Sambata seara am vazut si eu “This is it”. Finally. E adevarat ca puteam sa mai astept, de locuri cred ca nu duceam lipsa totusi. But still, mi s-a ivit ocazia si am mers. Cu o seara inainte, a cherry a venit impresionata de film (and she’s not a fan!), asa ca eram extrem de curioasa cum mi se va parea.
Well… am plecat cu sentimente amestecate. Nu am fost extrem de impresionata. Am fost cumva induiosata de imaginile alea cu un MJ firav, insa nu decrepit, varza, bolnav, scheletic. Dupa cate am putut sa-mi dau seama, ar fi fost un show misto. Quite a come back, actually. Mi s-a parut frustrant sa vad ce ar fi fost daca…. Mi s-a parut misto, insa, ca am putut sa vad un MJ in lumea lui cumva. Nu mai era vorba de interviuri, reportaje.. El era pe scena si repeta si cam atat. Il vezi cu alti ochi. Maybe it’s just me, dar nu stiu cum sa iau filmul asta….
am vazut si eu filmul…si se vede ca MJ era un perfectionist. Voia ca totul sa iasa perfect, iubea ceea ce facea,isi iubea fanii…si voia sa ii mai aiba inca o data aproape de el…
pacat ca n-a apucat…
Am vazut si eu filmul si mi-a placut. Am fost impresionata de energia lui, dar mai ales de felul in care interactiona cu echipa. Era intr-adevar extrem de slab si dincolo de energia afisata, asta este totusi un semn de intrebare. Acu’ vad pe FB o cauza numita “This is NOT it” care m-a confuzat de tot si nu mai stiu ce sa cred. Probabil ca adevarul nu se va sti niciodata si probabil ca e undeva la mijloc. Ramane doar adevarul (din punctul meu de vedere, bineinteles) ca a fost cel mai mare artist, ca a fost un OM cu un suflet deosebit si ca e mare pacat ca a murit atat de curand si parca degeaba. Si am asa, o senzatie, ca, desi era inconjurat de ditamai familia si de milioane de fani, a murit… singur.