About relationships

RELÁȚIE ~i f. 1) Legătură existentă între diferite fenomene sau obiecte; raport. 2) Legătura de dependență sau de influență reciprocă între persoane, popoare sau state. 3) Prezentare scrisă sau orală a unui fapt. [G.-D. relației; Sil. -ți-e] /aici)

Sau, mai bine zis:

(Le Petit Prince) – Créer des liens ?

– Bien sûr, dit le renard. Tu n’es encore pour moi qu’un petit garçon tout semblable à cent mille petits garçons. Et je n’ai pas besoin de toi. Et tu n’as pas besoin de moi non plus. Je ne suis pour toi qu’un renard semblable à cent mille renards. Mais, si tu m’apprivoises, nous aurons besoin l’un de l’autre. Tu seras pour moi unique au monde. Je serai pour toi unique au monde… (…) Ma vie est monotone. Je chasse les poules, les hommes me chassent. Toutes les poules se ressemblent, et tous les hommes se ressemblent. Je m’ennuie donc un peu. Mais, si tu m’apprivoises, ma vie sera comme ensoleillée. Je connaîtrai un bruit de pas qui sera différent de tous les autres. Les autres pas me font rentrer sous terre. Le tien m’appellera hors du terrier, comme une musique. Et puis regarde ! Tu vois, là-bas, les champs de blé ? Je ne mange pas de pain. Le blé pour moi est inutile. Les champs de blé ne me rappellent rien. Et ça, c’est triste ! Mais tu as des cheveux couleur d’or. Alors ce sera merveilleux quand tu m’auras apprivoisé ! Le blé, qui est doré, me fera souvenir de toi. Et j’aimerai le bruit du vent dans le blé… (…) On ne connaît que les choses que l’on apprivoise, dit le renard. Les hommes n’ont plus le temps de rien connaître. Ils achètent des choses toutes faites chez les marchands. Mais comme il n’existe point de marchands d’amis, les hommes n’ont plus d’amis. Si tu veux un ami, apprivoise-moi !

Traducerea aici

Imi place tot ce primesc de la oamenii dragi din jurul meu. Chiar daca relatiile nu-s definite asa, cliseic, dupa un formular prestabilit. Insa incep sa-mi dau seama ca atunci cand e vorba de matters of the heart, imi doresc sa mai intalnesc un om care e capabil din prima sa se arunce cu capul inainte intr-o relatie, ca mine, fara frane, fara lacomii inutile, fara sa mai conceptualizeze “relatie” ci doar sa o traiasca pur si simplu, exhaustiv, atat cat dureaza. Sa fie CU MINE.

“Oda” barbatilor imaturi

Seinfeld: Do you date immature men?
Woman: Almost exclusively.

Asta cred ca e extazul si agonia femeilor de orice varsta: barbatii imaturi. Ii iubesti, dar te scot din minti. Ii vanezi, dar ei nu-s deloc o prada usoara. Incerci sa-i “domesticesti” si te intrebi cata rabdare sa ai. Pentru barbatii imaturi e nevoie de o strategie serioasa, un project plan scris frumos intr-un powerpoint, daca vrei sa-ti iasa lucrurile bine. Pentru ca altfel nu merge.

Exista barbati imaturi care mai au o urma de empatie si se prind singuri, pe drum, cum merge treaba. Dar majoritatea au nevoie de vorbe spuse franc in fata, de indiferenta simulata (ah, ce le mai place asta!) si de muuuult timp ca sa se prinda ca, de fapt, vor si ei acelasi lucru ca noi.

Un barbat imatur
– nu te va suna niciodata atunci cand te astepti sau cand ati stabilit ca te va suna. Doar atunci cand nu te astepti.
– evident, se va astepta sa fii disponibila.
– evident, nu va intelege de ce esti suparata atunci cand nu te-a mai sunat de cateva zile
– nu-ti va da niciodata siguranta ca vinerea/sambata seara/revelionul/Pastele/1 mai (sau orice alta ocazie de acest gen va trece prin minte) va fi disponibil pentru tine. Posibil sa uite complet ca existi.
– va lasa intotdeauna pe ultima suta de metri invitatia undeva. Noi ne gandim 1. ca a uitat 2. ca-i e indiferent 3. ca e indecis daca sa mearga cu tine/cu alta/singur 4. ca poate nu are chef. El se gandeste probabil la fotbal

In general, aceasta specie nu pricepe ce inseamna cuvantul “relatie” si ce presupune acest concept care ii e complet strain. Ar fi, probabil, necesare un set de proceduri customizate, de urmat in diversele etape ale relatiei, scrise cu bullets si bold, ca sa priceapa imaturul exact ce vrei de la el. Si, normal, evaluari periodice. Poate si o analiza SWOT la un moment dat.

Problema e ca, intr-un final, obosita dupa atatea strategii, cand imaturul pare sa se dea pe brazda si chiar sa se implice (pentru ca, aoleu, de asta le e cel mai frica. Doamne fereste sa ne implicam in vreo relatie, are u nuts??), femeia poate sa renunte la tot ce-a cladit cu o simpla remarca: “Nu mai esti barbatul de care m-am indragostit”. Noroc ca asta nu se intampla mereu.

About patterns

Am ramas marcata la un moment dat de ideea ca patternul mental feminin al unui barbat se construieste de-a lungul vietii sale, incepand din copilarie, de la mama, apoi de la prima fata pe care o place, prima cu care se saruta, prima cu care… orice. In mintea lui se infiripa, element cu element, un fel de portret al femeii ideale, astfel ca poate ajunge la un moment dat sa le aleaga dupa.. “model”: sa fie musai brunete, cu ochii migdalati, cu buze carnoase, cu parul lung, slabe.. etc. Si daca cineva ar urmari care sunt femeile din viata unui barbat, ar gasi, probabil asemanari intre ele, un aer comun, o trasatura specifica.

Dupa ce am rumegat eu ideea asta niste ani, si dupa ce am observat ca in unele cazuri e adevarata teoria, am inceput sa cercetez si gusturile barbatilor nou intrati in viata mea. Si pentru ca nu aveam cum sa aflu din prima cum aratau femeile de dinaintea mea, incercam sa determin un fel de pattern dupa vedete. Barbatii nu-s chiar complicati din punctul asta de vedere, dupa cateva intrebari despre femei frumoase si celebre, te cam lamuresti ce le place.

Ei bine, desi uneori e destul de amuzant, au fost momente in care toata chestia asta devenise o problema serioasa. Pentru ca, sapand eu in subconstientul barbatului din fata mea, am ajuns sa-mi dau seama nu ca n-as fi pe patternul lui mental, dar ca vedeta pe care el o considera perfecta era, din punctul meu de vedere, dezamagitoare! Si m-am intrebat instant daca relatia are vreo sansa de supravietuire in cazul in care lui ii plac blondele voluptoase, eu fiind o bruneta … firava:), mai ales daca blonda voluptoasa e si vreo starleta de doi bani:)). Nu puteam suferi, de fapt, gandul ca stau cu un om care nu ar avea cum sa ma aprecieze pentru ca subconstientul lui a cladit un altfel de model feminin, atat de diferit de mine. Si mai ales ma deranja faptul ca, instant, ma simteam intr-o relatie de genul “stau-cu-ea-ca-si-asa-nu-am-alta-treaba”.

Iar asta e inca o dilema pe care n-am reusit s-o rezolv. Chiar conteaza patternurile astea? Chiar sunt importante in economia unei relatii? O poate afecta serios, pe termen lung?

Oamenii stresati si relatiile lor

Dupa ce am avut un soc, acum ceva vreme, cand am realizat ca lumea nu mai danseaza bluesuri prin cluburi, acum m-a lovit alta revelatie: e si mai complicat sa ai o relatie, mai ales sa o incepi, daca esti un om stresat si muncesti mult.

In primul rand, abia daca ai chef sa iesi in oras. Mai ales acum cand e frig si e tare neprietenos afara. Termini munca tarziu si uneori tot ce-ti doresti este sa mergi acasa sa zaci, cu telecomanda in mana, pana te ia somnul. Iesitul asta in oras cu o persoana despre care stii prea putine, intr-un mediu nefamiliar… hm, greu de facut.

In al doilea rand, mai greu se creeaza legaturi daca omul cu care te vezi nu e deloc din lumea ta. Daca nu are legatura cu ce faci, cu prietenii tai, cu stilul tau de viata. Poate ca va intelegeti bine, poate ca aveti niste lucruri in comun, insa tu, om stresat, preocupat de munca lui, ajungi invariabil sa vorbesti despre asta. Si poate ca pe celalalt nu-l intereseaza atat de mult ultimele stiri din biroul tau.

In afara de asta, mai exista si micile obiceiuri pe care le ai cu prietenii: stii ca joia mergeti la film, va vedeti intr-un anume loc, mergeti la darts sau karaoke. Si nu vrei sa renunti la ele, insa asta inseamna inca o seara in care nu te vezi cu el/ea. Cel putin la inceput, cand, vezi Doamne, nu vrei sa amesteci lucrurile.

Si-n felul asta, chiar daca ai cunoaste pe cineva misto, cu care s-ar lega ceva, relatia are toate sansele sa nu mearga prea departe pentru ca te plictisesti, te vezi rar cu dansa/dansul si intr-un final totul a ajuns atat de diluat incat pare fara sens.

Si parca e asa de trist. Parca ne e greu, in a way, sa iesim din propriile tipare mentale si sa fim curiosi de celalalt, sa ne deschidem mintea si da, si inima, fara sa ne mai tot etichetam si categorisim atat. Cred ca e obositor sa incerci sa ai o relatie in conditiile astea. Probabil ca d-aia oamenii stresati se combina la munca, tot stau mai mult acolo decat acasa. Si macar stiu ca e un om care le intelege slang-ul, fara sa se mai oboseasca sa-i traduca.

Iar totul decurge in aceleasi norme arhi-cunoscute, nu trebuie sa te agiti prea mult. Si zilele sunt toate la fel, si viata trece pe langa tine ca si cum n-ar fi fost.

Teritoriale

Barbatii din viata mea isi marcheaza teritoriul around me intr-o maniera tehnologica. Cel putin astia din ultimii 10 ani or so. Sa va explic:

Imi cumpar primul PC, nu ma intrebati configuratia ca nu mai stiu. Prietenul meu de atunci a venit pe la mine si a customizat totul to his liking, sa semene cat de cat cu ce avea el p-acasa sau cu ce era obisnuit, mi-a instalat programe, mi-a facut shortcut-uri pe desktop, aveam icons care nici nu stiam catre ce duc si nici nu-mi bateam capul cu asta:), era placerea lui sa butoneze la nesfarsit.

Urmatorul a customizat customizarea existenta si a mai schimbat si el una alta, trebuia sa-si lase o amprenta.

Urmatorul prieten a customizat laptopul. Mi-a folosit aceasta marcare tehnologica a teritoriului pentru ca oricum nu m-as fi priceput sa fac tot ce era de facut.

Urmatorul a redenumit hardul si a mai reconfigurat una alta prin el. Instalat diverse toolbaruri si jucarele:)

Urmatorul, desi a avut un contact minim cu laptopul meu, umbla prin el cu ajutorul unor shortcut-uri din taste pe care eu nu le-as fi bunghit niciodata (probabil pentru ca nu le stiam nici pe PC, oricum).

Urmatorul jailbreaked my iPhone.

I wonder what’s next.

Ghid de supravietuire in timpul World Cup 2010

Am avut o revelatie. Mi-am dat seama zilele trecute ca o sa-i pierdem pe multi dintre barbatii astia cu care ne impartim (sau vrem sa) traiul cel putin o luna, cat dureaza Campionatul Mondial de Fotbal. Nu chiar pe toti, mai sunt cativa rataciti care n-au treaba cu fotbalul (and their women should be grateful), pentru ca restul nu vor avea decat de suferit. Barbatii nu vor manca, bea, respira decat fotbal. Aia e. Asa ca, dragi persoane din aceeasi rasa cu mine, sa incercam sa punem cap la cap o lista care sa ne ajute sa “supravietuim” acestei luni. Evident, argumentul maxim e ca se intampla o data la 4 ani si ca deh, ce e o luna o data la patru ani. And you are right. Nu conteaza, daca n-ar exista Champions League, Europa League, Cupa Romaniei, Liga 1 asta romaneasca sau Campionatele Europene.

But nevermind. Sa incepem cu enumerarea:
– always support him. Interzicerea poate duce la efectul “fructului oprit”, va face orice sa vada meciurile, chiar daca minte si zice ca l-a ispitit vreo demoazela
– mergi cu el la meci. Da, stiu ca nu pricepi o iota. Insa e ocazia perfecta ca prietenele tale single sa-si gaseasca vreun boyfriend dupa meci (cand oricum vor discuta despre fotbal, ofc, insa vor si bea, iar omul la betie…). In afara de asta se va simti mandru de tine
– rezerva masa la terasa favorita pentru urmarirea meciului. Sau organizeaza vizionarea la tine acasa. Niste popcorn si bere should do it.
– incearca sa retii, pe cat posibil, cu ce echipa tine dansul si care e viata ei in campionat. Te ajuta sa nu faci erori grave si sa nu primesti niste priviri… semnificative la terasa. Important e sa stii care-s si adversarii, sa nu cumva sa tii cu ei din greseala (pentru ca nush ce jucator arata bine, de exemplu).
– pentru cele mai implicate, intelegerea a ceea ce inseamna “ofsaid” e foarte utila, apparently asta naste destule controverse. Insa va avertizez ca e cam greu, definitiile variaza de la om la om:)

Daca va mai vin in cap si alte sfaturi, va rog, rubrica “Comentarii” e deschisa:).

my mistake

It suddenly struck me….my mistake, last summer’s mistake led me now to this impossible situation. In fact it’s not that impossible, I’m not living on the street or anything, but I’m on the edge of survival or at least this is how I’m feelin’ it right now, maybe I’m overreacting, but I’m having a state of panic and anxiety that I rarely, if ever, experienced in my life. I shouldn’t have left my brother’s house…that’s all. That’s a house that felt like home, like my old house, like my parent’s house in Deva, there were familiar things there and I worked for that place as if it were my own. I shouldn’t have left, that’s all. I rushed into a relationship with no chances of survival, I didn’t listen to people saying that M. is no good for me and it will only get me hurt, I was too eager to get over the trauma and the pain inside and I tried to kill all this by doing something foolish…. Well, now I know all that but there is nothing I can do, it’s all in the past, I only have to go through this anxiety, right now, this moment. Maybe it’s only today, maybe tomorrow morning when I wake up, it’ll all be just a bad dream. But I see that I got down too soon, too easy. With no fight at all.

It’s important, I think, to see everything from different points of view. Trying to…not today, I think today I’m entitled to be depressed.

Five years later

C’s birthday on Sunday… As I was “redecorating” (that means I rearranged all my books and wooden boxes and finally moved my bed in the bedroom, as it is normal), I was thinking about the appropriate time to call, cause I was thinking he might have been partying and clubbing, and I was right and my timing was still bad, coz I woke him up and I know he hates that, it’s irritating to him……but well, the conversation was very short and conventional, like I was just an acquaintance asking if everything is alright with him, if he is ok, what did he do the night before, well, bye then, thanks for calling…. That was about it. This is what’s left after five years…. I’m not reproaching it, I’m just noticing the strange nature and the weird development of human relationships. It’s all so relative and shallow if you think about it…Well, beside all these “worries”, I’m doing fine, that’s if you were wondering:))). Yesterday I got nervous at one point coz I got hungry and walking pointless to find a stupid post office to get a stupid little package from somebody just as stupid as all of the above, and as I got home, my boyfriend was waiting in the car with pizza…I was in a hurry and irritated and behaved accordingly and then…..after few hours as I got into bed, I was thinking that this was one of his kindest gestures to me and all I did was to treat him bad…ufff…sometimes I am not empathetic at all…brrr…

invisible

I should do something about myself regarding my behaviour with guys….. I’ve been having this problem since highschool, gosh, such a long time… I’m too impatient to get what I like, I’m not mysterious nor play hard to get and this seems to mean something.. either that I am easy (which I am not!!!) or that I’m desperate (I’m not that either). So… this new guy… it started ok and I blew it because I grew attached over him, a stranger.. Well, i felt like we were friends, that’s all. Of course, it’s my problem, not his fault. But is there a cure for this? Except for turning invisible and hiding under the desk for being too embarassed for this situation.. Hmmm. I’ll think about it.

don’t you know that Rome wasn’t built in a day

Let’s say things haven’t changed that much during the last few weeks. C. is still in Barcelona, M is still calling me every god-damn morning to ask me how I am… He came home few days ago to see me and I can feel that he is desperately hanging to this “relationship”, he doesn’t want to lose me, but he can’t hold me since he left me.. He said he wanted to tell his parents about me. Oh come on!!! I thought, this summer I was unhappy he didn’t do it, now I asked him not to. I don’t wanna be official, I just want him to leave me alone, I want him to understand that we can be friends, but not lovers/a couple or something like that… I can’t talk about all things that make my life, but I can write about things that are important, persons that I consider worthy of mentioning… and so is this guy.. Eh, you’ll say that this is what my life was lacking: guys!!!! But it all started as a very pleasant Friday conversation and now… I kinda wanna see him, I feel some things about him… I mean I think I like him in a way (but I haven’t met him yet, so it’s kinda… I’ll see after this weekend) and things are starting to be coloured and cheerful again. And I start wondering if that’s what I need to be a little glad? Just a bit of attention from somebody I like? Maybe…

p.s. – OR MAYBE NOT… Perhaps all I need is someone to really care, difficult mission indeed, coz people who care about me, like M., don’t get much out of me, and those I think I care about don’t give me much.
p.p.s – I might get a haircut today, i’m sick of me like that. As a matter of fact, I’m sick of everything right now. Moods changed very quickly, I know…