Cine-si mai face blog personal in era Facebook?

Am stat pana tarziu aseara si mi-am recitit o parte din posturi. Majoritatea de prin 2008. Ma invidiam pe mine insami de atunci cum puteam sa scriu asa, orice, pur si simplu. Imi amintesc cum o faceam fara sa ma gandesc prea mult, fara sa imi treaca mai intai prin cap gandul “ar trebui sa mai scriu pe blogul ala. Despre ce sa scriu?”. Cred ca relatia noastra era diferita, dar asta e alta poveste.

Citind, insa, blogul cu ochii de acum, mi-am dat seama ca multe din posturile alea sunt acum statusuri de Facebook. De fapt, intr-o proportie covarsitoare sunt statusuri de Facebook. Uneori postam doar cate o melodie. Sau o melodie si o propozitie. Sau cateva randuri mai criptice. Astea toate sunt acum pe Facebook.

Asadar, ce mai ramane pe blog? De ce si-ar mai face cineva un blog personal, cand unul dintre cele mai importante motive pentru care iti faci blog (reteaua sociala) e de fapt in alta parte? Nu mai sunt eu prea la curent cu ultimele trenduri in blogging, nici nu prea mai citesc bloguri, daca e sa fiu complet sincera, insa ma gandeam la mine, ce as face eu acum. Nicidecum un blog. Sau nu un blog cum era asta atunci cand a fost creat. Sau poate am eu ochelari de cal si nu mai vad decat variantele in alb si negru.

Insa intrebarea care mi-a incoltit in cap az-noapte era, de fapt, cine ar mai citi un blog personal?

dilema [Don’t believe in love]

Incep direct ca n-am chef de introduceri: pot sau nu pot sa pun muzica pe blog cu embed? Adica daca mie mi se da gratis posibilitatea de embed de pe orice site, eu daca folosesc treaba asta, trebuie sa platesc pentru ca … na… asa am avut eu o stare si vreau s-o ilustrez cu muzica?

Because asta imi zice mie eCostin. Si tot stau sa ma gandesc cum o sa infiinteze astia o noua comisie/insitutie/ whatever – Politia Blogurilor. Care sa vaneze de la cel mai mare blogger la cel mai amarat si mic care cum pune muzica pe blog si sa-i taxeze corespunzator. Ca cica asa e, nu ca n-ai voie sa pui muzica, ci daca o pui, n-ai decat s-o platesti. Si cum va fi platita aceasta noua entitate din buget, care oricum mi se pare ca e pe minus, nush…

Mi se sopteste mie aici din regie cum ca daca am .com si blogul e pe un server din America, n-are efect asupra mea legea asta. Dar legea din America are efect? Nici nush cum e legea la aia, dar… c’mmooon, n-aveam eu destule pe cap, asta mai imi lipsea. Tot regia imi furnizeaza un link despre negocierile care se fac acum pe acest subiect.

Mda, trebuie sa investighez situatia. Pana una alta, starea de azi:

in Romanian today

Incerc sa scriu in romana la cererea publicului. Da, mai, am si eu asa ceva si nu mai radeti acolo ca va aud! Boooon, hai ca prima fraza mi-a iesit:). Sa vedem restul… Scriu in engleza pentru ca atunci cand mi-am facut eu blog, voiam sa ma citeasca TOATA lumea, nu doar putinii bloggeri de Romania. Intre timp, situatia s-a cam schimbat si acum vorbim de roblogosfera, de bloggerii romani, adunati si tunati, care dezbat probleme mai mult sau mai putin importante ale vietii si omenirii si asa mai departe, de genul “ce e viata? ce e omul? si noi ce bem azi?”. Plus ca am observat, de cand cu colegu’ Costin, ca oamenii astia parca sunt intr-un sat: “Ai vazut ce-a scris ala? Moaaaaama, da ai vazut commentu’ meu? Si ce s-a mai ofticat si mi-a dat ban pe blogul lui? Si dup’aia ce-am scris eu la faza asta? Si cum m-a citat X si Y?”. Ete, cam asa decurge treaba:). Evident, exagerez nitel. Sunt si bloggeri misto, oameni seriosi, o placere sa-i citesti.
La o intalnire de bloggeri, maestrul de ceremonii declara blogurile “parte a media”. Ok… unele pot fi. Unele sunt deja. Dar majoritatea, nicidecum. Faptul ca bloggerii scriu despre o barfa, publica informatii mai mult sau mai putin adevarate, ca reactioneaza la diverse meschinarii nu-i face “surse” demne de luat in seama. Sau nu inca. Nu la noi. Doar ca incercam sa ne inscriem si noi in curentul asta in care pur si simplu parerea oamenilor, exprimata, articulata in blog, poate fi mai puternica decat un articol dintr-un ziar sau decat un reportaj tv. In lumea de azi, da, e posibil. Si la noi sunt tentative, insa nu au ajuns inca atat de puternice.
Pana una-alta, eu prefer sa scriu in engleza. Chiar ziceam azi: cum sa scriu, frate, in romana? Taman acu, dupa atata timp? Asta ar insemna un blog nou, mare bataie de cap:P. Si, recunosc, probabil ca nu m-as putea abtine sa nu scriu chestii la care lumea ar reactiona. Si, da Costin carpatin:P, ai dreptate, succesul ma sperie, dear. Prefer sa scriu un blog putin comentat, dar al meu, personal, pe care doar cineva care chiar tine musai sa ma cunoasca, are rabdare sa-l desluseasca. Sau pe care il citesc doar prietenii mei. Da, aia de ziceam mai ieri-alaltaieri ca nu ma suna:)). Unii dintre ei o fac totusi, asa ca nu ma mai plang.
E, voi, astia de cerurati post in romana, ya happy now?

PS: ca sa raman in ton cu postul, iaca o melodie care ma nostalgizeaza la maxim. Cred ca radacinile proletare ale educatiei mele isi spun cuvantul. Dar n-am decat audioooo!

dillema

well… let’s see. I used to like writting in a diary, I always had problems because of people reading them, and now, when I shouldn’t be afraid of this anymore, I don’t feel like writting so much… Although if I think about it, it would be a good way of getting everything off my head, and just put it here, like in a vault. Maybe throw the key:)). We will see..