Zile birmaneze: Bagan si Mandalay

Dupa ce ne-am saturat de mare si de soare, ne-am gandit ca ar cam fi cazul sa ne mai plimbam putin prin Myanmar. Am decis sa mergem spre Bagan despre care citisem in Lonely Planet ca e valea cu 1000 de temple (de fapt cica sunt peste 20000), toate vechi, peste 1000 de ani. Asadar ne-am interesat cum putem ajunge acolo. Ar fi fost dragut sa luam o barca de-a lungul coastei pana mai in nord, dar asta era imposibil. A trebuit sa ne intoarcem la Yangon si de acolo sa plecam spre Bagan.

Am calatorit tot noaptea, asa ca m-am incotosmanat mai dihai ca data trecuta. Insa de data asta am nimerit un autobuz cu stewardessa care ne dadea si paturici, iar aerul conditionat era decent. In autobuz, pe un ecran mare, rulau videoclipuri si episoade dintr-un serial cu tineri, inteleg ca era o comedie, insa doar sa-i privesti era indeajuns de hilar.

Am ajuns in Nyaung-U (localitatea din regiunea Bagan unde se opresc toate autocarele) pe la 5 dimineata. Era bezna, insa in autogara era un birt invadat de toti turistii care, la fel ca noi, ajunsesera la ora aceea si nu aveau rezervare. Toti cu rucsacul in spinare si Lonely Planet in mana. Am baut un ceai acolo, apoi am luat-o la picior. Hotelul gasit era unul linistit, mai scump, dar am decis ca eram prea obositi sa mai cautam altceva: 35$/noapte cu mic dejun. Aveam si apa calda, ceea ce pentru mine a fost un “lux” care a meritat toti banii.

In Bagan toti turistii circulau cu bicicleta. Cu harta la indemana si cu descrierea templelor alaturi, incepi sa pedalezi pe niste potecute mai nisipoase si sa te opresti din loc in loc, sa intri si sa vezi ce-au putut construi niste oameni de acum 1000 de ani. Va spun sincer ca l-am vazut pe Buddha in toate dimensiunile, culorile, posturile si pozitiile posibile in Birmania si chiar am facut overdose. Bagan e un loc foarte turistic, aici am vazut autocare cu mosi imbracati in uniforma de turisti adusi la poarta templului, ne-am inghesuit cu altii mai dibaci pe ultimul “etaj” al unei stupe inalte sa pozam apusul in valea cu temple, insa ne-am dus si la unele mai departate si nu asa de populare – in curtea unuia chiar am tras si un pui de somn pe niste banci din piatra. Era interesant ca priveliste, dar cam prea turistic totusi.

Tot p-aci este mentinuta in viata si traditia cu obiectele lacuite. Cred ca vine din China, iar obiectele, unele dintre ele, sunt extrem de frumoase. Sunt facute din lemn de tec acoperite cu mai multe straturi de lac home made, apoi incrustate marunt si pictate. Noi am aterizat in magazinul unui domn (aici vizitat de alti turisti care au si filmat) care ne-a aratat un numar al revistei National Geographic din 1971 in care era un articol despre bunicul lui, numit “artist” si “designer” pentru modelele cu care decora obiectele din lac. Ce e drept, acelea au fost aproape singurele de calitate pe care le-am intalnit in scurtul nostru periplu, insa erau si destul de scumpe. In celelalte magazine era marfa pentru turisti grabiti, nu atat de frumos finisata si desenata.

Daca ar fi sa ma gandesc la ce temple din zecile vazute mi-au ramas in cap, ar fi cam vreo 2: unul dintre primele, cu 4 statui ale lui Buddha in picioare, acoperite in aur din cap pana in picioare. Erau impresionante, intr-adevar. Toate templele au cam aceeasi structura: un patrat cu 4 intrari, la fiecare din ele cate un Buddha, pereti decorati cu scene din viata lui (in unele erau mai bine pastrate decat in altele). Mergeai in cerc, descult (asta e treaba la buddihsti, te descalti la intrarea in templu, n-ai voie cu sosete, fusta scurta, pantaloni scurti sau maiou. Poti avea rochie mai lunga, tricou sau esarfa deasupra), in sensul acelor de ceasornic. Al doilea ar fi templul bantuit, unul cu o constructie mai deosebita si plin de lilieci pe care nu-i vedeam pentru ca era asa de inalt incat acolo sus era intuneric. Arata ca un templu aztec de la departare, dar asta numai pentru ca varful ii cazuse si nimeni nu se invrednicea sa-l repare, tocmai pentru ca era “bad omen”.

Pe la orele pranzului ne opream sa mancam sau sa bem una sau doua beri Myanmar (in sticla mare, de 75), buna rau, mai ales pe caldurile alea. Si ne uitam la oameni, la turistii care treceau in carute cu doua roti, trase de boi decorati cu clopotei si ciucuri, turistii purtand masti pe fata sa nu inhaleze colbul drumului. Sau altii, mai chinuiti, intr-o sareta cu cai, pareau cam scuturati pe potecile alea. Si-n final aia care si-au luat biciclete electrice si impingeau la ele ca se terminase bateria sau mai stiu eu ce. Toti astia amestecati cu localnicii care atipeau la umbra, pe cate un sezlog de bambus sau altii care venisera ca noi, la o bere si sa se uite la un film american cu bataie.

Am stat in Bagan 3 nopti. Dupa ce am facut indeajuns de mult timp infuzie de turisti si de temple, am decis sa plecam spre Mandalay, un oras din centru-nord destul de cunoscut. Am luat un autobuz de zi in care de dimineata a fost frig (aceeasi problema cu aerul conditionat), insa apoi, spre amiaz, am murit de cald. Ajunsi in autogara, la usa autocarului se impingeau taximetristii sa ne “agate” ceva de speriat. Am gasit un shared taxi, alaturi de un cuplu de elvetieni – ei urmau sa stea o noapte in Mandalay si am mers la acelasi hotel, ca nici ei n-aveau rezervare.

La Nylon Hotel (25$/noapte, mic dejun inclus) aveam un pat enorm, apa calda, aer conditionat si ventilator si era cam multa galagie. Am luat-o la picior prin oras. Era cam 4 dupa-masa, cand ieseau copiii de la scoala si era o inghesuiala de abia puteai sa treci. Orasul e organizat precum New York-ul, strazile au numere dar si nume si sunt toate drepte. Ni s-a parut simpatic in acea dupa-amiaza, mai ales ca am gasit si un restaurant indian unde am mancat excelent.

A doua zi planuisem sa mergem la Mingun unde se afla ceea ce ar fi fost cea mai mare stupa din lume, daca ar fi fost terminata. Ca sa ajungem acolo, am mers in port sa luam o barca. De turisti, desigur. Mingun e un sat de fapt, insa, ca orice loc turistic, apuci sa vezi pana la pranz, cand ai barca de intoarcere, doar “obiectivele” – stupa, clopotul de 90 de tone sub care puteai intra, atat era de mare, magazinele cu suveniruri, birtul de pe plaja unde am baut bere din spirulina (buna!) si cam atat. Stupa era enorma si toata crapata de cutremurul care o cam zgaltaise pe la sfarsitul secolului 19 si apoi din cauza delasarii. Clopotul era prilej de selfie-uri si poze de grup, iar vanzatorii aveau tot felul de marfuri, de la palarii de bambus, haine, thanaka, mici obiecte din lemn sau mancare. Am gustat dintr-un fel de … chiftea prajita facuta din muste de rau. Not bad, dar prea mult ulei, zau asa!

Dupa-masa am umblat o groaza prin Mandalay doar ca sa descoperim ca nu e un oras prea fermecator. E poluat, plin de motorete, n-ai pe unde merge decat pe strada, ca pe trotuar sunt aranjate tot felul de marfuri, de la piese pentru tot felul de masinarii, la haine si mancare. Insa pare ca e mai instarit decat Yangon, comertul e in floare, casele mai aranjate, mai solide cel putin.

Seara am decis sa mergem la teatrul de marionete traditionale. Exclusiv pentru turisti cred ca e facut locul asta destul de mic (40 de locuri or so) in care am vazut niste basme birmaneze transpuse in teatru de papusi. Marionetele erau cu sfori, foarte cochete si complicate, insa oamenii, cu exceptia a doi mosi, nu mai stapaneau prea bine acest mestesug. Aveam si muzica traditionala care mie mi-a parut un fel de adunatura de instrumente ce produceau niste zgomote fara noima, fara ritm, pe care ei totusi dansau. Dansul era destul de static (ne-au prezentat o scena in care un om dansa cu o marioneta, un fel de intrecere, sa zicem) si se miscau putin pentru ca apoi sa se opreasca intr-o poza. Inteleg de unde vin toate mutritele personajelor manga sau anime..

In drum spre hotel ne gandeam ca ar trebui sa o stergem de aici. Imi faceam procese de constiinta, imi reprosam ca poate nu am descoperit noi ce e mai frumos in Mandalay, dar sincer haosul, aerul irespirabil, taximetristii care ne hartuiau la fiecare intersectie deja ne obosisera destul. Asa ca dimineata am decis sa mergem un centru de meditatie pe care-l gasisem pe net inainte sa plecam, aproape de Mandalay, tot pe malul fluviului Irrawaddy.

Urmeaza: Cele mai intense 5 zile traite in Burma.