampla sa gasesc singura imperfectiune in podea si sa ma impiedic cumva de ea, sa cad, sa sparg cate ceva, sa vars un pahar, sa mor de cald de curg apele pe mine si sa ma sterg cu poalele bluzei, ca in curtea scolii.

Si in tot acest timp ma simt complet din alt film, cu toate astea insist sa fac fata si sa ma port cuviincios, sa nu stric treaba, sa ma imprietenesc cu lumea, sa fie bine. Si mereu plec cu o senzatie de jena. Imi amintesc pe repeat anumite momente si ma gandesc c-am fost penibila. Ca unii au ras de mine. Sau cel putin m-au privit de sus. Si tot incerc sa-mi spun ca de fapt n-ar trebui sa-mi pese.