Relatia mea dubioasa cu blogul continua in forma consacrata in ultimii ani: imi doresc sa scriu des, imi vin o gramda de idei de posturi, insa, din nefericire, pentru ca memoria mea pe termen scurt s-a cam distrus in urma bombardamentului informatic pe care a trebuit sa-l procesez si pentru ca sunt si cam delasatoare, aceste idei nu s-au materializat. Am si cateva drafturi pe care, recitindu-le, am considerat ca sunt nedemne de publicat. Cu toate astea, pentru ca acele issues sa nu ramana macar pomenite, le insir cu liniuta mai jos.
– nemultumiri despre atitudinea diversilor angajati la firme care presteaza servicii de orice fel. Am comandat ceva de pe un site, insa adresa de livrare nu s-a inregistrat corect, curierul a ajuns in alta parte, eu am sunat la site-ul respectiv, iar persoana de acolo nici macar nu s-a simtit responsabila sa repare greseala cu pricina. Intr-un final, tot eu am ajuns la sediul firmei de curierat sa-mi iau pachetul. SAU: intru in magazin sa cumpar un iaurt. In magazin, vanzatoarele cam tensionate, parea ca seful lor, care statea cu spatele la clienti si-n fata frigiderului cu iaurturi (cred ca le numara), cam tipase la ele. Cer raspicat un iaurt, femeia se duce spre frigider, spune sefului ca vrea sa ia ceva de acolo, ala mormaie ceva si nu se da la o parte. Eu plec furioasa si fara iaurt. Ma gandesc cu amaraciune ca oamenii nu se implica deloc in ce fac. Astia care lucreaza in comert. Pai interesul tau e sa tii clientul fericit, ca aduce altii dupa el, ca il fidelizezi, you stupid moron.
– nemultumirile legate de mersul la doctor si de felul in care trebuie sa tratezi problema daca nu ai cum sa platesti bani grei pentru servicii medicale de calitate. Eu cred ca sunt cel mai putin in masura sa vorbesc despre asta pentru ca 1) sunt sanatoasa, totusi; 2) am ajutoare medicale in familie. Cu toate astea ma apuca toate pandaliile cand trebuie sa ma duc sa haituiesc un medic prin spital. Ca spitalul e groaznic, ca daca mergi la spital, deci gratis, trebuie sa dai o atentie, ca mergi pe la 10.00, dar abia la 11.00 te vede, ca mai intervin si asistentele cu atentii and stuff…. si-n principiu faptul ca trebuie sa ai o atitudine umila, sa nu cracnesti, ca altfel s-ar putea sa te trezesti ca nu mai primesti nimic, nici macar ce ti se cuvine legal. In acelasi timp, fiindca am persoane apropiate de cealalta parte a baricadei, pot sa inteleg si punctul lor de vedere. Simt si greutatea de pe umerii lor. Si ma infurii si mai tare.
– prin cate etape/grade/niveluri de dor poate sa treaca un om. De la lipsa fizica, la cea psihica, la un pic de disperare amestecata cu nerabdare, pana la “ce sa mai tot vorbim atata, sa vina odata acasa”. Si cand crezi ca esti in echilibru, ca punctul critic a trecut, ca de acum e doar obisnuinta, apare cate ceva care iti dovedeste ca nu e asa. Care te face sa explodezi fara sens, aparent, si care te duce pe noi culmi ale disperarii. E si asta o experienta…
– ma gandeam cu ingrijorare zilele trecute cata lume pare a avea probleme psihice. Eu merg in fiecare zi cu autobuzul, iar in spatiul asta se manifesta, cred eu, cel mai bine, starea sociala adevarata. Vezi cum sunt oamenii, cum se poarta cu ceilalti, cum vorbesc, cat de dispusi sunt sa lase de la ei. Acum vreo saptamana am avut parte de o scena oarecum hazlie: o doamna a inceput sa tipe ca din gura de sarpe la un domn care ar fi atins-o cumva, ar fi impins-o in vreun fel, si nu si-a cerut scuze. Faptul ca i-a atras atentia in gura mare era cum era, insa totul a continuat fara ca cineva sa intervina decat dupa o vreme. Femeia a inceput un “monolog” zbierator in care refrenul era “tu stii cine sunt eu?? tu stii cu cine stai de vorba??”. Ca apoi sa spuna ca e politista, ca e inspector si ca o sa-l duca la sectie pe nesimtitul ala care ii si vorbea in doi peri. M-a speriat agresivitatea, mi s-a parut ca a clacat destul de repede si cred ca pur si simplu avea o problema psihica. Lumea radea in jur, insa nu era de ras. Cu atat mai mult cu cat astfel de cazuri vad in fiecare zi. Pare ca o luam cu totii razna.
Cam astea au fost.
Pingback: Jocul cu timpul | costin.ro