The CELTA challenge

Din când în când, ca să nu mi se netezească creierul, mă bag într-o chestie care mă depășește, dar din care ies, de cele mai multe ori, cu o grămadă de chestii noi învățate, cu un nou skill, cu o nouă experiență. Și, pentru că de la „excursia” în Maroc n-am mai avut parte de o asemenea provocare, anul ăsta m-am gândit să fac cursul CELTA. CELTA înseamnă Certificate in English Language Teaching to Adults și este acordat de Cambridge. Este THE certificate dacă vrei să predai engleză oriunde în lume.

De ce aveam eu nevoie de așa ceva? Well, aș fi putut preda oricum, am terminat o facultate corespunzătoare, însă problema era că nu știam să predau. Sigur, am făcut și încă fac meditații, dar nu e același lucru când stai în fața unui grup. În afară de asta, chiar și pentru meditații tot simțeam că nu fac ce trebuie, că sunt la 25% din ce se poate face și că n-ar fi rău să știu ce naiba fac cu oamenii ăia. În plus, cred că mă atrage ideea unei schimbări de carieră sau de focus în carieră. Predatul îmi poate aduce mai degrabă un venit stabil, care să nu fluctueze prea mult, la traduceri mereu există fluctuație, cel puțin în cazul meu.

Așadar, prin primăvară, chiar înainte de lockdown, m-am înscris (și am fost admisă) la cursul care urma să înceapă la final de iulie. Am fost avertizată că e un curs foarte intens, că nu o să am timp de nimic altceva, așa că mi-am organizat lucrurile în așa fel încât să fiu cât de cât pregătită. Chiar am și reușit să citesc cartea de bază ÎNAINTE de curs! Dar nimic nu ar fi putut să mă pregătească pentru ce a urmat: nopți cu puține ore dormite, emoții, panică, termene limită peste termene limită, multă informație de digerat, niciun moment să-mi trag sufletul. Cred că nu am fost așa de obosită niciodată. Însă am simțit cum mi-a crescut creierul. Literally.

Am reușit să trec de panica „OMG, sunt în fața unui grup de oameni, ce fac eu aici, cum am ajuns aici, ce le zic, OMGOMGOMG!!” cam după primele două lecții, cu toate că și în ultima lecție mai aveam câte un scurtcircuit :)). N-am reușit, însă, să-mi scot capul din planul de lecție și să fiu cu mintea în clasă, la elevi și la ce nevoi au ei. Sau am reușit foarte puțin, pe ici pe colo. Eram foarte preocupată de etapele lecției, să nu ratez vreun pas, să nu uit să zic cutare sau cutare lucru. Lecția mea nu curgea lin, era mecanică și pe alocuri plictisitoare, mai ales în diminețile în care eram obosită. Însă am învățat ce am de făcut, ce pot face și cum, doar că am nevoie de practică. Muuuuuuultă practică. În plus, văzând lecțiile demo ale trainerilor mei, mi-am stabilit un standard în minte, știu unde trebuie să ajung. Probabil că-mi va lua ceva să fac niște lecții atât de complexe și de interesante cu atâta naturalețe de parcă e cel mai simplu lucru din lume, însă măcar știu că se poate :)).

So here I am, la mulți ani de la terminarea facultății, când mi-am jurat în barbă că eu n-o să fiu profesoară veci pururi, cu un certificat de profă de engleză și cu dorința de a fi profă :))). Doamne, de mi-ar fi spus cineva așa ceva când am terminat școala, i-aș fi râs în nas și m-aș fi încăpățânat și mai tare în sinea mea să nu ajung „la catedră”. Dar aici e treaba: metoda de predare pe care am învățat-o nu e deloc asemănătoare cu ce am văzut eu la școală. Nu există catedră. Iar proful trebuie să vorbească cât mai puțin. Și nici măcar nu e nevoie să știi să scrii frumos la tablă, acum totul se face în powerpoint, iar asta e doar baza, dacă ai interactive board e și mai acătării.

My younger self poa să stea liniștită. Nu o să ajung o prăfuită cicălitoare care dă note mici copiilor. I’m going to be a cool English teacher.

This entry was posted in hmmm and tagged , . Bookmark the permalink.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.