Cred ca fiecare om are in el, in diverse forme, o Alice in wonderland. Cand suntem mici, Alice asta din noi e mult mai activa, e vie si sanatoasa, calatoreste mult si nu i se pare nimic ciudat. Pe masura ce crestem, Alice incepe sa cam dispara. Evident, depinde de fiecare cat de mult. Sunt oameni pentru care Alice ramane vie si nevatamata no matter what. Altii pur si simplu o uita. Like me.
Cu gandul asta am plecat de la “Alice in Wonderland” a lui Tim Burton. Nu stiu exact cat de mult m-a impresionat faptul ca era IMAX, ca era 3D, am ramas cu senzatia asta ca the Alice in me is kinda gone. Eugen crede ca e un film “de muieri” si ca sunt sincope in scriitura (dar el se pricepe la teoriile astea scenaricesti, iar eu nu), insa mie mi-a placut in the end. Evident, nu e genul de film care sa ma dea pe spate, iar Johnny Depp e roscat si pictat pe toata fata:), iar eu l-am placut mai mult brunet si nespalat cum era in “Piratii din Caraibe”.
Ca si in cazul “Avatar” la IMAX, subtitrarea a fost o problema pentru ca e mica-mica in josul ecranului si e 2D. Altfel… it was nice.