Pacaleala cu arta pisiceasca

Se facea ca era o sambata insorita de aprilie. O lalaiam pe veranda unei case frumoase si incercam sa-mi gasesc o ocupatie. Descopar o carte pe care scrie “Why cats paint”. Ei dracie, imi zic, pisicile astea asa destepte or fi incat pot si sa picteze?

O deschid si incep sa citesc. Parea extrem de bine documentata si serioasa. Si explica cum inca din cele mai vechi timpuri, de pe vremea egiptenilor, pisicile desenau, lasau urme cu labutele, urme care, in vremurile noastre, au capatat chiar un sens. Erau pisici pozate uitandu-se la fotografii cu picturi celebre de Van Gogh sau Monet si pe care ar fi incercat sa le imite, doar ca ele le faceau cu capul in jos, ca cica asa vad ele imaginea.

Dupa toate explicatiile astea, si altele, de ordin tehnico-stiintific, cu diverse teorii biologice despre tendinta spre arta a animalelor si a felinelor in special, urma o lista cu 12 artisti felini. Cascam ochii cat cepele vazand matzele in actiune, pictand adicatalea, plus ca pozele erau insotite de explicatii “profesioniste”, ca orice lucrare de arta. De exemplu “Red Colour Day, oil on canvas, 15x20cm, Museum of Non Primate Art, Tokyo, 1990” – ceva de genul. Si era lucrarea cu artistul pisicesc alaturi, de nu-mi venea sa cred ochilor ce vad.

Mi-au ramas in cap toate detaliile si o si vedeam pe Mika apucandu-se de pictat. Ma gandeam unde anume sa-i amenajez spatiul de lucru si cum anume sa o fac sa inceapa. A doua zi, duminica, am povestit si maica-mii si Cristinei si Malditei toata tarasenia. Mama, evident, zice “No, apai nu cred eu asa ceva” (bine, ea era de fapt mai interesata de faptul ca animalele vad imaginea invers. Si ma intreba “Cum adica, Mooky ma vede pe mine cu capu-n jos?” :))) ).

Luni, cand sa fac niste research despre arta pisiceasca, descopar… nimic pe Google. Nici un curent, nici un artist, nimic. Doar un link spre Wiki la un articol despre cartea cu pricina, despre care se zicea ca e “comedy book”. ADICA ERA LA MISTO!!! Jizas, imi zic, da’ cum dracu’ nu m-am prins ca era la misto? Da, am ras la pozele alea (facute in Photoshop, BTW), dar am crezut ca sunt oameni atat de nebuni pe lumea asta incat sa se apuce sa-si faca pisicile artisti. Iar eu eram unul dintre ei :D.

Extrem de dezamagita eram. Dar, vorba prietenului Bodo, bine ca nu m-am apucat sa pun pisica sa deseneze ca dup-aia sa ma supar si sa cred ca e proasta pentru ca nu scoate nimic :)). Oricum, daca mai pun mana pe cartea aia, cred ca m-as distra si mai tare pentru ca n-as mai lua-o asa de in serios.

Mika and me

Mika e pisica mea semi-birmaneza. Are 6 ani, e cam grasuta, e foarte afectuoasa cu mine, cam distanta si neprietenoasa la inceput cu ceilalti. E fiinta fara de care nu m-as mai vedea acum, face parte din mine asa de mult ca uneori nu reusesc sa-mi amintesc cum era cand n-o aveam. Ca orice animal, simte mai bine decat oamenii lucrurile, asa ca s-a dovedit in multe randuri plina de tact in ceea ce ma priveste. Fie ca a stiut cum sa se cuibareasca si sa toarca lipita de mine, ca sa-mi alunge toate gandurile negre, fie ca a inteles cand trebuie sa ma lase in pace sa-mi rumeg singura furia si dezamagirea.

Asa ca atunci cand Diana mi-a propus sa ma fotografieze impreuna cu Mika, am acceptat imediat. Cateva poze vedeti mai jos, una din ele se afla postata pe site-ul Decat o Revista, face parte dintr-un proiect al Dianei despre femei si pisici.

Cincinalul Mika

“Fata” mea implineste azi 5 ani:). Si-i dedic acest post ca sa ma revansez cumva fata de ea. Pentru ca mi-am dat seama, plimbandu-ma prin arhiva blogului, ca am vorbit tarziu de ea, abia atunci cand am sterilizat-o, prin decembrie 2005, desi o aveam din iunie. In afara de asta, am mai zis de cateva ori cred, biata matza sufera de singuratate pentru ca eu, mama denaturata ce sunt, lipsesc toata ziulica de acasa, ba chiar uneori si noaptea, si o las stapana in apartament, plictisita si fara tovaras de joaca.

Pisica asta a trecut cu mine prin 4 case si 3 joburi. Imi cunoaste supararile si bucuriile mai bine ca oricine, poate, pentru ca in fata ei nu ma cenzurez deloc (ei, cum ar mai fi si asta sa ma cenzurez in fata pisicii!). Si daca intr-o zi ar vorbi, nu m-ar mira deloc, dar m-ar ingrijora, ca nush zau ce ar avea de spus:D.

Dar zic sa o sarbatoresc cum se cuvine, prin cateva poze de acum vreo 2-3 saptamani, dintr-o sambata cu soare. Si sa nu mai aud pe careva ca zice ca e uratzica, cum s-a intamplat anul trecut!

mika-la-soare

mika-la-soare1

mika-la-soare2

mika-la-soare3

mika-la-soare4

mika-la-soare6

Pisica cu lift si nenea din autobuz

As vrea sa o invat pe Mika sa faca si ea la fel. Cred ca ar fi foarte fericita si eu la fel. Plus ca eu stau la et. 3, deci ar fi posibil fara probleme.

Azi in autobuz, spre munca. Se aseaza un catamai nenea langa mine pe scaun. Eu, cu castile in urechi as usual. La un moment dat, imi da un cot usor:
El: – Nu va suparati, asta ajunge la Sofitel?
Eu:- E 335? Pai… da, ajunge la Casa Presei si de acolo mergeti pe jos.
El: – Pentru ca am un interviu si nu mai stiu bine zona. E ceva post in administratia publica.
Eu (aparte): – ….
El: – Stiti, eu am lucrat mult in Italia. Dar acuma am zis sa vin aici sa lucrez legal, ca doar mai am doi ani pana la pensie. La 18 firme am fost administrator!
Eu (inside) – WTF????
El: – Ei, da parca poti sa faci ceva de banditii astia…

Am profitat de faptul ca astepta ca eu sa-i zic ceva asa ca mi-am infipt adanc castile in urechi si am inceput sa ma uit pe geam ca si cum vedeam numai artificii sau cine stie ce grozavii. De ce, de ce trebuie sa-mi explici toate aberatiile astea??? Ti se pare ca ma intereseaza ce-mi zici?? Crezi ca nu am problemele mele?? Jizas, man, get a life!

Mika si Miruna:)

Am primit o noua leapsa. De data asta nu trebuie sa raspund la intrebari, nici sa traduc vreun canticel. Trebuie sa pun poze cu Mika, ceea ce pe mine ma incanta foarte. Leapsa vine la de Hotcity, eu am primit-o de la Lamaie, iar ea spune ca ar trebui sa postez poze cu pisica mea in brate, iar eu sa port un tricou. The idea behind it e ca as putea castiga tricouri de la Kitten si un papion asortat pentru Mika. Bine, Mika nu poarta asa ceva, la noi in familie se poarta casual:P. But just in case, la vreo ocazie, sa aiba si ea tinuta:).

So here it goes

Mika si Miruna

Mika si Miruna 2

Mika si Miruna

Miruna si Mika

Dau leapsa mai departe lui Leah si lui Kit 🙂

Animale infometate

Cand mama e plecata din oras e tare rau. Daca cumva se nimereste sa fie si frati’mio plecat, e si mai rau. Ma asteapta, in doua case, doua animale infometate si amarate. Cand ma vad sar pe mine de zici ca a venit cel putin sfarsitul lumii.

Pisica mea mai rezista cum mai rezista, e obisnuita sa stea singura mult timp. Catelul Mooky, insa, e obisnuit cu mama si cu rasfat. Asa ca mereu ma simt vinovata ca nu am indeajuns grija de ea, drept pentru care sunt mereu pe fuga de la o casa la alta, de la un animal infometat la altul. Cel mai rau e cand o las pe Mooky in casa pe intuneric, seara.

Am incercat sa le imprietenesc, dar n-am avut sorti de izbanda. Pisicii i se face frica si devine tepoasa, catelului i se face frica si o arata mult prea evident. E cam balamuc.

Asa ca, acum ca a venit vara si mama pleaca destul de des, o sa-mi impart timpul intre cele doua infometate. Stau si ma intreb uneori care timp.

Happy Birthday, Mika!

Si aici, ma refer, evident, la pisica mea. Nu la cantaret, nici la prietena Mika ce m-a vizitat virtual zilele trecute:) (hello, btw:) ). Azi e, cel putin in acte, ziua pisicii care-mi condimenteaza existenta. N-as mai putea fara ea, mi-am dat seama. O neglijez, sta prea mult singura, nu ma joc prea mult cu ea, recunosc. Dar fara ea nu m-as recunoaste.

Asa ca nu pot sa nu o sarbatoresc nitel, prin niste poze de acum 10 minute:). That’s my Mika!
mika

mika2

mika1

Cu Mika la doctor

Mi-am dat seama sambata asta ca n-am mai dus pisica la doctor de niste ani buni. Cam de cand am castrat-o, cred. Asa ca am zis ca ar fi cazul sa o mai traumatizez nitel. In cusca cu care o transport a intrat lejer, era curioasa si a luat-o in joaca. Pe drum s-a prins ca e ceva in neregula si a inceput sa “comenteze” constant.

Ajungem in cabinet. De frica lasa smocuri de par all over. Comenta din ce in ce mai tare si cu suparare. Sambata insa n-a patit nimic, doar un termometru infipt in fund, si in momentul ala era jumatate la mine-n brate. Insa dna doctor a zis ca trebuie sa revenim pentru analize de sange, ca sa stim cum stam. + ca e cam grasa dansa, trebuie sa intre la regim, sa nu uit de pastiluta de deparazitare, ar mai trebui si un detartraj:)))) (la asta era sa ma bufneasca rasul, ca sincer nush cum ar sta Mika sa i se faca detartraj).

Revenim la cabinet azi dimineata. Cu greu am bagat-o-n cusca, se tinea cu labutzele din fata sa nu intre, daca nu era Eugen nu cred ca as fi reusit. Inauntru s-au mobilizat fortele: o doctorita, o asistenta si cu mine tineam de ea pentru ca cealalta doctorita sa-i poata lua un pic de sange. Intrase deja in transa de frica sau furie, nu stiu, avea o privire ratacita si a urlat dintr-o data de ne-am speriat toate si era sa o scapam din maini.

Noroc ca luase de ajuns sange pentru analize. Am aflat, asadar, ca ‘mneai ar putea avea niscai probleme renale incipiente si/sau endocrine, dar asta nu e sigur, asa ca trebuie sa repetam analizele peste o luna. Nu e sigur pentru ca nivelul ridicat de calciu poate fi din cauza stresului, iar creatinina (care nush ce e) poate indica si probleme d-astea endocrine, insa trebuie repetata analiza sa vedem daca e asa. Si ca musai trebuie sa stea la regim, 80-100 g de boabe obesity pe zi si cam atat.

Ei, s-acu’ sa vedeti comedie, ca pisica asta rasfatata care avea mancare la discretie o sa ma zapaceasca zi si noapte. Dar sa speram ca functioneaza vorba aia “tot invatul are si-un dezvat” si, mai ales, ca o sa fiu indeajuns de tare incat sa nu cedez.