Schimbarea

De ceva vreme ma tot invart in jurul acestui post, sa-l scriu, sa nu-l scriu. Pana la urma m-am gandit ca blogul meu personal e despre mine, despre schimbarile si alegerile mele, cele pe care decid sa le impartasesc cu restul lumii. Iar asta e destul de importanta, pana la urma de ce sa nu scriu despre ea…

Ce-i drept, nu e o schimbare usoara si n-a fost o decizie usoara. Insa cred in continuare, la aproape o luna dupa, ca n-am facut o greseala. Si ca lucrurile se vor aseza altfel, in alta configuratie, si viata o sa mearga inainte.

Decizia de a-mi da demisia a fost una din cele mai grele din viata asta. Nu cred ca m-am mai gandit la ceva atat de mult. Am cantarit toate lucrurile de o mie de ori. Am facut tot felul de scenarii, care mai de care, despre cum ar putea fi. Si, dupa toate astea, am decis sa o fac. Nu aveam, si nu am in continuare, alta oferta. Nici bani prea multi stransi. Asa ca a fost un fel de aruncare in gol fara plasa. Acum inca zbor, asa ca n-as putea sa va spun daca o sa cad in picioare precum pisica-mea sau nu.

Ultimea mea zi la munca a fost extrem de emotionanta. Am plans, desigur. Am plans si atunci cand m-am urcat in masina, cu o cutie in brate, si m-am uitat la curte, la intrare, la bariera. Era marti pe la 7 juma, era cald si batea un pic vantul. Cred ca n-o sa uit niciodata senzatia aia.

Am vrut s-o fac pentru ca sunt convinsa ca trebuie sa ma apuc de altceva. Am invatat o droaie de lucruri in ultimii 7 ani, insa am simtit ca e momentul sa move on. Sa fac altceva. Ceva cu totul nou. Desigur, asta o sa vina si cu niste issues, ca nu e ca si cum e simplu sa ma apuc de ceva nou la 30+. Dar asta o sa aflu soon, cand o sa mi se termine perioada sabatica, aia in care am zis ca stau si nu fac nimic, pur si simplu. E imposibil sa nu fac nimic. Mereu fac cate ceva. Ma vad cu cineva, ma duc undeva, ma uit la ceva…

De la ultima mea zi de munca pana acum, daca ma intrebati ce-am facut, o sa va spun doar ca am dansat. M-am dus intr-o tabara de dans la Cisnadioara. Acum sunt la un atelier de dans. Tocmai ma anturez intr-un viitor proiect, tot cu dans. Contemporan. Da, am decis sa devin aceasta Pina a Romaniei :))). Asadar, nu prea am avut timp sa realizez ce si cum. Si cred ca o sa-mi mai ia o vreme, pentru ca e prima data de cand muncesc cand ma aflu in situatia asta.

Am avut si cateva momente de bucurie, de incantare. Primul, la doua zile dupa ce am ajuns la Cisnadioara, dimineata, in timp ce incercam sa ma trezesc cu o cafea. Era in timpul saptamanii, iar eu ma uitam de pe terasa la o livada mare, se auzeau cocosii, era liniste. Al doilea, duminica trecuta, cand nu mi-am dat seama ca e duminica, pentru ca lunea mea arata la fel precum duminica!

Poate asa ajung sa scriu si eu mai des pe blog :). Ce idee!