Confused

Parca nici o zi de saptamana trecuta nu a fost potrivita sa scriu. De cateva ori, in drum spre casa, imi imaginam ce o sa scriu, cum se va numi postul, cum o sa incep. Si ajungeam acasa si ceva ma retinea. Si tot asa. Pana in seara asta cand, asteptand sa mi se usuce unghiile si sa plec sa o vad pe Maldita, mi-am dat seama ca nu am nici un motiv sa nu scriu. Orice. Despre nimic. Despre cum am cautat rosul perfect la oja si l-am gasit cu greu. Cum as vrea sa gasesc rosul perfect la rujuri si nu-mi iese… Nush… aberatii. Numai sa scriu. Maisouije, mai tii minte ca mi-ai spus, cand eram intr-a 10-a sa nu ma opresc din scris? Orice ar fi sa scriu, sa scriu, asta e exercitiul meu… Well, in continuare imi amintesc de acest indemn si incerc sa-l urmez. Nu-mi iese de fiecare data.

Asa… de ce “confused”, veti zice. Pai, asa au fost ultimele doua saptamani. Asa sunt eu in continuare. Am senzatia de cele mai multe ori ca nu pricep ce vrea lumea de la mine. Sau chiar daca inteleg, nu stiu cum sa fac sa ma achit cu brio de toate indatoririle zilnice. Imi epuizez resursele pe chestii marunte iar in the end tot mi se pare ca n-am facut mare branza. Sunt confuza pentru ca am inceput pe nesimtitelea sa ma re-evaluez, de fapt sa-mi re-evaluez prioritatile si dorintele. Si inca nu am totul figured out. It’s gonna take a while, I believe.

So please, bear with me. E posibil ca urmatoarele posturi sa fie plangacioase si ingrozitor de egoiste. Dar am nevoie de asta. Trebuie sa o scot cumva la capat, iar daca scriu cred ca imi va fi mai usor.