De ceva vreme, cred, sambata e ziua in care am momentele mele singura. Rar se intampla sa nu fie asa. In timpul saptamanii sunt asaltata de oameni, informatii, e nebunie, alergatura… Sambata, insa, in acele cateva ore de singuratate, eu decid what I let in.
Sunt omul care se teme de singuratate. Cu toate astea, orele de sambata cand sunt absolut singura mi se par absolut fermecatoare. De obicei vegetez si ma dau pe net, mai sunt zile cand imi iau avant si fac curat prin casa, sau beau cafea cu ghiotura si citesc, insa de obicei in timpul acelor ore imi gandesc simplu si clar toate problemele. Abia azi mi-am dat seama de obiceiul asta al meu, nu e ceva ce mi-am impus, a venit natural probabil ca un antidot la lumea agitata in care traiesc. Mi-am dat seama ca oricat de expansiva si sociabila as fi, oricat de mult mi-as dori sa am in jurul meu oameni, mereu, aceste cateva ore de singuratate absoluta, in care pur si simplu ma deconectez de toate, imi restabilesc echilibrul stirbit serios in timpul saptamanii.
Probabil ca am simtit asta mai acut dupa saptamana groaznica prin care am trecut:(. Obositoare, stresanta, lunga (a fost saptamana de 6 zile..), care s-a sfarsit si cu o glezna sucita. Inca ma doare, e umflata, si Eugen crede ca ar trebui sa ma duc la doctor. We’ll see about that:)..
Ioi, dar vad ca ai o pasa proasta, lunga de la o poarta pana la celalalt!… L-ai pus pe Eugen sa-ti sarute glezna? Cica trece asa.. : ))))
Eu zic ca e bine ca ai acele cateva ore doar pentru tine. Conteaza foarte mult.
@Maisouije – ce sa-l mai pun, ca s-a speriat saracu’ cand m-a vazut asa varza
@Flori – e foarte bine:). Chiar daca-s putine.