Zile birmaneze – Chaung Tha si Ngwe Saung

Din Yangon am decis sa plecam la mare. Am cumparat doua bilete de autobuz, urma sa calatorim noaptea, ne indreptam spre Chaung Tha, o statiune de la mare destul de apropiata de Yangon.

Seara, am ajuns la locul de unde luam autobuzul spre mare, nu chiar o autogara. In autobuz, o gramada de tineret, care cu plase, care cu rucsaci. Nu intelegeam de ce se infofolesc asa, zici ca era iarna romaneasca, insa aveam sa aflu repede. Aerul conditionat mergea pe “inghet”, cred, fara putinta de oprire. Toata lumea avea caciuli, geci de iarna, paturi, soseste. Eu aveam toate hainele pe mine si dardaiam ceva de speriat. Asa cum s-a intamplat pe tot parcursul calatoriei cand am avut de mers cu autocarul, ne-au luat numerele de pasaport si ne-au intrebat de rezervare. N-aveam. Asa ca ne-am trezit, pe la 3 dimineata, intr-un sat, in dreptul unui hotel, intr-o semi-bezna. Am intrat si am intrebat de camere. N-aveau. Oricum, costau 40$/noapte, cam scump pentru noi. Ne-au lasat sa stam la receptie, pe fotoliile de lemn, pana se lumineaza, sa putem sa ne cautam cazare. Ba chiar, la un moment dat, o fata simpatica mi-a adus o patura. Probabil ca dardaiam inca destul de vizibil.

La 7 dimineata am pornit in cautarea unei camere. Am mers vreo 5-10 minute pana am dat de un guesthouse cu 20$/noapte, mic dejun inclus, si ne-am oprit acolo pentru o noapte.

Chaung Tha e un fel de Vama Veche. Are si hoteluri mai “smechere”, dar e plin de pensiuni. Plaja e enorma, cu flux si reflux. Oamenii aici nu stau la plaja. Fac baie imbracati (mai ales fetele) dimineata si seara, inainte de apus. Si atat. Doar turistii stau la bronzat in costume de baie. In timpul zilei, pe plaja nu se vad decat albi sau localnice cu cate un lighean in cap, vanzand diverse chestii de mancare (creveti pe bat, peste uscat pe bat). Terasele de pe plaja tin de obicei de cate un hotel si nu se aude muzica deloc pentru ca nu e curent. Asta, aveam sa descoperim in urmatoarea noapte, poate fi o problema. Curentul provine de la generatoare, iar daca ai nenorocul sa dormi undeva aproape de un generator, cum am patit noi in prima noapte in Chaung Tha, s-a zis cu somnul! Distractia, seara, consta in karaoke si artificii. Nu sunt cluburi si nu am vazut pe nimeni dansand, iar melodiile de la karaoke sunt coveruri in birmaneza dupa hituri internationale, deloc vechi. Oamenii astia canta mereu, oricum, pe oriunde ii apuca. Aveam senzatia ca toti vor sa devina staruri cantacioase la TV si canta ca doar-doar ii descopera cineva in birtul in care lucreaza.

M-am delectat cu apa din nuca de cocos (nu d-aia paroasa, cum stim noi, ci una verde si mai mare), la inceput nu mi s-a parut nu stiu ce, insa apoi a inceput sa-mi placa. Mancam, de obicei, “fried rice” sau “fried noodles” cu caracatita / creveti / fructe de mare. Costa cam 2$, iar berea 1,5$. Orezul era fiert, legumele la fel, trecute prin ulei intr-un fel de wok, la care se adaugau apoi crevetii, caracatita etc. Ne aduceau si un sos de soia cu ardei iute si usturoi, al naibii de iute pentru mine, dar foarte bun! Asta ne-a fost mancarea de baza cat am stat p-acolo. Si-n general, cred ca am mancat la orez cat pentru o viata!

Dupa noaptea bantuita de zgomotul generatorului, am gasit un guesthouse care ne dadea camera cu 13$/noapte. Avea doar un pat tare cu plasa de tantari, baia era pe hol si destul de basic, fara mic dejun. Insa am decis ca si asa nu stam in camera decat atunci cand dormim, iar generatorul era departe de noi, asa ca ne-am mutat acolo imediat. Corpul de cladire in care era camera noastra avea cateva camere, vreo 3, neocupate. Eram singurii turisti de acolo, cred. In prima noapte, o pisica s-a aciuat pe hol si a mieunat intruna, am adormit cu greu si aveam impresia ca e o fantoma miorlaitoare care ma bantuie. In noaptea urmatoare, pe la 4, ne-am trezit cu o muzica usoara ce se auzea foarte puternic din niste megafoane din apropiere. A fost urmata de un fel de mormait calugaresc ce nu s-a oprit toata ziua si nici in noaptea urmatoare. De la “Can I help you visitor” (aka informatii pentru turisti) am aflat ca e o sarbatoare si ca la templul din apropiere calugarii rostesc numele celor care au lasat bilete acolo pentru noroc si bogatie. Uneori, ziceau ei, vorbesc 10 zile fara oprire!

Plaja era enorma, ziceai ca nu se va sfarsi niciodata. Era liniste si abia daca vedeai vreun turist ratacit pe la orele pranzului. Ne inchiriam biciclete si mergeam mai departe, exploram locuri noi si aveam senzatia perpetua ca traiesc intr-o realitate paralela.

In Chaung Tha a intrat in vorba, sa zicem, cu noi un baiat surdo-mut. Comunicam prin semne si se facea lesne inteles, ceea ce ma amuza teribil. Ne-a povestit ca face tururi prin jur, avea un aparat foto unde am vazut fotografii cu alti turisti si locurile pe unde s-au plimbat cu el. Avea si un fel de agenda cu testimoniale unde oamenii au scris despre experientele traite. Parea ok, asa ca am acceptat sa ne plimbe o zi prin delta din apropiere, iar el ne-a “cuplat” cu doi francezi, un el si o ea, pe la 50 de ani. Ne-a dus cu barca pe cateva canale mai mici si mai mari, uneori ne opream la cate o casuta de pescari sau in cate un sat. Cumparasem de-ale gurii de dimineata, asa ca la pranz am mancat la el acasa, unde nevasta-sa gatise merindele.

Casutele pescarilor erau din lemn cu acoperis impletit din frunze de palmier. Erau simple, aveau doar strictul necesar, poate si pentru ca acolo e mereu cald si nu au nevoie de mare lucru. Cultivau si orez, aveau gaini, porci, vite (niste vaci cu cocoasa, erau enorme), erau saraci, dar veseli. In satul de pe rau, la ora pranzului, cativa baieti jucau un fel de petanque cu bile mici, vreo trei copii se jucau in gunoiul dintre casele cocotate pe stalpi, o fata impletea un acoperis din frunze de palmier pe veranda, la umbra. Porcii mici si negri dormeau si ei in namol sau la umbra, in cotete la nivel cu camerele casei, de aveam impresia ca sunt din familie.

Casa ghidului era in alt sat, intr-o padure de palmieri, si-mi parea paradisul pe pamant. Palmierii inalti isi tineau frunzele sus de tot, facand o umbra deasa, iar jos era un spatiu mare unde se aflau casele. Ghidul avea 3 copii, unul foarte mic, abia nascut, si alti doi care se aflau la scoala la momentul vizitei noastre. Inauntru era racoare si peste tot domnea linistea. Dupa-masa am mai vizitat niste pescari si in final am ajuns inapoi pe plaja.

Intr-o alta zi, in timpul unei calatorii cu bicicleta pe plaja (da, era fantastic, mai ales la apus cand nisipul era mai ud si puteam pedala mai bine), am dat peste un grup de geologi care se adunasera langa niste copii ce necajeau un sarpe iesit din mare. Era cam de un metru, alb-negru, subtirel si parea foarte hartuit si suparat. Mie mi-e frica ca dracu’ de serpi. Inainte sa plec, ii visam si ma tot gandeam ce masuri sa iau. De la geologi am aflat ca “it’s ok, 2 minutes and then you die” (!!!!) in sensul ca nu te chinui prea mult cu otrava. M-a speriat groaznic asta, insa tot de la ei am aflat ca asemenea serpi sunt rari si ca stau pe langa stanci. In apa nu ataca decat daca se simt atacati de om, dar nici asa, ca au unde fugi. Cu toate astea, n-am mai intrat in apa pe langa stanci cel putin in ziua aia.

Calugarii si bolboroseala lor continua ne-au facut sa plecam mai devreme cu o zi din Chaung Tha. Am tocmit doua motociclete care ne-au dus la Ngwe Saung, o alta statiune de la mare. Am calatorit cand cu motoreta pe plaja, cand in barca (baietii urcau motocicletele in barca, aveau locurile lor bine stabilite, ca intr-un fel de parcare lacustra).

In Ngwe Saung am ajuns la cel mai indepartat si ieftin complex de bungalow-uri: 20$/noapte de luni pana joi, 28$ de vineri pana duminica. Insa era asa de simpatic ca nu mi-a parut rau. Casutele erau dragute, din bambus impletit, inauntru era un pat enorm cu o plasa de tantari care-l acoperea in totalitate, podeaua era de lemn lucios si tare si veranda avea un sezlong din bambus. Cand am ajuns, am intrebat daca e galagie. Ni s-a spus ca nu. Noaptea am observat ca generatorul nu era sub geam, insa nu era extrem de departe, il auzeam. Si, colac peste pupaza (rusine, rusine!), vecinii de vis-a-vis au incins un karaoke rock de zile mari. Cred ca birmanezii nu prea inteleg ce inseamna “liniste”.

Zilele din Ngwe au fost mult mai linistite decat cele din Chaung Tha. Eram departe de sat, deci stateam mult pe plaja si citeam. Aveam un restaurant favorit, tot pe plaja, unde veneau doar turisti. Preturile erau ok si nu ne-am dezlipit de el, desi dadeam tarcoale si altor birturi. Doar ca pur si simplu aveam senzatia ca daca mergi in cea mai jegoasa carciuma din Myanmar, acolo o sa fie cea mai proasta si cea mai scumpa mancare. Si ca la restaurantele de turisti cel putin lucrurile sunt fair.

In Ngwe am pozat coloniile de crabi de pe plaja, cand apele se retrageau, niste dungi pe nisip facute de niste fiinte care traiau in scoici, apusul in mare, insula pietroasa la care ajungeam doar dupa masa, mergand pe nisipul scos la iveala de sub apa, vasele de pescari care se intorceau seara. Mergeam pe plaja cate o ora pana in sat, insa nu foarte des, doar ca sa sun acasa (de la Internet cafe sunam acasa, costa 80centi/min), altfel ne scufundam sa vedem pesti exotici si citeam. Cred ca, in afara de ultimele 5 zile in Burma, zilele din Golful Bengal au fost cele mai misto din anul asta so far.