Am fredonat melodia asta intr-o dimineata in timp ce ma intorceam din centru, pe bicicleta, spre casa. De cand merg cu bicicleta mi se intampla sa traiesc niste momente, desi scurte, incredibil de placute. Fie descopar ca Bucurestiul are locuri fermecatoare atunci cand ai ochi sa le vezi, fie am o senzatie de libertate care nu se compara cu nimic in ultima vreme.
Mersul pe bicicleta prin oras nu e de gluma. In orasul asta, adica. Ai toate obstacolele la care te poti gandi, de la soferi care nu te vad, la piste de biciclete facute doar de forma, inghesuite pe trotuar, paralizate de masini parcate, cu borduri inalte sa nu cumva sa putem sa circulam normal. Si-n plus, degeaba claxonezi cand mergi pe pista aia meschina de pe trotuar, uneori se intampla ca oamenilor sa nu le pese, sa nu te auda, sa se gandeasca “are loc sa ma ocoleasca”.
Cu toate astea traiesc momente in care e minunat pe bicicleta prin oras. Nu-mi e mereu frica sa merg pe sosea, iar diminetile de weekend sunt perfecte. Mergand pe stradutele inguste de pe langa Armeneasca – Mosilor sau inainte sa ajung la Delea Veche, simt orasul cum se trezeste, vad case fermecatoare, stradute cochete, doamne in varsta gatite care se indreapta spre biserica, oameni care-si plimba cainii si care-mi zambesc cand trec pe langa ei. Nu ma claxoneaza nimeni cand se face verde la semafor, soseaua e goala in fata mea, iar eu pot sa pedalez cu gandurile aiurea.
It’s a graceful state of mind.