anurim

De data asta nu mai am elanul muncitoresc cu care am venit de la Barcelona si deci nu ma apuc sa mai fac filmulete cu fiecare zi petrecuta p-aci… ca as lua-o razna. Asa ca pun cateva poze de la NY si una din Columbia.
So, here it goes:
WTC

Statuia… cam de departe

Bull

Times Square

Chrysler Building

Rockefeller Center

Thomas Jefferson and I

Vai vai vai ce vreme! Sa stai acasa si sa numeri banii, nu alta. In timp ce Cat fotografiaza ploaia (ca asa i-au zis aia de la ziar, desi el a fotografiat-o si saptamana trecuta), eu stau pe la biblioteca si incerc sa devin mai desteapta:). Si mai informata. Nush cat o sa-mi iasa, dar I’d better come up with somethin’ good daca tot sunt aci la jurnalism. Adica la tata si mama jurnalismului, cum se lauda astia prin Missouri.

Americanii nu-mi pot pronunta numele. Nu-l tin minte cand il spun, li se pare mega-complicat. Cata a patit la fel, insa s-a obisnuit sa-si pronunte numele in engleza, that is [Cah-tah-leen]. Eu insa nu prea stiu cum imi suna numele in engleza. Pana la urma Cata a ajuns Cat (ceea ce mi se pare foarte normal si frumos). Mie mi s-a spus Mia. Si mi-a placut.

Flat Nasty e un loc de cam 800 acres (nush sa transpun asta in mp sau kmp) cu dealuri stancoase si paduri. E un loc de joaca enorm pentru grown-ups. Pentru barbati in special. Care-si fabrica masini si fac trasee periculoase, cu bolovani enormi, pe care apoi sa le traverseze. Cu diverse ocazii. Ieri a fost “15 hours nightmare”. Adica au venit mai multi nebuni, teenxxx.cc li s-a dat o harta cu un traseu si ei au plecat la drum. Calatoria avea sa se sfarseasca a doua zi dimineata la 7.30 cand era micul dejun.

Cat&Mia au ajuns acolo sa faca poze. Adica eram “on assignment”. Insa oamenii erau asa de prietenosi si pareau ca se distreaza asa de bine, incat parca nu eram chiar la munca. Bine, eu nu eram deloc, bietul Cat insa da. Si l-am gasit pe Todd care a fost amabil si ne-a luat in his buggy (asa se numesc vehiculele astea) si ne-a plimbat o gramada. El ne-a numit Cat&Mia:).
Acuma, eu n-am nici un fel de cunostinte tehnice legate de masini. Nu ma pricep nici sa recunosc un sofer abil. Insa ieri mi-am dat seama nu numai ce inseamna sa-ti cunosti bine masina, nezuko ci si ce inseamna sa fii un sofer bun. Pentru ca numai asa cred ca oamenii aia scapa teferi de fiecare data. Ca eu una am stat cu inima in chiloti toata calatoria, mai ales cand am coborat o panta mega inclinata de am crezut ca o sa ne rasturnam naibii cu masina cu tot. Well, de data asta am niste poze si vi le arat:). By courtesy of Cat.

I woke up in the city that never sleeps:). Aici in Queens la var’mea totul e foarte calm si linistit. Blocuri dragute, toate cu fire escape, din caramida aparenta. Mici, de maxim 6 etaje.
Ieri, insa, in Manhattan, de fapt la Macy’s, am simtit ca ma ia un atac de panica de toata frumusetea. Nu ma mai tineau picioarele, nu mai stiam care e scara de coborare, nu voiam nimic decat sa ies. Am iesit repede de acolo, impiedicata, si am dat de puhoiul de oameni, ca roiul de albine… fuck, mi-am zis, n-am scapat nici aici!
Am traversat si m-am asezat pe o bancuta unde am tras doua tigari una dupa alta (din RO din aeroport n-am mai fumat pana ieri. Ciudat, nici n-am prea simtit nevoia). Mi-am revenit si am luat-o la picior din nou. Cu mai putin forte de data asta.
Dar azi e o alta zi:).
Si C. are dreptate: d-aia ma simt asa de normal in orasul asta, pentru ca vizual il cunosc demult, din toate filmele care m-au bantuit de-a lungul vremii. Iar eu, ca un adevarat fan Seinfeld si Sex &the City, am devorat cu ochii tot ce puteam din lumea aia. Asa ca acu, ajunsa aici, mi se pare ca totul e familiar. Plus ca nu te simti strain, aici sunt asa de multi “straini” ca abia auzi americaneste pe strada (in metrou ori e chineza, ori e spaniola).
Hai c-am fugit. babay!