Ce performanta, luna asta am scris de doua ori! (asta mi-a fost gandul cand am inceput sa scriu :P).
Cam de cand eram in liceu, ultimele zile ale anului ma fac nostalgica, serioasa, grava, gata sa meditez asupra lucrurilor trecute si gata sa programez viitorul cum pot mai bine. Imi fac un fel de bilant, iar anul asta mi s-a intamplat mai devreme pentru ca am fost provocata sa-l fac la o mini-petrecere acum cateva zile.
Mi-am dat seama ca, in afara de vacanta de ski din ianuarie, un weeekend cu cortul la munte si un altul in Vama, pana in iulie nu-mi amintesc mare lucru. M-am tot caznit sa-mi amintesc luna martie, de exemplu, si nu prea reusesc. Stiu doar ca atunci am reinceput sa biciclesc, dar cam atat. In schimb lucrurile sunt foarte clare dupa demisie. Stiu aproape zilnic ce-am facut, unde am mers, diminetile de la Cisnadioara, vanataile si febra musculara de la dans, dar si senzatiile din corp atunci cand descopeream o miscare noua cu care ma simteam bine, culorile acestei toamne, cum mi-au inflorit muscatele in pragul frigului, cum craciunita cu care convietuiesc de 7 ani abia acum a facut si ea niste flori frumoase, ciclam, revelatiile zilnice din timpului cursului pentru educatorii Montessori, pisicile din fata biroului CNDB.
All in all, anul asta este pentru mine anul recunostintei. Pentru ca mi-am dat seama ca pot sa ma bazez pe oamenii din jurul meu. Ca sunt acolo atunci cand am nevoie de ei si ca nu le sunt indiferenta. De fapt, am invatat sa le cer ajutorul. Amazingly, ei chiar m-au ajutat ;)). Iar asta pentru mine este cel mai important lucru dintre toate. Si le sunt recunoscatoare pentru asta.
2014 se anunta deocamdata perfect :). E anul Calului (eu sunt in zodia chinezeasca a Calului), incepe cu o calatorie in Birmania, in martie o sa organizez un nou Garage Sale si cred ca sunt pe cale sa-mi indeplinesc visul: VARA NU SE MUNCESTE, VARA E PENTRU DISTRACTIE.
Vedem. Vorbim.
Va pupa Miru!