Am ajuns, sambata, la ultima semifinala de la “Romanii au talent“. In public adica, alaturi de prea-cinstitii bloggeri invitati si ei, Piticu, Costin, Hoinaru, Arhi, Pyuric, Minxieee, Maldita si Nihasa. Langa Maldita, cuminti pe scaunele, sedeau si cateva din fetele mele de la site, care au ras in spatele meu de s-au prapadit, mai ales cand faceam pe doamna diriginta, asa cum imi sta in fire.
Era prima data cand asistam la un show de felul asta din public. Pana atunci stiam doar detalii din culise, pe vremea cand mancam pe paine “Dansez pentru tine” (filmari si live-uri de la antrenamente, interviuri pentru site, d-astea), insa nu aveam perspectiva produsului finit, de la fata locului.
Mi se pare incredibil de greu sa fii producatorul unui asemenea show. Trebuie sa ai in minte toate detaliile, sa reunesti atatia oameni care trebuie sa functioneze ca unul, in acelasi sens, pe aceeasi lungime de unda. Sa stii sa te adaptezi momentului, sa-l speculezi asa cum trebuie, sa-ti stii “jucatorii” mai bine ca oricine. E, intr-un fel, ca un joc de strategie cu persoane reale.
Mi-au placut Pavel si Smiley, sunt spontani si relaxati, chiar si in pauze. Am avut impresia la un moment dat ca sunt la un spectacol de stand-up comedy, scoteau niste replici dementiale. Mihai, Andra si Andi, respectabilii din juriu, faceau poze si dadeau autografe in timpul breakurilor. Si, a-propos, pauzele sunt asa de scurte cand esti acolo! Abia daca ai timp sa mergi la baie si sa te intorci, la TV pare cu totul altfel.
Concurentii
Mi-au placut majoritatea. M-am distrat copios cand a venit fanfara Rotaria Junior, care i-au cantat lui Smiley “Love is for free”, mi-au placut extrem trupa Freaquency. Fata de la nai nu m-a impresionat, cum nu m-au dat pe spate nici Orlando, Mistik sau trupa Blockbusters, desi copila aia din prima linie a rupt inimile tuturor, se misca foarte bine, era argint viu. Natalia si Aliona Duminica, dansatoarele din buric, m-am facut sa ma inverzesc de invidie ca nu stiu sa dansez ca ele. Se miscau femeile astea intr-un fel cum nu credeam ca e posibil.
Veronica Fizesan are o voce de invidiat, la fel si Alin Stanis, insa simteai ca nu vor ajunge in finala. Medea m-a suprins placut: inainte de numarul ei, ne uitam la ea si nu vedeam nimic gratios. Insa cand a inceput gimnastica la bara, s-a transformat complet. Avea miscari suple, fine, de nuanta, se unduia, iar bara parca devenise una cu ea. A fost extrem de surprinsa sa afle ca a ajuns in finala, am vazut reactia ei si era chiar a unui om luat pe nepregatite.
I-am lasat la urma pe cei doi “iubiti” ai mei, Valentin Dinu si Valentin Luca. Amandoi tineri si veseli. Primul a cantat de ni s-a facut tuturor pielea de gaina, al doilea a facut un super show, cu o idee misto, iar indemanarea lui de barman s-a vazut.
Cei doi Valentin si Medea se duc in finala, alaturi de ceilalti concurenti care au ajuns pana acolo. Finala e pe 25 aprilie, si pana atunci cine vrea poate sa-si voteze favoritul. Nu vreau sa fac pronosticuri, ca nu ma pricep. Ma bucura doar faptul ca, pana la urma, am reusit sa vad niste oameni pe care altfel n-as fi avut cum sa-i vad. Asta cred ca e castigul nostru, al telespectatorilor.
Poze vedeti la Piticu pe blog sau pe Facebook (astea sunt pana acum)