Probabil ca asta e un “exercitiu” care ma va tine o viata, insa e bine totusi ca mi-am dat seama, nu doar teoretic, ca “pentru totdeauna”/”intotdeauna” sunt de fapt niste iluzii. Evident ca e extrem de complicat sa iesi din schema mentala a acestor cuvinte. Suntem obisnuiti sa ne dorim lucruri pentru totdeauna. Sa fim cu cineva pentru totdeauna, sa nu se schimbe nimic dintr-un anume moment din viata cand ne e foarte bine. Vrem ca familia sa ne fie aproape intotdeauna, sa nu pierdem pe nimeni care ne e drag, sa nu pierdem nimic din ce ne place.
Cu toate astea… well, totul e o iluzie. NIMIC pe lumea asta nu e “pentru totdeauna”. Oamenii vin si pleaca in viata noastra, la fel si senzatiile, sentimentele, dorintele. Locurile se schimba. Oamenii se schimba. Noi ne schimbam. La un nivel mai mic sau mai mare, de la molecula pana la cea mai mare planeta, totul se schimba tot timpul. In ritm diferit, evident, insa se schimba.
Iar toata filosofia asta e de fapt parte din exercitiul pe care va trebui necontenit sa-l fac. Acela de a renunta sa ma agat de intamplari, obiecte, oameni din dorinta de a-i face sa ramana intotdeauna la fel, pentru totdeauna cu mine. Este oricum imposibil.
Din pacate asta e marea slabiciune a oamenilor ca specie… atasamentul, afectiunea, o slabiciune care ne face insa sa fim unici, sa avem sentimente, trairi si emotii… si odata ce le avem ne e greu sa ne despartim de iluzia, speranta ca ele vor dainui pentru totdeauna. Eu una nu as putea trai daca nu as gandi asa. in sinea mea nu ma opresc sa visez ca unele lucruri stau sub steaua acelui ‘forever’ de care avem atata nevoie ca sa continuam calatoria numita generic viata.
Da, Ana zic c-are dreptate. Mi-aduce aminte de-o vorba “Dream as if you’ll live forever, live as if you’ll die today” si daca tot am ajuns la filozofeala, orice are un sfarsit, un inceput, un sfarsit din nou, inceput, sfarsit, si cam tot asa. Asta chiar e ‘forever’ 🙂
Renuntarea asta la “forever” nu inseamna ca nu te bucuri de sentimente, senzatii si ca nu-ti doresti sa le mai ai. Insa in momentul in care nu le mai ai, nu mai suferi atat de mult daca esti impacat cu tine, stiind ca oricum nu aveau sa fie pentru totdeauna. Unii oameni fac asta natural, altii insa sufera tocmai pentru ca se agata de trecut si-si doresc lucruri pentru totdeauna. Evident, totul tine de “fine tuning” pana la urma.
Ai mare dreptate, penru totdeauna este cea mai mare iluzie posibila, totul este schimbator
Disparitia nu trebuie sa afecteze dorinta de a avea aproape un nr. de persoane, chiar si daca pentru o ora. Tot este mai mult decat au avut altii, care din pacate nu au avut aceasta sansa. Trebuie sa avem cat mai multe momente fericite, sau numai momente fericite, daca este posibil. Sa le facem noi fericite. Tot ce avem acum (chiar si discutia aceasta), ar trebuii sa ne bucure, ca o putem avea. Toate problemele de zi cu zi sunt o iluzie. Sa traim, sa respectam si sa iubim, la nevoie trebuie si sa luptam. Totul pana la moarte.