10 ani

Ma simt aniversara azi, cu ocazia investirii noului presedinte. M-am uitat la televizor vreo cateva ore, pana cand Base a plecat de la Cotroceni, si-n cap adunam si puneam unul langa altul simboluri, faceam clasificari, incercam sa le dau o interpretare si apoi ma amuzam cum fac eu pe antropologul de pe canapea :). Probabil ca pe 21 decembrie 1989, adica acum 25 de ani, nu ne-am fi gandit ca in anul 2014 o sa avem un presedinte neamt si reformat, dar asta e normal, atunci aveam alte probleme de rezolvat. Iar investitura produsa fix in aceasta zi ii da o mai mare importanta, fiind asociata cu semnificatia acestei zile pentru noi, dar si cu faptul ca intr-adevar it is the end of an era. Si am vrut sa urmaresc toata ceremonia asta ca sa pot marca si eu momentul in capul meu, acela ca acum avem alt presedinte.

Si cu ocazia asta am luat la rand lunile decembrie din ultimii 10 ani de pe blogul asta, pentru ca, ce sa vezi, in 2004 Traian Basescu a fost ales presedinte, iar eu am inceput sa scriu pe blog :)). Si-mi pare ca am pierdut, in 10 ani, inconstienta cu care scriam, ca intr-un jurnal, despre gandurile si emotiile mele. Nu-mi era deloc rusine sa o fac, ba mai mult, ma simteam bine, eliberata, imi venea sa scriu in fiecare zi despre orice nimic, asa cum faceam si cu propriul jurnal. Incetul cu incetul am incetat sa scriu despre asta pana cand am incetat, aproape, sa scriu.

Probabil ca motivatia principala a scrisului era, pentru mine, cautarea de sine, care nu s-a mai putut produce in the open, mai ales dupa cateva admonestari din partea unor oameni la care tineam (“Nu vreau sa scrii despre asta pentru ca e si viata mea privata si nu vreau sa apara niciunde” mi-a zis prin 2006 un fost iubit. Sau “te rog sterge postul ala ca nu vreau sa vada ea ca noi ne-am vazut in ziua x” – rugaminte de la un alt fost la un an dupa ce ne-am despartit – si acum mi-e ciuda ca am facut-o). Si apoi, nu mai era cool, ma facusem bloggerita si scriam despre lucruri importante (sic!), nu despre mici cautari, intrebari, naivitati de om indragostit sau cu inima zdrobita, cum am fost de destule ori.

Citind azi prin posturile vechi de decembrie, de fiecare data amintindu-mi de tata, de bunica-mea, de cum era ziua mea cand eram mica, de cum a fost la Revolutie pentru mine, facand bilanturi si liste de to do, mi-am dat seama ca asta am pierdut in 10 ani, curajul de a ma arata fix asa cum sunt. It’s about time I fix this.