La Circa Financiara – Partea a II-a

Azi m-am dus sa platesc restul de bani. Lucky me, bani am avut de unde sa scot si coada de la Finante nu era asa de mare ca ieri. M-au scos din minti cateva chestii, insa:
– o cucoana care, imediat ce a ajuns, a intrebat cine e ultimul la coada si apoi a spus omului ca ea se duce la alta, dar sa-i tina locul. Avea o voce enervanta si puternica si repeta la nesfarsit “deci m-ati vazut, da, sunt aici. Ma intorc cat de repede”. Obiceiul asta cu “sunt si eu aici la coada, ma intorc” ma calca pe nervi, desi il inteleg in anumite situatii.
– oamenii care te induc in eroare vorbind singuri. De exemplu, langa mine un mos tot facea presupuneri in legatura cu scopul unui alt birou, ca poate si acolo putem merge cu hartiile, ca e mai mica coada, ca astia din spate stau acolo si ajung in fata noastra…. Te face sa te gandesti ca poate are dreptate, eventual sa actionezi, si sa te trezesti ca de fapt nu e asa.
– oamenii aflati aproape de ghiseu care comenteaza cu voce tare si “vorbesc de rau” angajatii care ii aud. Mie imi creeaza o stare de nervozitate, ma gandesc ca si lor. Imi venea sa-i bag fularul pe gat unui mos din spate care mai avea nitel si urla “ce face dom’le acolo cu nasul in calculator? Sta si se uita la calculatorul ala!”

In final, cand sa platesc, descopar ca mai aveam nevoie de 5 lei:((. Am lasat banii si chitanta si am fugit gandindu-ma de unde naiba sa-i scot. Ironia sortii a facut ca in cladirea de alaturi, tot Finante, sa fie un bancomat BCR la intrare. Functional.

La Circa Financiara – Partea I

Primesc o somatie de la Finante care m-a bagat in sperieti: zicea in scrisoare ca ma vor executa silit daca nu platesc o suma. “Executare silita” = (in mintea mea) gata, imi iau tot ce am si ma arunca in strada, o sa ajung ca oamenii aia care dorm in masini parasite sau in cutii de carton. Asadar, am purces de dimineata spre Circa Financiara. Prima data am zis sa ma duc sa scot banii pe care-i datorez. Si caut un bancomat BCR functional. Si caut. Si caut. Cam o ora juma, asa. Apparently, aproape toate bancomatele BCR din zona Titan-Pantelimon-Campia Libertatii aveau cate o problema: erau out of order sau nu aveau bani. Ajung la Mihai Bravu si, victorioasa, scot bani.

Dupa atata umblatura, ajung la locul cu pricina. Era omor. Noroc ca la inspectorul de la litera M, o doamna destul de intepata cu freza din anii ’80, era doar o fata inaintea mea. Doamna zice: Pai platiti dvs anticipat, si apoi se face regularizare si primiti banii inapoi. Buuuun… Ma pun la o coada enorma care, minune mare, nu inainta extrem de greu. Ajung la ghiseu. Mi se cere o suma mai mare decat cea de pe hartie. Am simtit cum mi se ridica sangele la cap. Intreb de ce nu s-a trecut pe foaie suma reala pe care o am de platit. Ma uit pe somatie, era din octombrie. De atunci pana acum s-au mai adunat niste banuti la penalizari. Data de pe plic, insa, era din decembrie.

Asa ca maine ma duc din nou. Sa mai platesc restul, sa mai stau la o coada, sa mai vad ce face doamna cu freza optzecista. Dar cu greu m-am stapanit sa nu urlu de suparare ca am batut drumurile o ora juma sa scot niste bani, ca apoi sa mi se ceara o alta suma. Ca doar timpul meu costa doi lei si am berechet, ma plictiseam acasa si chiar e o schimbare “de aer” pentru mine mersul la Fisc.

PS – Nu, nu am plangeri de genul “functionarul m-a tratat ca pe un gunoi”, “a trebuit sa dau spaga”, “m-a plimbat de la un ghiseu la altul fara sens”. Inca.

reckless

Cat oi fi eu de Capricorn (oameni, chipurile, socotiti, echilibrati, seriosi, economi), se pare ca vara asta nu mi-au iesit socotelile de niciun fel. M-am obisnuit sa cheltui iresponsabil pe toate prostiile, intocmai ca un copil care are pe mana cardul parintilor, asa incat acum, cand sunt cu casa de tara in lucrari si deci banii mei acolo se duc, m-a cuprins o spaima teribila.

Mi-am dat seama dintr-o data ca am obiceiul prost sa cumpar mancare pe care apoi o arunc pentru ca se strica in frigider. Ca nu sunt deloc atenta cand mi se da restul si deci e posibil sa fi fost inselata la cumparaturi de nenumarate ori. Ca-mi iau lucruri pe care nu le folosesc, care nu sunt musai de calitate si care se strica in scurt timp. Ca sunt mana larga cam 90% din timp.

Iar acum, cand chiar am nevoie de resurse (nu de alta dar in curand plec si eu in concediu, parca as avea nevoie de ceva bani, nu?), sunt un pic panicata. M-am dus in piata si m-am invartit o gramada nestiind cum sa fac sa ies mai ieftin. M-am uitat stramb la vanzatoare cand a zis “30 lei, va rog” pentru o apa, o cafea, o paine si o conserva de ton. Am inceput sa-mi aduc aminte cum era cand faceam paine in cuptor ca nu mai aveam bani s-o cumpar. Sau cum cumparam numai 3 oua cu care faceam mai mult de o omleta (foloseam si la snitele, de ex.).

Poate ca e o lectie de are ar fi trebuit sa-mi amintesc mai repede :(.

crisis resolutions

M-a apucat harnicia azi. Ma laud ca sunt gospodina ardeleanca, insa really, acest skill cred ca e pe cale sa se atrofieze (sorry, honey, dar sa stii ca totusi exista, e acolo, nu ma laud degeaba:P). Si in iuresul meu casnic am zis ca trebuie sa dezghet frigiderul. Activitate care mi s-a parut intotdeauna groaznica insa azi a fost useful. Nu numai ca am descoperit adevarate comori in frigider (ratatouille, masline verzi, niste sosuri, fasole verde congelata, piept de pui – toate inca VALABILE si comestibile) si mi-am dat seama ca I really DO have food, dar in timpul petrecut pe langa frigider in timpul dezghetului, destul de mult avand in vedere ca incercam sa scap de catamai calota glaciara, am avut ragaz de gandire. Si am ajuns la urmatoarele concluzii:
– ar trebui sa gatesc si sa iau mancarea cu mine la munca. Mai ales ca acum colegii au facut cheta pentru un cuptor cu microunde, ar fi mult mai ieftin si mai bun.
– ar trebui sa merg mai rar cu taxi. M-am obisnuit prost. Au fost vremuri cand taxi-ul era un lux pentru mine
– quit spending money on useless stuff (haine pe care nu le port niciodata, de pilda)

Si imi doresc ca atunci cand oi avea casa mea (casa aia unde nimeni n-o sa-mi impuna nimic, unde daca vreau sa desenez flori mov pe pereti, sa pot fara sa ma certe cineva) sa am un frigider pe care sa nu trebuiasca sa-l dezghet.