Cum a fost #prinsibiulmeu

Tulai, Doamne, ca fain ii sa te plimbi prin tara asta si sa vezi asa lucruri minunate cum am vazut eu in weekendul trecut! Si mai ales sa ai si o companie cum a fost cea de care am avut eu parte, toti rupti din soare, nu alta :).

Dar sa incepem cu inceputul. Adica cu plecarea. Se facea ca ne-am incarcat intr-o masina incapatoare, doi cavaleri si doua domnite: Chinezu, Auras, Ruxa si eu. Ne-am intitulat din start “echipa Daminescu”, caci pe cd-urile din masina, alea cu muzica romaneasca, canta in draci distinsul artist al carui nume l-am preluat. Cateva ceasuri bune am cantat si am ras, ne-am oprit la micii de la Dedulesti, apoi la benzinaria de la Calimanesti-Caciulata, aia de pe marginea lacului, unde ne-am intalnit cu Hoinaru, Alina si Razvan.

Am ajuns intr-un final la Sibiu, unde, dupa ce ne-am cazat repede repede, am fugit sa bem niste nefiltrate la Hermania. Ne-am reunit acolo in echipa completa adica: Brylu, Tudor, Chinezu, Ruxa, Auras, Hoinaru, Alina Constantinescu, Razvan, Gogu Kaizer, Claudia, Toma, Andrei Crivat, Nebuloasa, Cristi Sitov, Ale Palconi, Alina si Razvan de la TvDeCe, Gaben si doamna sa, Denisa, si, last but not least, Liviu Alexa. Turul putea sa inceapa. A inceput, fireste, cu o seara pe cinste in Piata Mica, unde ne-am dedat la niste obiceiuri aduse printre noi de stimabilul Liviu Alexa. Dragi invitati, spunea el, la care toti ne ridicam in picioare. Urma o predica de dat la OTV, intonarea imnului, intonarea unui colind specific nemtesc si apoi niste shoturi de ceva date peste cap. Fara sa spargem nimic, ca doar nu suntem greci. Seara a continuat cu o mica dantuiala la Oldies, dupa care ne-am retras in vastele apartamente de la Levoslav (aici nu glumesc) sa ne odihnim oasele pentru o zi de pomina.

Turul a inceput cu o cafea in Piata Mare. Ni s-a alaturat Groparu‘, Groparelu’ si doamna, dupa care ne-am adunat sa ne intalnim cu ghidul nostru, Razvan Pop, care ne-a purtat pe strazile din Sibiu si ne-a dat cateva detalii interesante: de exemplu, primul spital din tara a fost construit la Sibiu, in 1292, la fel si prima scoala. Mi-au placut enorm strada Cetatii si Piata Huet. Mi-au placut toate casele sasesti cu aer invechit si cu ochii pe acoperis. M-au fascinat ochii aia.

Dupa prima parte a zilei, ne-am prabusit osteniti pe scaunele de la Supporter si am asteptat cuminti mancarea si bautura. Ca apoi sa putem sa o luam din loc iar, sa ajungem la vestitul Muzeu Astra. Apparently, asta e locul preferat pentru poze pentru miresele din Sibiu. Am vazut vreo cateva in timp ce ne plimbam pe acolo, una chiar a incercat si cea mai veche popicarie din tara. Am vazut mori, o piua (cea mai veche masina de spalat, daca vreti) si cateva casute din vastul domeniu pe care se intinde muzeul (93 de hectare).

Ne-am intors la Hermania, sa degustam din nou niste bere nefiltrata, insa de data asta n-am lungit-o prea mult. Avusesem o zi plina. Imi pare rau doar ca nu am ajuns si la Brukenthal, insa am plecat de dimineata spre alte zari, adica la mine acasa, de unde va scriu acum (si unde internetul Vodafone merge ingrozitor).

Am o prietena care, acum cativa ani, incerca sa ma convinga sa ne mutam la Sibiu, dupa ce fusese acolo intr-o mini-vacanta. Abia acum o inteleg :).

#prinSibiulmeu este un proiect organizat de Asociatia pentru Infrumusetarea Orasului Sibiu si cofinantat de Consiliul Local Sibiu prin Primaria si Casa de Cultura a Municipiului Sibiu. Alaturi de aceste institutii, parteneri mai sunt Hotelul Levoslav, Printcenter şi Autonom. Sprijina aceasta actiune si restaurantul Hermania, Atrium Classic Cafe, Vintage Pub, Supporter Sports Pub & Grill, Oldies Pub, CNM Astra si Muzeului National Brukenthal.

PS- revin cu linkuri acolo unde nu sunt ca tocmai mi-a cazut netul de tot iar de pe telefon tare greu merge 🙂

#prinSibiulmeu

Dragi toti,

Aceasta este o scrisoare din vacanta 🙂 (zise ea cu incantare si cu un zambet larg pe fața in timp ce scria fix aceste randuri). Si va scriu ca sunt bine, sanatoasa si un pic bronzata. Tocmai m-am intors de la mare, si ma pregatesc sa plec iar. De data asta plec la mine in Ardeal, si nu oriunde, ci fix la Sibiu, pentru ca a venit momentul sa iau la pas orasul asta care mi-e drag, asa cum am facut anul trecut si cu Timisoara sau Cluj.

Nu sunt deloc straina de Sibiu. Insa nici nu am apucat sa-l umblu prea mult, doar cate putin asa prin centru. Nu i-am simtit pulsul si nu l-am admirat decat in treacat, cand am venit pe la vreo ruda sau ca punct de popas catre alte zari. Insa in acest weekend, alaturi de alti prea-cinstiti bloggeri, asta voi face. Asa ca puteti sa va asteptati la povesti din Hermannstadt, in curand, pe acest blog.

Cu drag,

Anurim

#prinSibiulmeu este un proiect organizat de Asociatia pentru Infrumusetarea Orasului Sibiu si cofinantat de Consiliul Local Sibiu prin Primaria si Casa de Cultura a Municipiului Sibiu. Alaturi de aceste institutii, parteneri mai sunt Hotelul Levoslav, Printcenter si Autonom.

Londra

M-am intors de ceva vreme de acolo, insa abia acum m-am putut aduna sa scriu despre calatoria asta. Care a fost interesanta si plina de neprevazut, dupa cum aveam sa constat mai tarziu.

Am ajuns dimineata pe Luton, iar de la aeroport pana la hotel a trebuit sa luam un autobuz, un tren si apoi metroul, unde ne-am cam ratacit, am ajuns chiar sa vedem Wembley arena din departare si, cu putin nenoroc, am fi ajuns si la Wimbledon. Cu toate astea, am aterizat in jurul pranzului la hotelul nostru de langa Hyde Park, iar dupa o masa necesara, ne-am zis sa incepem cu vecinatatea.

Nu era cea mai buna zi de vizitat Hyde Park sau imprejurimile Castelului Kensington, fosta resedinta a Printesei Diana, cerul era plumburiu si era destul de rece, insa pasaretul de toate felurile de pe malul lacului si veveritele din parc au fost asa de dragute ca am uitat de vreme. Am ajuns apoi la Big Ben, Houses of Parliament, Westminster Abbey, Harrods si am aterizat, seara, dupa prima tura de poze, hlizeala si mancat fudge (yum yum yum!), in China Town, la cina.

Tura a doua a inceput cu o cafea prin imprejurimile hotelului, la soare, si apoi in Camden. Care Camden e sediul tuturor nebunilor, ciudatilor, extravagantilor din lumea asta. As fi putut sa stau la un colt de strada si sa ma uit la lume, era indeajuns spectacol pentru mine. De la crestati cu piercing unde nu te-astepti, la Nosferatu wannabe’s sprijiniti in baston, la fete de liceu cam dezbracate (meaning ca erau in balerini si piciorul gol, iar eu infofolita cu fular), gaseai de toate pentru toate gusturile, fara exagerare. Toata zona e un bazar enorm de unde poti cumpara de la haine si pantofi, la suveniruri, muzica, antichitati, carti, you name it. Era atata lume pe trotuar ca abia puteai inainta. Cel mai mult mi-a placut la Stables, fostele grajduri, unde e plin de statui cu cai, carute, statui mari de bronz care contrastau cumva cu lumea din jur si tarabele adunate in jurul lor.

Dupa Camden, eu am decis ca nu pot parasi Londra fara sa vad Buckingham. Insa asa de tare m-am ratacit pe la metrou (din nou!) ca am ajuns acolo, sfarsita, pe la 7 seara, cand se insera. Nici vorba de garda cu care sa ma pozez, de zici ca era casa nimanui. Am luat-o catinel pe una din arterele principale care pleaca de la Buckingham si am ajuns in Trafalgar Square. N-am zabovit prea mult, ca am intrat iar la metrou. Trebuia sa-mi intalnesc prietenii la Leicester Station din care am iesit printr-un hol mare plin cu pusti de toate rasele care se antrenau pentru breakdance. Fiecare pe muzica lui, unii cu castile pe urechi. Era asa o priveliste neasteptata ca prima data am vrut sa ma intorc din drum, eram convinsa ca am gresit traseul. Dar vazandu-i pe altii cum se strecoara printre grupurile de dansatori, mi-am zis ca si asa ma ratacisem indeajuns, ce mai conteaza cateva minute:).

Am ajuns la locul de intalnire, apoi intr-un pub specific, “Lamb and Flag”, un loc mic, inghesuit, insa cochet. Avea si un semineu functional, iar la bar stateau vreo doi baieti care purtau kilt. Urmatoarea oprire: un restaurnat indian all-you-can-eat unde am degustat tot felul de chestii, care mai de care, fara sa stiu prea bine ce sunt. Imi dadeam seama cand mananc peste sau pui sau legume, dar toate condimentele si combinatiile dintre ele erau atat de gustoase si atat de deosebite ca as fi bagat in mine ca-ntr-un sac fara fund daca as fi putut.

In dimineata urmatoare am parasit cu regret orasul, am luat din nou metroul si trenul si autobuzul si apoi avionul acasa. Si-mi parea rau ca am stat atat de putin totusi, ca n-am apucat sa vad nici macar 1% din Londra, insa macar am ajuns sa-i simt pulsul, ca sa stiu data viitoare la ce sa ma astept.

Cu toate astea, nu cred ca m-as muta acolo. Given the choice, pana acum Barcelona ramane orasul in care as vrea sa traiesc.

Despre Istanbul

Am lasat putin timp sa treaca, sa se decanteze amintirile astea si sa vad cu ce raman. Asadar astern aici ce mi-a placut si ce-mi amintesc din calatoria la Istanbul

The City

Recunosc ca m-a fermecat din primul pas. Pas facut pe straduta pe care am parcat, la oaresce distanta de hostelul unde ne cazasem, in apropiere de statia de metrou Tophane. E o zona pe care eu am comparat-o in minte imediat cu centrul nostru vechi pentru ca era plin de magazine de antichitati, cu toate obiectele scoase in strada, insa cu cladiri cochete si vechi si cu un aer aparte. Dupa-masa am ajuns in piata Taksim si de acolo in jos pe un catamai bulevardul pietonal unde circula numai un tramvai vechi. Era atat de multa lume ca mi-era teama sa nu cumva sa ma pierd de ceilalti. Pe stradutele adiacente era plin de terase, toata lumea statea la cafea, ceai si narghilele, vanzatorii de inghetata faceau show la orice colt, simteam miros de porumb copt si castane prajite, tot felul de bunatati ma imbiau din vitrine, era ca un carusel de mirosuri si gusturi care ma zapacea complet.

Am simtit ca am ajuns intr-un oras viu si colorat si eram curioasa de orice chestie. Ma enerva ca nu stiu limba, ca nici macar nu pot citi ce scrie pe placutele cu strazile, asa de alambicata imi pare si acum. Dar cel mai frumos a fost la o terasa pe acoperisul unei cladiri de unde vedeam podurile si vapoarele si canalul ala care despica orasul in doua (sa ma scuzati, dar n-am tinut minte numele), dar mai ales moscheile luminate cu minaretele ca niste tepuse in cer. Am dezvoltat o mica pasiune pentru minaretele astea, nu intelegeam de ce uneori e doar unul, alteori 2 sau 4, iar la Moscheea Albastra (parca) sunt 6! Ma mirau foarte strazile extrem de abrupte, era greu sa cobori pe jos, apai cu masina, imi imaginez ca cine-si ia permisul la Istanbul conduce la Bucuresti cu un deget. Caci da, exista un oras mai nebun in trafic decat Bucurestiul, iar ala e Istanbul.

Din cauza ca am fost acolo in perioada Ramadamului, locurile de unde puteai sa cumperi mancare erau deschise pana tarziu (ei puteau manca incepand de pe la 8 seara pana la 3 dimineata). Funny-scary fact: pe la 2 dimineata umblau unii cu o toba pe stradute si urlau ceva cat ii tineau plamanii, de era sa facem atac de cord in prima noapte, cand am lasat geamul deschis. Am presupus apoi ca ii trezeau pe oameni sa mai manance un pic ca mai era o ora pana la 3. Apoi la 5 dimineata incepea imamul sa se auda din minaretul invecinat, insa asta pe mine nu m-a trezit niciodata, dormeam prea adanc.

Grand Bazar nu a fost deloc cum ma asteptam. Credeam ca e o adunatura de marfuri si tarabe si de oameni care trag de tine sa le cumperi marfa, dar nu, frate, e frumooos de tot, sa te tot pierzi p-acolo. E un oras in oras, are strazi si indicatoare si terase plus toate nebuniile din lume, de la toale, la bijuterii, la oale si ibrice, de nu stiai in ce parte sa te mai uiti. Sa nu mai zic de asta de condimente, a fost prea mult pentru mine, care eu oricum nu prea le am cu bucatareala lately.

N-am intrat in nici o moschee in Istanbul, nu aveam voie sa intram ca turisti in momentele de rugaciune, asa ca am renuntat, dar am intrat in cea din Edirne. As fi vrut tare sa am pe cineva care sa-mi explice una alta, nu stiu absolut nimic despre felul in care se roaga oamenii astia.

The people

Majoritatea prietenosi. Ma distrau maxim mosii care se adunau in crasmele specifice, la un ceai si-o narghilea si la o partida de table. Sau nu. Pur si simplu stateau si rasuceau tutun pe trotuarul din fata casei, pe un scaunel. Ne vedeau dezorientati si ne faceau semne pe unde sa o luam, spunand indicatiile in turceste, ca ne-om prinde noi care e treaba. Glumeam cu Sana si-i spuneam ca eu as vrea sa fiu un turc batran, e relaxarea maxima pe care mi-o pot inchipui. (bine, si ea zicea ca vrea sa fie un turc tanar, asa ca am concluzionat ca eu o sa-i fiu bunic si gata:) ).

La servicii ne bat de departe, dar si la talentul cu care-ti iau banii. N-am vazut popor sa aiba in sange mai mult ca ei spiritul asta de negutator. Aproape totul se negociaza, platesti tot ce consumi (chiar daca iti pun in fata o apa plata si tu ai impresia ca e din partea casei), insa sunt atenti cu tine si nu astepti prea mult dupa mancare. Sau asa, cel putin, am patit noi.

The food

Vai vai vai ce-as mai fi mancat din toate. Ma oprea insa pardalnica asta de fiere, naiba s-o ia, ca mi-a scos peri albi. Mi-era greu sa mananc prea condimentat, prea multa carne tocata, prea multa prajeala. Si asta insemna sa nu mananc nimic de fapt. Asa ca m-am riscat la un Adana Kepbap intr-o seara si la un Beyti Kebap intr-o alta zi la pranz, ba chiar si la niste midii pane si un fel de iarba uda care arata ca algele dar cica nu creste in mare (forgot the name dar oricum nu mi-a placut prea tare). Am incercat si niste Yeni Raki, un fel de Ouzo – prea mult anason pentru mine, as mai gusta dar mai rar.

Insa nimic nu se compara cu castanele prajite, rahatul turcesc cu fistic si alte minuni prin el, toate felurile de baclavale si inghetata aia framantata pe care ti-o puneau in cornet ca si cum ar fi fost ciment sau ceva. I should mention ca am fost extrem de nemultumita de degetarul in care mi se servea cafeaua turceasca, aceasta Mecca a cafelelor. Pai imi dai mie, cafegioaica convinsa, minunatia aia de licoare, intr-o cescuta in care e mai mult zat? Not good. Bad habit. Asa ca m-am vazut nevoita sa comand cafea dupa cafea dupa ceai sa ma pot trezi si eu dimineata (cand ma trezeam primele cuvinte erau “Mi-e foame” urmate de “Vreau cafea”).

Mai sunt o gramada de lucruri de povestit, insa n-as vrea sa va plictisesc, nu mai mult decat am facut-o deja, cred ca e cel mai lung text scris de mine pe blogul asta ever.

Pozele sunt AICI.

Holiday part two

Vara asta am ales numai vacante d-astea locale. Nu merg decat prin tara si vad ca am tendinta sa ma repet:). Imi incep partea a doua a vacantei la Cluj ca doar nu pot sa-i ratez pe Iron Maiden, nu de alta dar i-am mai vazut si acum vreo 2-3 ani la Bucuresti si vreau sa ma conving daca chiar imi plac:P. In afara de asta, trebuie sa ajung si pe la mine pe acasa sa vad ce se mai intampla si p-acolo – am un feeling ca o sa ma cam enervez pentru ca mesterii de anul trecut au cam facut treaba de mantuiala iar vecina nu era prea vesela cand imi zicea ca a cam plouat la greu lunile trecute prin sat.

Oh well, serenity now…

#timisoaranoastra

People, I’m a lil’ bit in love. E asa de frumos la Timisoara, ca ma gandesc ca as putea locui acolo. Serios. Mi-a placut tare si asta datorita unor imprejurari favorabile care au activat chimia pe care am descoperit ca o am cu orasul. M-a fermecat pentru ca e cosmopolit, plin de verdeata, efervescent, putin frivol – in sensul bun -, cu cladiri venerabile, dar cu oameni tineri si misto care ne-au plimbat ca pe sfintele moaste peste tot, sa nu cumva sa pierdem ceva important.

The City

Am avut un ghid care ne-a ajutat sa descoperim orasul in toata splendoarea si cu toate povestile lui – astea au facut de fapt deliciul turului de-o zi prin oras. Si, evident, nefiltratele faranumarfaranumar de la Porto Arte, pe malul Begai. Asta dupa ce umblasem ore bune de la Catedrala Ortodoxa la Opera, la Piata Unirii, la Muzeul de Arta (unde am vazut colectia Corneliu Baba), la Piata Traian de unde am luat tramvaiul vechi (veeery cute) spre Piata Maria si ne-am oprit la Balcescu. Apoi ne-am intors pe malul Begai si in final la nefiltrate, ca meritam cu totii cate o bere buna (si ieftina!). Some trivia about Timi gasiti, mai bine decat v-as spune eu, la Adeline, ca ea cred ca si-a notat sau ceva de a tinut minte tot-tot.

In afara, insa, de povesti si istorie si date si diverse contexte politico-economice care au facut din orasul asta ce e acum, m-am simtit in el ca pestele in apa.

The people

Noi, astia veniti de prin alte orase am fost cativa in comparatie cu timisorenii care ne-au insotit. Pai si nu s-au incurcat, zau asa. Eram in total vreo 40-50 de oameni si pot sa va zic ca astia din Timisoara, bloggerii I mean, chiar sunt o comunitate. Si au reusit sa ne faca se ne simtim bine in orasul lor sub atenta indrumare a Nebuloasei, Cristinei si a lui Daniel care ar trebui probabil sa se apuce de organizat evenimente impreuna, apparently le iese foarte bine:). Ei au fost sprijiniti de Hotel Timisoara care ne-a cazat, de KFC care ne-a hranit, de Porsche Timisoara care ne-a plimbat, de Trabucuri.com care ne-a dat sa bem, de BlueAir care ne-a dus si ne-a adus si de StartupDays.

And last, but not at all least, felicitari BlogdeTurism pentru idee si proiect!

Si ca sa fie treaba treaba, Radu si Daniel de la Ftr.ro au facut si-un clip despre calatoria noastra prin Timisoara.

Poze gasiti aici (ale mele) si la oradeanul.com, Nebuloasa, Andrei, Lili, Radu, Cristi, Diana (pe Facebook).

Timisoaaa-aaara!

Stiu ca ma veti invidia puternic pentru ceea ce urmeaza sa scriu, dar na, asa-i in viata:). Weekendul asta o sa ma duc la Timisoara, la invitatia Nebuloasei, care a poftit o gasca de oameni sa vada minunatul oras. Spre deosebire de Cluj, unde am fost prima data acum vreo doua saptamani, prin Timisoara am mai fost. Niciodata insa nu am apucat sa vad mare lucru pentru ca eram ba la nunta, ba doar in trecere spre alte meleaguri.

Gasca cu care o sa am placerea sa ma plimb pe strazile din Timisoara ii are in componenta (in ordinea numerelor de pe tricou… sau nu) pe Makavelis, Corina, Alina si Razvan, Oradeanul, Lili, Alex, Iulia, Ana, Andrei, Radu Beligar si Daniel Iftene.

Daca vreti sa ne urmariti pe Twitter, hastagul e #timisoaranoastra:).

#Timisoaranoastra e un proiect al BlogDeTurism, realizat in Timisoara impreuna cu comunitatea de bloggeri.
Partenerii si sustinatorii evenimentului: Hotel Timisoara, Porsche Timisoara, Trabucuri.com, BlueAir, KFC si StartUpDays.

pfiu

Asa mi-as fi dorit sa pot pune un emoticon in titlu! Unu d-ala care isi smulge parul din cap:)). Pentru ca asta ar cam descrie starea mea de acu: am treaba si nu am chef de ea, maine o sa am o zi grea, dar pana atunci trebuie sa-mi iau bilete de avion. Da, o iau din loc din nou. Cred ca am intrat intr-o zodie de calator, nu prea vreau sa stau linistita. Acum, de exemplu, m-am gandit sa ma duc pana in America:)). Pai ce, nu-s toate verisoarele si prietenele mele p-acolo? Eu ce am, raie, sa nu ma duc? Bine, ma duc pentru ca e Cata acolo, that’s the main reason:). Si, cum am decis sa plec destul de curand, sunt zapacita de cap cu avioanele si plecarile si tot ce implica nebunia asta:). But it’s really funny, ma si vad pe aeroport in NY, ca picata de pe luna. Noroc ca am o verisoara (si) acolo care ma va culege:).
Wack to bork now!

crazy days

It’s been like crazy around here these days. I left my office no later than 10 in the evening and I’ll work during the weekend. I had one day off, today. Th worst part of it all is my feelings for what I do. I feel I don’t have any..landmarks anymore, I don’t know if what I’m doing is right or wrong and nobody is telling me that. I feel people are kinda discontented by what I do and I never receive a hint that could motivate my evolution. I hate it. I hate it because I feel I’m blind. I’ll try to structure it as much as I can and develop a system of my own that could comply with work…but this would be damn difficult since I don’t know anything…about anything anymore.

But today was nice because I met my friend Corina from Luxembourg, she’ll get married there in September and I’m going! We established the last details before we go there and I’m looking forward to go on this trip. And yes, eat “mule”:)).