Am ajuns pana aici, la varsta asta. Nu e ca si cum e vreun turning point in ea, e insa in capul meu, de ceva vreme, un schimb de greutate de pe un picior pe altul, ca atunci cand stai la o coada lunga si te proptesti doar pe unul singur. La un moment dat mai schimbi, sa nu te doara. Ca e coada lunga si, cine stie, poate ca ai nevoie de resurse sa te certi si cu tantile de la ghiseu.
M-am bucurat de ziua mea, desi tot timpul ma plang de ea. Am vorbit cu oameni care mi-s dragi, pe unii i-am si vazut, am primit cadouri misto, am si dat (anul asta le-am nimerit, ma si mir), insa cel mai misto cadou pentru mine a fost faptul ca am putut sa am, pentru cateva momente, o privire de ansamblu asupra vietii mele. Si mi-am dat seama nu numai ca n-am de ce sa ma plang, dar ca puterea pana la urma e in mainile mele. Puterea sa schimb, sa ma bucur, sa ajut, sa creez, sa dezvolt. Si asa a fost mereu, insa mereu am fost nesigura ca pot si singura. Si mereu am asteptat sa vina altcineva sa-mi confirme. Sa dea un OK.
Asa ca 33 e important.
ce cadouri ai primit??? :))
haine, carti, dulciuri. si un desen minunat.
dulciuri e bun :)…trebuie sa iesi apoi cu bicla sa faci sport ca sa scoti zaharul din organism :))