Sambata la pranz… Incercam sa mai invat cate ceva in Movie Makeru’ asta cand ma suna mama. Sa-mi spuna sa nu-l mai las pe frati’mio singur in perioada asta (ca s-a certat cu gagica si cre’ ca nu se mai insoara). Ca sa nu mai fiu egoista cu timpul meu (!!!!! fuck, la cat e de putin timpul meu, cred ca nu-mi permit sa nu fiu egoista). In consecinta am ridicat nitel tonul la ea si am certat-o ca de ce simte nevoia sa-mi spuna sa fac lucruri care imi vin natural, ca atata lucru ma dusese si pe mine capu’ sa nu-l las singur, dar chestiile astea nu se fac fortat.. in fine, am turuit vreo 2 minute foaaaarte iritata.
Dupa toata pledoaria mea, mama zice “ok, pa” si inchide! O simteam ofticata, mai sa planga. Si atunci m-am simtit vinovata ca am “tipat” la ea. Ca nu am dat din cap la telefon, n-am zis “da, mama, asa o sa fac” si sa-mi vad de ale mele. Practic, ma simteam vinovata…. ca am avut dreptate. Ca lucrurile astea nu se spun. In afara de asta, mama mea stie ca eu sunt Gica-contra. Stie ca atunci cand ea imi “impune” ceva, chiar daca e bine pentru mine, eu fac pe dos. Sau macar zic ca fac pe dos (iar asta e valabil pentru oricine incearca sa-mi impuna ceva numai asa, ca vrea, fara un motiv anume). Nu ne certam des, dar atunci cand se intampla, intotdeauna ea stie sa faca pe victima si sa ma faca pe mine sa ma simt vinovata ca am ranit-o. Cu toate astea, nu pot sa tac. Mai ales atunci cand chiar mi se pare ca am dreptate.
In consecinta, ziua mea de armonie with myself s-a dus dracu’. Si asta ma irita mai tare decat maica-mea. Asa m-a luat o durere de cap:(..
🙂 e frumos sa descoperi ca problemele pe care consideri ca le ai numai tu de fapt le au si ceilaliti…see ya