Cam acum un an pe vremea asta am mers prima data cu bicicleta prin Bucuresti. Mi-era frica si de umbra mea pe asfalt, orice groapa sau denivelare era o provocare, nu mai vorbesc de borduri, pietoni, masini. <\/p>\n
Prin vara mi-am luat bicicleta, cred ca are aceeasi varsta cu mine, e olandeza si e cam grea. E o bicicleta de strada, fara suspensii ca astea de munte, ceea ce o face cam greu de manipulat prin oras. Cu toate astea, n-am pregetat sa merg cu ea pe distante destul de mari, mai ales in weekend, cand nu sunt asa de multe masini. La inceput ma speriau intersectiile, claxoanele, autobuzele si troleibuzele trecand in viteza pe langa mine, cainii de pe stradute, soferii care nu ma vedeau. Eram nesigura, eram incordata si de cele mai multe ori preferam sa o iau pe trotuar, sa nu ma mai complic.<\/p>\n
Anul asta, imediat ce a dat caldura, am reluat bicicleala. De data asta lucururile sunt mult mai echilibrate. Nu mi-e frica in trafic, prefer sa merg pe sosea decat pe trotuar, nu ma mai sperie traficul, nu-mi mai tremura mainile pe ghidon cand ajung intr-o intersectie complicata si nici n-o mai traversez pe la trecerea de pietoni. Insa am inceput sa ma infurii din ce in ce mai tare pe diverse lucruri:
\n– pistele pentru biciclete sunt o bataie de joc. Nu am cercetat, dar sper ca nimeni de la primarie nu se lauda cu pistele existente in orasul asta. Meschine, pline de gropi, pe un trotuar ingust de cele mai multe ori, pe unde de obicei trec oameni si pe care, aproape intotdeauna, sunt parcate masini. Nu ai cum sa le folosesti. Sunt putine cele care merita cu adevarat, asa ca prefer sa merg pe sosea
\n– acolo, alta dandana. Pentru ca trebuie sa ma strecor si eu pe unde pot, principala grija e sa pot sa inaintez fara sa patesc ceva nasol: sa dau intr-o groapa, sa ma loveasca vreo masina, sa lovesc pe cineva pentru ca ma uit dupa gropi si soferi care nu ma vad. Va inteleg ca sunteti si voi tracasati, mai soferi. Insa cand conduci catamai magaoaia, cum ar fi un autobuz, sa zicem, si treci pe langa mine in viteza, la nici juma de metru distanta, claxonand puternic in acelasi timp, nu cred ca mai tine de cat de nasol e in trafic. Mai ales ca soseaua era goala.
\n– ar fi dragut ca magazinele astea mai mari sa aiba si cateva, nu multe, locuri de parcare pentru biciclete. Nu hipermarketurile, astea din oras<\/p>\n
In afara de toate aceste neajunsuri (si inca altele, dar eu nu sunt o persoana prea mofturoasa, iau lucrurile asa cum sunt si incerc sa ma adaptez la ele), cel mai bun start pentru o zi este un drum cu bicicleta. Imi da energie, imi pune sangele in miscare, ma pot concentra mai bine dupa, e ca si cum as merge la sala. Si-n plus, de pe bicicleta Bucurestiul se vede altfel. Uneori e fermecator, mai ales acum, primavara.<\/p>\n","protected":false},"excerpt":{"rendered":"
Cam acum un an pe vremea asta am mers prima data cu bicicleta prin Bucuresti. Mi-era frica si de umbra mea pe asfalt, orice groapa sau denivelare era o provocare, nu mai vorbesc de borduri, pietoni, masini. Prin vara mi-am … Continue reading