Cam acum un an pe vremea asta am mers prima data cu bicicleta prin Bucuresti. Mi-era frica si de umbra mea pe asfalt, orice groapa sau denivelare era o provocare, nu mai vorbesc de borduri, pietoni, masini.
Prin vara mi-am luat bicicleta, cred ca are aceeasi varsta cu mine, e olandeza si e cam grea. E o bicicleta de strada, fara suspensii ca astea de munte, ceea ce o face cam greu de manipulat prin oras. Cu toate astea, n-am pregetat sa merg cu ea pe distante destul de mari, mai ales in weekend, cand nu sunt asa de multe masini. La inceput ma speriau intersectiile, claxoanele, autobuzele si troleibuzele trecand in viteza pe langa mine, cainii de pe stradute, soferii care nu ma vedeau. Eram nesigura, eram incordata si de cele mai multe ori preferam sa o iau pe trotuar, sa nu ma mai complic.
Anul asta, imediat ce a dat caldura, am reluat bicicleala. De data asta lucururile sunt mult mai echilibrate. Nu mi-e frica in trafic, prefer sa merg pe sosea decat pe trotuar, nu ma mai sperie traficul, nu-mi mai tremura mainile pe ghidon cand ajung intr-o intersectie complicata si nici n-o mai traversez pe la trecerea de pietoni. Insa am inceput sa ma infurii din ce in ce mai tare pe diverse lucruri:
– pistele pentru biciclete sunt o bataie de joc. Nu am cercetat, dar sper ca nimeni de la primarie nu se lauda cu pistele existente in orasul asta. Meschine, pline de gropi, pe un trotuar ingust de cele mai multe ori, pe unde de obicei trec oameni si pe care, aproape intotdeauna, sunt parcate masini. Nu ai cum sa le folosesti. Sunt putine cele care merita cu adevarat, asa ca prefer sa merg pe sosea
– acolo, alta dandana. Pentru ca trebuie sa ma strecor si eu pe unde pot, principala grija e sa pot sa inaintez fara sa patesc ceva nasol: sa dau intr-o groapa, sa ma loveasca vreo masina, sa lovesc pe cineva pentru ca ma uit dupa gropi si soferi care nu ma vad. Va inteleg ca sunteti si voi tracasati, mai soferi. Insa cand conduci catamai magaoaia, cum ar fi un autobuz, sa zicem, si treci pe langa mine in viteza, la nici juma de metru distanta, claxonand puternic in acelasi timp, nu cred ca mai tine de cat de nasol e in trafic. Mai ales ca soseaua era goala.
– ar fi dragut ca magazinele astea mai mari sa aiba si cateva, nu multe, locuri de parcare pentru biciclete. Nu hipermarketurile, astea din oras
In afara de toate aceste neajunsuri (si inca altele, dar eu nu sunt o persoana prea mofturoasa, iau lucrurile asa cum sunt si incerc sa ma adaptez la ele), cel mai bun start pentru o zi este un drum cu bicicleta. Imi da energie, imi pune sangele in miscare, ma pot concentra mai bine dupa, e ca si cum as merge la sala. Si-n plus, de pe bicicleta Bucurestiul se vede altfel. Uneori e fermecator, mai ales acum, primavara.
ce activa esti pe blog aici :)))))…..vaiiiiii
te invit la timisoara sa iti plimbi bicicleta pe pistele nou create…s-ar putea spune ca suntem civilizati…
am vazut ca si la Brasov sunt niste piste civilizate. Ma bucur ca macar in restul tarii lucrurile merg mai bine pentru biciclisti. Astept si capitala sa se miste mai cu talent
Ceau,
Daca iti este frica mai rau este, cand mergi cu bicicleta. Asa imi era si mie la inceput. Cu timpul e din ce in ce mai bine. Sunt din Bucuresti, adica m-am nascut si am crescut in acesl oras. Acel oras fiindca acum traiesc in Deva. Mai ajung din cand pe acasa pe la ai mei, si imi mai vizitez in cand parintii. Oricum circulatia in Bucuresti e din ce in ce mai sufocatoare. Si stiu ce vorbesc. Acum nu mai ai loc unde sa-ti parchezi masina.
Pe aici pe la noi e un pic mai bine, fiindca orasul este mai mic, totusi desi este mai mic tot sunt si aici destul de multe masini.
Daca traiesti in centru chiar nu stiu cum de reusesti sa te descurci.
Apropo cu claxonatul. Pe ultimul traseu mai mare (adica mai lung) am plecat din zona lacului Valea lui Iovan – Parcul National Domogled Valea Cernei de la ora 06:30 dimineata dupa ce am strans cortul, am pierdut 3 ore si jumatate ratacind la o intersectie care nu era marcata, am ajuns prin Urcani si Lupeni in Petrosani si de aici catre Deva, pe traseu pe la ora 21:30 dupa doar aprox. doar 2 ore maxim de pauza de masa, unul pe un tir s-a trezit sa ma claxaneze complet aiurea. Partea mai prosta era ca eram destul de obosit din cauza perioadei foarte mari in care mersesem. Oricum nu mi-am pierdut sangele rece. Am ajuns acasa in Deva in jurul orei 23:30. Am vazut zone foarte frumoase din tara pe bicicleta. Traseul asta am vazut pentru prima oara clisura Dunarii – mai multe orase mari – despre care doar auzisem (din pacate nu am reusit sa le si vedem) printre care si Orsova – am vazut Portile de Fier 1 si am ajuns si la Baile Herculane – unde am facut o baie in raul Cerna si intr-o baie de apa termala la locul numit 7 Izvoare. Dar lacul Prisaca este o frumusete. Vara asta tot pe bicicleta am facut si Transalpina, dar mai mult sincer mi-au placut Cheile Jietului la intoarcerea spre Petrosani.