Versus

Reprezentau, unul pentru altul, mai degraba o categorie de oameni fata de care aveau o reactie, careia trebuia sa-i spuna vreo doua, pe care trebuia si voiau sa o inteleaga, dar mai intai trebuia sa spuna tot ce nu spusesera pana atunci.

EA, cu ceasul biologic tictactictac, cautand povestea AIA, barbatul ALA. Ingrijorata ca ei nu se mai indragostesc. Ca fug ca dracu’ de tamaie cand aud cuvantul relatie. Ca, desi da foarte mult, se pare ca asta sperie. Incearca sa inteleaga cum si de ce au ajuns ei sa se sperie de prea-bine. Cum nu se pot bucura, cum nu pot aprecia, de ce sunt intr-o continua alergatura fara sens, fara ca nici ei sa priceapa. Ei, barbatii.

EL, sarmant si afisand o atitudine de golan, fost suferind in dragoste, romantic in adancul sufletului, rau de gura, dar tandru, sufletist, amuzant. Speriat ca ea vrea copil. Copil si atat. Dar cu copilul din el ce se intampla? Si cu viata lui? Si cu restul femeilor pe care nu le-a avut si acum o sa fie si mai greu sa le aiba? Si cu gasca, cu plecarile inopinate la munte, betiile, cluburile? Speriat de prea bine, e ceva putred acolo, nu exista asa femeie. Sigur vrea sa ma imbarlige. Sigur vrea sa ma traga de partea cealalta.

Fiecare ramane de partea lui, cu fricile lui, fara sa se amestece unul cu altul prea mult. Intr-o lume normala, ei ar fi ras, ar fi dansat, s-ar fi pupat, s-ar fi iubit, ar fi calatorit, ar fi gatit impreuna. Insa le e prea frica sa traiasca asa, pur si simplu. Dar daca ea vrea copil? Dar de ce el nu e indragostit?

tic-tac-tic-tac

Les enfants qui s’aiment

Azi mi-am adus aminte de poezia asta. Am invatat-o cand eram in liceu, adica taman la timpul potrivit, si mereu mi s-a parut ca e in ea o muzica secreta din care primesti doar asa, un hint, insa repetand-o la nesfarsit, ca intr-un ritual, ajungi sa auzi si muzica aia cuprinsa in cuvinte.

Les enfants qui s’aiment s’embrassent debout
Contre les portes de la nuit
Et les passants qui passent les désignent du doigt
Mais les enfants qui s’aiment
Ne sont là pour personne
Et c’est seulement leur ombre
Qui tremble dans la nuit
Excitant la rage des passants
Leur rage, leur mépris, leurs rires et leur envie
Les enfants qui s’aiment ne sont là pour personne
Ils sont ailleurs bien plus loin que la nuit
Bien plus haut que le jour
Dans l’éblouissante clarté de leur premier amour

Jacques Prévert

Multumesc

M-am saturat sa traiesc in nemultumire. Sa dau vina pe altii pentru ca nu mi-e bine. Sa fiu furioasa si artagoasa si sa astept ca altii sa faca lucruri pentru mine.

In loc de nemultumire, mi-am dat seama ca mai degraba ar trebui sa ma bucur de toti oamenii care mi-au trecut prin viata, cu bune si rele. Si relele au fost bune pana la urma. Am invatat din ele. M-au schimbat, m-au modelat, m-au facut sa descopar lucruri noi in mine si in oameni. Raul e bun. Doar asa poti aprecia binele.

Asa ca acum as vrea sa va multumesc. Voua, tuturor oamenilor din viata mea. Prietenilor, parintilor, barbatilor pe care i-am iubit, colegilor, cunostintelor, tuturor. Pentru tot ce mi-ati dat pana acum, pentru tot ce-mi veti da de acum incolo. Pentru ca m-ati facut sa rad, sa plang, sa sufar, sa ma bucur, sa dansez, sa cant, sa topai, sa ma incrunt, sa ma enervez, sa am insomnii, sa fumez prea mult, sa-mi fie dor…. Pentru tot ce-am invatat de la voi.

MULTUMESC. Si o dedicatie:)

Poveste din copilarie

Eram la gradinita, sa tot fi avut vreo 5 ani asa. Imi placea foarte mult de un baiat brunet si cret. Mihaita. E drept ca el nu prea ma baga in seama, era prea ocupat sa vruuuuum-vruuuum cu masinutele alea prin toata sala de joaca, alaturi de alti copii. Dar atunci cand ne intalneam, era stabilit ca ne placeam.

Intr-o zi, tovarasa ne anunta ca mergem la teatru de papusi. Eram incolonati doi cate doi, eu cu Mihaita de mana, logic. Nu stiu nici acum ce m-a posedat sa-i zic cele ce urmeaza, dar chiar asa s-a intamplat:
– Auzi, cand ajungem la teatru de papusi, ne asezam pe scaune si, cand se stinge lumina, tu ma pupi, bineee?
– Bine.

Multumita de planul asta, il iau de mana pe Mihaita si plecam. Ajungem in sala, ne asezam pe scaune, eu astept cu interes momentul in care se stingea lumina, tot intrebandu-ma daca nu cumva o fi uitat de planul nostru. Baiatul, insa, constiincios, s-a executat cu o precizie nemteasca, fix in secunda doi dupa ce intunericul s-a lasat in sala. Mmmmwuah pe obrazul meu de copil de 5 ani.

Si ce credeti ca am gasit de cuviinta sa fac?
– Ce faci mai, nesimtitule?, i-am zis, oarecum amuzata, dar cu o indignare de fatada. Mi se facuse asa de rusine de tot planul asta amoros, incat am decis sa-l neg pe loc. Daca ma vazuse cineva? Aoleu, ce misto vor face de noi!

Nu mai tin minte ce s-a intamplat dupa aceea, cred ca eu si Mihaita ne-am “despartit”. Insa ma intreb daca nu cumva si acum trag ponoasele acestei aventuri. Caci, evident, in mintea lui de baietas s-a infipt ideea ca fetele sunt nebune si fatarnice, asa ca nu mai bine le vine el de hac inainte ca ele sa faca vreo chestie asemanatoare? Si daca a zis asta si prietenilor lui, iar ei au zis-o mai departe prietenilor lor, e clar, we are doomed:)).

About relationships

RELÁȚIE ~i f. 1) Legătură existentă între diferite fenomene sau obiecte; raport. 2) Legătura de dependență sau de influență reciprocă între persoane, popoare sau state. 3) Prezentare scrisă sau orală a unui fapt. [G.-D. relației; Sil. -ți-e] /aici)

Sau, mai bine zis:

(Le Petit Prince) – Créer des liens ?

– Bien sûr, dit le renard. Tu n’es encore pour moi qu’un petit garçon tout semblable à cent mille petits garçons. Et je n’ai pas besoin de toi. Et tu n’as pas besoin de moi non plus. Je ne suis pour toi qu’un renard semblable à cent mille renards. Mais, si tu m’apprivoises, nous aurons besoin l’un de l’autre. Tu seras pour moi unique au monde. Je serai pour toi unique au monde… (…) Ma vie est monotone. Je chasse les poules, les hommes me chassent. Toutes les poules se ressemblent, et tous les hommes se ressemblent. Je m’ennuie donc un peu. Mais, si tu m’apprivoises, ma vie sera comme ensoleillée. Je connaîtrai un bruit de pas qui sera différent de tous les autres. Les autres pas me font rentrer sous terre. Le tien m’appellera hors du terrier, comme une musique. Et puis regarde ! Tu vois, là-bas, les champs de blé ? Je ne mange pas de pain. Le blé pour moi est inutile. Les champs de blé ne me rappellent rien. Et ça, c’est triste ! Mais tu as des cheveux couleur d’or. Alors ce sera merveilleux quand tu m’auras apprivoisé ! Le blé, qui est doré, me fera souvenir de toi. Et j’aimerai le bruit du vent dans le blé… (…) On ne connaît que les choses que l’on apprivoise, dit le renard. Les hommes n’ont plus le temps de rien connaître. Ils achètent des choses toutes faites chez les marchands. Mais comme il n’existe point de marchands d’amis, les hommes n’ont plus d’amis. Si tu veux un ami, apprivoise-moi !

Traducerea aici

Imi place tot ce primesc de la oamenii dragi din jurul meu. Chiar daca relatiile nu-s definite asa, cliseic, dupa un formular prestabilit. Insa incep sa-mi dau seama ca atunci cand e vorba de matters of the heart, imi doresc sa mai intalnesc un om care e capabil din prima sa se arunce cu capul inainte intr-o relatie, ca mine, fara frane, fara lacomii inutile, fara sa mai conceptualizeze “relatie” ci doar sa o traiasca pur si simplu, exhaustiv, atat cat dureaza. Sa fie CU MINE.

Summer is here

Acum, as we speak, e perioada mea favorita din an. Acum, cand toate florile sunt inflorite, cand miroase a tei, cand nu e asa de zapacitor de cald. Serile astea de vara timpurie imi dau un sentiment placut, simt ca parca intru in alta viata, ca parca ma lepad de o piele de iarna, ca un sarpe, si intru asa silfida in vara.

In plus, Capricorni din toata lumea, de azi incepand cica toata iubirea lumii vine peste noi, tineti-va bine:).

Love story

Cred cu tarie ca exista povesti care nu trebuie lasate nespuse. Nu pentru ca ar avea o morala anume, nu pentru ca te-ar invata o lectie de viata. Pur si simplu pentru frumusetea lor, pentru ca s-au intamplat aievea si pentru ca, desi cineva candva le-a trait, par a fi zamislite de mintea unui scriitor.

Noiembrie 1998

Zile friguroase, de toamna. Ajung la scoala si, dupa o vreme, dintr-un motiv nebanuit, plec cu Simona jos in bar, sa facem cursul acolo. Ne asezam la o masa mare care pe parcurs se umple. Oameni necunoscuti pe care nu-i bag in seama. Simt, la un moment dat, ca cineva ma priveste fix. Imi ridic capul si, peste masa, observ un baiat care ma privea insistent. N-as putea sa spun cum arata exact, cum era imbracat si cu cine era. Ii tin minte ochii, privirea care ma tintuia.

Februarie 1999

Ma indrept agale spre amfiteatru, imi vad colegele adunate la tigara, in fata usii. Pana sa ajung in capatul holului, din stanga ma loveste din nou privirea aia halucinanta. Din cochetarie, si pentru ca ma facea sa ma simt bine faptul ca un baiat se holba in felul asta la mine, mi-am lasat geanta si m-am dus la baie, prilej cu care am mai trantit vreo doua ocheade. Nici in acel moment n-as fi putut spune cu exactitate cum arata baiatul care ma privea staruitor.

Aprilie 1999

Cobor scarile, in hol la facultate. Aveam castile walkmanului pe urechi, il vad pe bancuta de marmura din hol. Ii arunc o privire, zambesc ca pentru mine si-mi vad de drum. Ma opresc dupa cativa pasi sa-mi aranjez ceva, chipurile, la walkman, dar numai pentru ca voiam sa-i dau ragaz sa ma abordeze. He didn’t. Oh well.

Mai 1999

Aproape vara. Aproape sesiune. Ies din facultate cu colegele, ma indrept spre statia de autobuz. Ii simt privirea de departe de data asta, era la fantana de la Universitate, se ridicase sa-si caute bricheta. Atunci m-am gandit prima data ca era uimitor cum ii simteam ochii de fiecare data, oriunde m-as fi aflat, oricat de departe ar fi fost. Ma indrept spre statie zambind, sporovaiam cu fetele, la intrarea in pasaj ma intalnesc cu un flirt mai vechi si schimbam doua vorbe…

Simt, la un moment dat, ca ma ia cineva de brat. Il vad aproape de mine, imi face semn si-mi zice “vino putin” cu un glas autoritar, de parca facusem ceva rau. Eram socata. Era prima data cand vorbea cu mine si nu m-as fi asteptat in veci sa o faca. Ma obisnuisem cum starea asta de flirt pe mutelea si nici prin cap nu-mi trecea ca ar mai putea fi ceva.

– Uite, eu sunt C. (m-a rugat sa nu-i zic numele)
– Miruna.
– …Si voiam sa ne cunoastem. Si sa te intreb daca maine vrei sa bei o cafea cu mine
– Vreau, da.
– Cand scapi de la cursuri? Tu la ce sectie esti? Si in ce an? SI in ce grupa?
– Pai… nu stiu. Sunt la franceza-engleza, anul 2. Grupa 2b. Am ore pana la 4. Hai la 4 la Hasdeu.
– Bine, asa facem.

Am urcat repede in autobuz cu mainile tremurand. Nu-mi reveneam si ma uitam la Magda un pic uimita. Am facut apoi o gluma si am trecut la ale noastre. Insa orice am fi vorbit, nu puteam sa nu ma gandesc la el, rememoram toate cuvintele spuse si descopeream nuante noi. Aveam un mare nod in gat si fluturi in stomac de cate ori imi venea in minte.

A doua zi dimineata am dat nas in nas la poarta facultatii. Eu eram chiauna dupa o noapte aproape alba. M-a intrebat daca stau la cursul Pedagogie.

– Eu am pedagogie azi?, am zis mirata.
– Da, zice, de la 4 la 6.

Imi stia programul pe de rost! I-am zis ca nu, ca ne vedem la 4 cum stabiliseram, si am plecat. Am stat nitel la cursuri, insa n-aveam stare. Asa ca m-am dus acasa sa ma schimb si sa ma aranjez, aveam a big date. Cand am ajuns la scoala, pe la 2, el era acolo. Asa ca am dat naibii orice curs si am plecat impreuna pe drumuri. Am vorbit o gramada. Ne-am plimbat prin oras, prin baruri, pe la mine prin camin, am aterizat seara in Laptarie.

Primul sarut a fost electric. Ma mir ca nu au iesit scantei din noi. Si ma mir ca mi-l amintesc chiar si acum, imi amintesc senzatia, imi amintesc toate detaliile. Si-mi amintesc apoi toata luna care a urmat, intreaga senzatie era de floating, fluturii mei din stomac facusera niste aripi de vultur si ma trageau in sus, cat mai sus. Umblam noaptea pe strazi cu mirosul de tei din nari, radeam in continuu, ne pupam pe unde apucam.

Imi zisese de la inceput ca are prietena. Insa eu am ridicat din umeri si n-am vrut sa stiu decat de fluturii mei. Eram mica si stiam sa ma bucur de moment, fara sa ma gandesc prea mult la trecutul lui, al meu, la viitorul nostru. Si fara sa ma intereseze toate prostiile astea. Nu aveam telefon mobil sau fix, si acum incerc sa-mi aduc aminte cum faceam sa ne intalnim. Cred ca-l sunam eu acasa de la un telefon public. Cert e ca eram aproape tot timpul impreuna.

Primul moment greu a fost cand eu am plecat acasa la Deva, in vacanta. Mi se parea incredibil ca nu o sa-l mai vad si eram convinsa ca o sa-l pierd. In drumul spre casa ma gandeam cu amaraciune ca nici un baiat nu o sa astepte doua luni sa ma revada. Dar asta n-a durat prea mult. Au inceput sa curga scrisorile. Povestea noastra de dragoste s-a scris atunci, de fapt. Vocatia lui e sa fie scriitor. Si ma includea in universul lui povestindu-mi despre oamenii pe care-i vedea in fiecare zi, glumele lor, gandurile lui. Parca as fi fost cu el acolo.

Mi-a povestit mai apoi cum ma vana pe holurile facultatii, cum mereu isi compunea in cap un text sa ma abordeze si mereu ii scapam.

Asta a fost inceputul. Relatia noastra nu s-a terminat, de fapt, niciodata. Din 17 mai 1999 pana in ziua de azi, omul asta exista intr-un fel sau altul in viata mea. Ne-am iubit enorm si ne-am si urat, but in the end nu am putut sa nu stim unul de altul. Cred ca ma cunoaste mai bine decat oricine, am trecut impreuna prin o mie si una de schimbari si mi-a schimbat viata.

Povestea mea se afla publicata in ebook-ul “Povesti de dragoste“, primul din colectia CARTI S!MPA, un proiect al Cristinei Bazavan.

Cat de infidele suntem?

Am fost “lovita” de curand cu o intrebare destul de delicata. Fetele astea de la perfecte.ro, surorile noastre mai mici, voiau sa stie ce fac in situatia in care, in timp ce am o relatie, ma indragostesc de altcineva.

There goes my answer:

Dificila si delicata situatie. Si, evident, se poate intampla oricui. Si, la fel de evident, de la o relatie la alta si de la un om la altul reactiile sunt diferite. La 20 de ani probabil ca nu as fi gandit prea mult. Daca m-am indragostit de altcineva, inseamna ca am fost disponibila emotional pentru asta, inseamna ca oricum relatia actuala nu mai mergea si deci nu are rost sa ma amagesc si sa mai stau in ea. Pentru ca noua indragosteala mi s-ar fi citit pe fata si in comportament.

La 30 de ani lucrurile sunt mai complicate. Stai si diseci indragosteala, traiesti bucati din ea, intens, mai intens ca la 20, insa nu poti lua decizia aia ferma si categorica din prima. Experienta iti spune ca asta poate fi doar o atractie trecatoare, un moment vulnerabil in care partenerul nu-ti da atentia pe care o doresti, si nu vrei sa renunti la ce ai cladit. Nu vrei, insa, nici sa scapi ocazia unei chestii misto, asa ca, de cele mai multe ori, traiesti duplicitar pana cand lucrurile se lamuresc. D-asta zic ca un raspuns clar e complicat. Depinde de cum sunt eu in relatie, de cum e el in relatie cu mine, de cum s-a intamplat indragosteala asta si de cat de mult sunt dispusa sa renunt la ce am pentru ceva ce nu stiu daca o sa am.

Si mai cred ca totusi, daca e ceva autentic, lucrurile sunt destul de clare, m-as desparti pentru ca n-as putea trai complicitar.

Andressa si Miruna de la Siblondelegandesc au raspuns si ele la aceasta intrebare:).

Oamenii stresati si relatiile lor

Dupa ce am avut un soc, acum ceva vreme, cand am realizat ca lumea nu mai danseaza bluesuri prin cluburi, acum m-a lovit alta revelatie: e si mai complicat sa ai o relatie, mai ales sa o incepi, daca esti un om stresat si muncesti mult.

In primul rand, abia daca ai chef sa iesi in oras. Mai ales acum cand e frig si e tare neprietenos afara. Termini munca tarziu si uneori tot ce-ti doresti este sa mergi acasa sa zaci, cu telecomanda in mana, pana te ia somnul. Iesitul asta in oras cu o persoana despre care stii prea putine, intr-un mediu nefamiliar… hm, greu de facut.

In al doilea rand, mai greu se creeaza legaturi daca omul cu care te vezi nu e deloc din lumea ta. Daca nu are legatura cu ce faci, cu prietenii tai, cu stilul tau de viata. Poate ca va intelegeti bine, poate ca aveti niste lucruri in comun, insa tu, om stresat, preocupat de munca lui, ajungi invariabil sa vorbesti despre asta. Si poate ca pe celalalt nu-l intereseaza atat de mult ultimele stiri din biroul tau.

In afara de asta, mai exista si micile obiceiuri pe care le ai cu prietenii: stii ca joia mergeti la film, va vedeti intr-un anume loc, mergeti la darts sau karaoke. Si nu vrei sa renunti la ele, insa asta inseamna inca o seara in care nu te vezi cu el/ea. Cel putin la inceput, cand, vezi Doamne, nu vrei sa amesteci lucrurile.

Si-n felul asta, chiar daca ai cunoaste pe cineva misto, cu care s-ar lega ceva, relatia are toate sansele sa nu mearga prea departe pentru ca te plictisesti, te vezi rar cu dansa/dansul si intr-un final totul a ajuns atat de diluat incat pare fara sens.

Si parca e asa de trist. Parca ne e greu, in a way, sa iesim din propriile tipare mentale si sa fim curiosi de celalalt, sa ne deschidem mintea si da, si inima, fara sa ne mai tot etichetam si categorisim atat. Cred ca e obositor sa incerci sa ai o relatie in conditiile astea. Probabil ca d-aia oamenii stresati se combina la munca, tot stau mai mult acolo decat acasa. Si macar stiu ca e un om care le intelege slang-ul, fara sa se mai oboseasca sa-i traduca.

Iar totul decurge in aceleasi norme arhi-cunoscute, nu trebuie sa te agiti prea mult. Si zilele sunt toate la fel, si viata trece pe langa tine ca si cum n-ar fi fost.

Cum are Mika grija de mine

N-as fi zis niciodata ca alintata asta de pisica a mea are vreun instinct de protejare in ceea ce ma priveste. Dar totusi… mi-am dat seama ca are ea ceva in cap cand mi s-a asezat in brate, de dimineata, ignorand laptopul, impingandu-l ca sa-si faca loc la mangaiat.

Asta e obiceiul ei din ultimele weekenduri. Parca s-ar simti neglijata si ma trezesc cu ea cum ma obliga (:)) ) sa o mangai. Insa dimineata in timpul saptamanii are alte treburi de obicei. Vaneaza pasarile prin geam, le urmareste si sta incordata cand apar la noi pe pervaz… chestii d-astea.

This morning a avut din nou dorinta asta sa fie alintata si din nou a impins laptopul cu labele din spate ca sa-si faca loc la mine in brate. Si cum statea ea asa lungita pe mine, torcand (zici ca are un motoras in ea), mi-am dat seama ca de fapt Mika are grija de mine. Cum sta ea asa si pare ca the world is hers si ca orice alint i se cuvine, de fapt ma face pe mine mai putin stresata, ma face sa zambesc, sa ma gandesc la alte lucruri decat la cele care-mi dau stres de obicei. Cred ca d-asta e asa de agitata seara cand vin acasa, dupa ce mananca are chef de joaca mai ales cand ma vede incruntata sau nervoasa.

Asa ca stau linistita, am terapeutul meu propriu si personal. Gratis aproape:P.