Doneaza citind!

De obicei, ma distreaza lepsele primite in online. Unele sunt dragute, altele te pun pe ganduri. Dar leapsa asta ultima ma bucura si ma onoreaza cumva. Pentru ca postul asta al meu face cat 5 carti pe care editura ALL le va dona unor oameni care nu au cum sa-si cumpere carti. Am intrat in jocul asta la invitatia prietenei Marie-Jeanne, insa leapsa nu se termina aici. Si voi, cei care ma cititi, puteti sa participati la campania asta. Puteti lasa un comentariu la postul asta, si inca o carte se va adauga celor stranse pana acum. Cu cat mai multe comentarii (de strans pana pe 14 octombrie), cu atat mai bine.

Mi-am ales o carte din colectia Strada Fictiunii care se numeste “Ma sinucid alta data”. Marturisesc ca n-am stat prea mult pe ganduri, mi-a placut titlul asa de tare, incat am decis pe loc ca trebuie sa aflu ce se intampla. Ei bine, e vorba de o femeie pe la 30 de ani care decide sa se sinucida. Inainte de asta, scrie cateva scrisori catre persoanele apropiate, in care le dezvaluie ce crede cu adevarat despre ele. Dupa ce sinuciderea esueaza, Geri trebuie sa faca fata valului generat de randurile mult prea sincere.

Inca n-am terminat cartea, asa ca o sa scriu, cel mai probabil un LATER EDIT in care o sa va povestesc cum e pana la sfarsit. Insa pana atunci comentati, comentati, niste oameni vor fi foarte fericiti sa primeasca niste carti de la voi :).

Leapsa cu cititul

Ruxa ma provoaca din nou, cum numai ea stie, sa aleg o carte din biblioteca mea pe care sa o dau cuiva mai departe. Mi-e greu sa ma despart de carti, desi nu mai citesc ca inainte. Abia acum, de curand, am reusit sa termin carti (ceea ce e un record pentru mine, pana mai ieri le incepeam si le lasam balta). Insa cred ca voi putea darui “Jurnalul unei fete greu de multumit” a lui Jeni Acterian unei persoane speciale pentru mine: Maldita. Pentru ca sunt convinsa ca o sa aprecieze spiritul scriitoarei, am senzatia ca se aseamana, cumva, pe undeva, ele doua.

Si as vrea sa aflu si de la Ciupercutza si Iyli ce carti ar darui ele. Si cui.

The Deaf Sentence

David Lodge a imbatranit si se simte asta. Am luat “Deaf Sentence” cu gandul ca iar o sa ma distrez la situatiile absurde in care autorul isi pune personajele. But no. Sunt cateva – logic, atunci cand ai de-a face cu un personaj surd – dar si alea sunt too much. Asa mi s-a parut. De exemplu perosnajul principal uita sa-si cumpere baterii pentru aparatul auditiv in seara de Craciun. Nevasta-sa are o gramada de invitati iar el nu aude neam. Asa ca tine polologhii cui apuca, mai ales ca e lingvist si incepe sa disece cuvintele si sensurile lor pana la disperarea invitatilor. Dar toate fazele astea sunt scrise in avalansa, in bloc, nu poti urmari reactia invitatului pentru ca esti ocupat sa citesti monologul lui Desmond care nu se mai sfarseste.

In plus, e o carte care se termina intrucatva cu happy-end american: el si ea se impaca, pericolul a trecut (o tanara studenta intriganta si instabila), viata isi reia cursul. Dar te lasa cu un gust amar. La sfarsitul cartii personajul merge in vizita la Auschwitz si se intoarce marcat de acolo. Apoi ii moare tatal. Si viata merge inainte. Nu e o carte funny. E despre batranete, pensie, izolare. Dar te atinge pentru ca Lodge totusi nu si-a pierdut indemanarea. Cand o incepi nici prin cap nu-ti trece cum s-ar putea termina:).

Asta in caz ca voiati sa o cititi sau ceva….

Intrebare

Ce carte sa citesc? Am terminat aseara “Uimire si cutremur” – Amelie Nothomb. Ma uit prin biblioteca si vad tot felul, dar nu ma atrage nimic. E ca si cum cineva ar trebui sa ma ademeneasca sa citesc o carte. Sa-mi povesteasca putin, sa ma lase in suspans, sa-mi doresc sa o citesc. Sa vina ea la mine:).

Deci ce sa citesc? Sugestii?

Bookfest & UP

Am avut o sambata de toata frumusetea. Cam agitata, ce-i drept, dar mi-a placut. Am trecut prin Cismigiu sa vad Festivalul International de Folclor. Asta pentru ca am o nostalgie legata de vremurile cand mergeam la genul asta de evenimente in calitate de participant and it was fun. Bine, asa am apucat sa vad de la o varsta frageda o mica parte din Europa si in plus imi placea sa dansez. Totusi, in Cismigiu nu am apucat sa vad oameni din alte tari dansand. In program erau minoritatile culturale de la noi which was fun, dar totusi ma asteptam sa vad, cum vedeam pe vremuri la Deva, niste dansuri exotice din Thailanda sau niste nebuni de mexicani. Oh well….

Dupa folclor, am ajuns la Bookfest. Am zis sa fiu acolo cand amicul Istodor isi lanseaza cartea, prilej cu care am aruncat un ochi pe la standuri. Funny thing, pe drum catre pavilionul cu pricina, ma intalnesc cu Leah:). Thing is, noi nu ne cunosteam, ea m-a recunoscut din poze si m-a oprit, a fost the cutest thing and it made my day. Leah era incarcata cu plase cu carti de la targ, si-a gasit cate ceva spre deosebire de mine, care n-am fost in stare sa ma concentrez si sa imi dau seama ce-mi doresc de acolo. Si, de vreme ce nu mi-a facut nimic deosebit cu ochiu’, am decis sa nu cumpar.

La targ era nebunie. Erau lansari de carti din minut in minut, cred, m-am ciocnit si de Irina Nistor, si de Hurezeanu, dar si de Tudor Chirila cu bratul plin. Prietena mea Vero de la Nemira mi-a zis ca lansarile devenisera deja sunet de fond. Am plecat exact cand, la standul Humanitas (cred), vorbea Cartarescu.

Dupa carti, a urmat film. Un 3D, UP se numeste. And I loved it. Mi-a lasat o senzatie extrem de pozitiva, e un film vesel si colorat.

Si dup-aia bere. Si dup-aia un pic de South Park inainte de culcare, sa dormim mai bine.

It was damn good.

Despre carti si alte lucruri interesante

Am doua prietene care de curand s-au gandit la sanatatea mintii mele. Cred ca uneori mintea mea are nevoie de niste “sala”, de niste “aerobic” sau, cel mai bine, de niste “inot”.

Una din ele a pus la cale un concurs in care trebuie sa povestim ce facem impotriva recesiunii intelectuale si cum ne mentinem mintea in forma. Weeellll… as povesti mai degraba ce as vrea sa fac decat ce fac. Pentru ca de citit, nu mai citesc de multa vreme asa cum trebuie. Adica asa cum obisnuiam. Pana acum cativa ani, eram in stare sa termin o carte. Si sa mi-o amintesc. Si sa pot sa o critic, daca e cazul. Vara trecuta am inceput 5 carti. Nici una nu a fost terminata. So… probabil ca ce as face, ar fi sa ma reapuc de citit. Cititul de performanta, like I used to.


O alta prietena
mi-a dat o leapsa despre carti:). Despre citit, de fapt. M-a atins unde ma doare. Ma intreba ea cui datorez pofta de citit. Oh well, tu Mada, mama mea a fost profa de romana. Apoi a lucrat intr-o biblioteca, la sectia pentru copii. Eu am crescut la biblioteca. Plecam de la scoala direct la mama la munca si stateam acolo pana la 4 cand plecam impreuna acasa. Imi faceam temele in sala de lectura, ascultam discurile cu povesti, stiam toate cartile noi, stiam in ce raft trebuie sa stea, cum sunt impartite. Cand aveam vreo 14 ani, mama s-a mutat de la sectia de copii la biroul unde se primeau cartile noi. Si tot liceul am avut parte de tot ce aparea nou la biblioteca de la Deva. Nu era acelasi lucru cu bibliotecile din Bucuresti, of course. Cand am intrat prima data in biblioteca de la Litere, era sa plang. Era exact cum imi imaginasem ca trebuie sa fie o biblioteca. Pacat, insa, ca nu mi-am petrecut prea mult timp acolo. Vorba lui Vanghi: “vezi, aici te-ai stricat”.