Despre ziua mea

In ultimii ani mi-am ocarat ziua de nastere ceva de speriat. Aveam tot felul de argumente, de la “primesc un singur cadou, si de Craciun si de ziua mea” la “nu pot face petrecere ca nu vine nimeni” sau “nu-si aminteste nimeni de ea ca sunt toti cu capul in brad sau in cozonaci”. Si am ramas cu argumentele astea desi de facto situatia se schimbase dramatic.

De cand cu Facebook, toata lumea isi aminteste de ziua mea. Desigur, acea prietena care uita de ziua mea acum 8 ani, si acum face la fel, pentru ca probabil nu intra pe Facebook pe 24, in Ajun, ca sa-si aminteasca. Dar in rest, ziua mea a devenit o zi in care raspund mesajelor venite pe toate canalele si ma gandesc serios sa angajez un call center pentru asta 😛 :)).

Cat despre cadouri, de la ai mei in continuare primesc unul singur, insa mai sunt prieteni care imi dau doua, ca m-au tot auzit bitching around about this. Dar cred ca acum nu-mi mai pasa prea mult cate primesc. Ma bucur de ele, cate sunt, si cam atat. Imi place, in schimb sa fac cadouri de ziua mea, mi-am dat seama ca de fapt asta e tot scopul zilei asteia, ca d-aia m-am nascut eu in Ajun, ca uite ce frumos e sa dai. Si e adevarat, imi da o satisfactie mult mai mare procesul de detectare a cadoului potrivit si reactia omului cand il deschide.

Iar la capitolul petreceri, de ziua mea oamenii reusesc cumva sa se adune unii cu altii, in diverse combinatii, asa ca as putea spune ca oricum parte de un fel de petrecere tot am, chiar si fara sa ma stradui prea tare.

Deci gata, s-a schimbat feng-shuiu’. Ziua mea e misto. Si de fapt, chiar mi se pare fain ca am venit pe lume in momentul asta, poate ca Universul a incercat de la inceput sa-mi spuna ceva, iar eu abia acum incep sa pricep care-i faza :).

De ce Craciunul nu mai e ce-a fost

De cativa ani ma bantuie sentimentul asta. Nu mai e asa cum trebuie, nu mai e senzatia aia ca e sarbatoare, desi mereu se intampla sa fac toate lucrurile ca la carte ca ea sa se intample. Bradul pregatit, cadourile asisderea, sarmale, cozonac, tot.

Cu toate astea, nu ma mai simt eu asa cum trebuie de Craciun. Si mi-am dat seama in seara asta, in masina, in timp ce ma intorceam acasa, ca de fapt toata chestia in jurul Craciunului meu era intoarcerea ACASA. Simteam altfel sarbatoarea asta inainte de 2003 pentru ca ma duceam la ai mei, la Deva. Intotdeauna ma trezea mama sau tata cu pupaturi de ziua mea. Mereu mirosea in casa a ceva bun, tort, cozonac, prajituri. Si dupa niste hlizeala prin bucatarie, aveam de lucru cateva ore cu bradul si ornamentele. Imi asteptam cuminte cadourile, ma fericeau fetele zambitoare ale alor mei cand isi deschideau cadourile. De cand mi-am castigat primii bani, m-a bucurat extrem sa le cumpar chestii pe care ei nu si le-ar fi luat. Mai ales tata reactiona ca un copil, se bucura la diverse maruntisuri d-astea fistichii.

Si dupa ce mancam sanatos, imi asteptam colindatorii. Veneau ba rude, ba prieteni, fosti colegi din liceu, pe care-i omeneam cu prajituri si vin. Si cu care plecam apoi brambura prin oras, prin alte case, sfarsind iremediabil in vreun bar. Iar a doua zi o luam de la capat cu mancat si iesit prin oras, ca nu apucasem sa ne spunem totul cu o seara inainte.

Era frumos de Craciun acasa.

Acum, desi ne strangem toti la mama, parca nu mai e la fel. Nu mai am sentimentul ala ca sunt acasa, protected and safe, asa cum mi se intampla la Deva. Si, desi mai vin copii din bloc la colinde, iar seara imi vad prieteni dragi, cel putin in ultimii doi ani, thanks to Sana, ma simt totusi misplaced. Si in toti anii astia, dupa 2003, mi-a fost cumva teama de un singur lucru: sa nu ma trezesc singura de ziua mea. Norocul meu ca nu mi s-a intamplat asta pana acum:).

Am decis sa nu fac nimic….

…. de ziua mea. Dupa ce am stresat pe toata lumea around me cu problema “eu ce fac de ziua mea??”, in aceasta dimineata am decis sa nu fac nimic. Nici n-as sti cand pentru ca toata lumea are cate o problema cu ziua.

In plus, nu mai am energia de anul trecut, nici chef… deh, varsta:) (jur ca acum ii aud pe Costin si Robi rostind in cor “mamaiiiiiitzaaaa”). Simt eu ca cei 30 de ani ai mei ii voi petrece very quietly. Colac peste pupaza (rusine, rusine!), suntem in plina criza, daca ma intreaba cineva “pe tine cum te afecteaza recesiunea?” as zice uite, nu fac party de ziua mea:).

Totusi trebuie sa recunosc ca starea asta de Craciun incepe sa ma prinda. Am luptat din rasputeri impotriva ei. Conflictul cu “starea de Craciun” e vechi si porneste de la faptul ca it’s all about Christmas, it’s not about me. Au fost momente cand am zis ca e frumos sa-mi petrec ziua pe timp de sarbatoare, oricum toata lumea petrece, numa’ bine petrece si de ziua mea. Dar au fost momente cand am urat-o, mai ales ca, din cauza cozonacilor si a sarmalelor, unele doamne din anturajul meu uitara de mine. Dar nu pot sa ma lupt cu Craciunul, nu-i asa?

Asa ca, pana la urma, intr-una din diminetile astea mi-am zis what the heeell, oricum o sa cedez mai devreme sau mai tarziu. Asa ca acum o las sa vina peste mine cu toate melodiile de Craciun, mai ales aia a lu’ George Michael cu “last christmas”, toate glumitele de Craciun, toate pozele de sezon, toate stirile din lume si din RO despre asta. Nu ma vor uza prea mult pentru ca le stiu pe de rost pe toate, le scot doar din sertaras si le bag la inaintare.

Zic ca ar fi util un club al celor nascuti de Craciun (24, 25 si chiar 26). Sa avem unde sa impartasim toate problemele zilei noastre de nastere. Si poate sa ne reunim la o petrecere de ziua noastra, nu de Craciun! Un fel de Festivus for the rest of us:)).

christmas blog

Now this is completely unusual for me.. to write on Christmas day, but since tomorrow I’ll be working, I am home now. And I must say that this day was pretty ok, peaceful, quiet, just like I wanted it, with my family:). Today I took the dog out for the first time, and she was shivering like hell during the first minutes and then she got used to it. I think she’ll like it after all.
Well, I just wanted to wish everyone Merry Christmas:).

24th of December, Santa Claus, the phone guy and 2005

This is my last post of this year… I hope the next year will be much much better, cause this one has left me weakened and dried out, too much trouble and too many mistakes, too many people were hurt, and many lives have changed suddenly during this year… I really hate this kind of thinking, you know, conclusive and final. Maybe because my conclusions are not very satisfactory… Only these last days seem better, and I’d like to point out “seem”, cause I wouldn’t like to take the chance and say “is”, it’s too soon to be so sure that what’s in my head is real :)). Anyway, it’s promising, this, what’s going on right now, not necessarely that I’m floating in a sea of joy, but I’m stable, that’s what’s important…. After all, I guess my inner equilibrium is regaining balance and I become me again… I wonder what I’ll discover after that:)). But, as I said, these last few days were quite refreshing, so I have every reason to hope for better… Let’s say…for an upgraded version of me.