The day that changed my life

Cred ca niciodata nu voi putea sa ma bucur in vreun fel ca e 8 martie. Las la o parte toate nenorocirile astea cu ziua femeii, ziua mamei, blabla, florile, cadoul si ursuletul, vorba reclamei. Nici macar nu le bag in seama.
Nici nu am cum.
Acum 5 ani, pe 8 martie mi s-a schimbat viata.
Tot ce stiam pana atunci, tot ce stiam ca fiind sigur, de incredere, al meu, s-a evaporat ca si cum n-ar fi fost.
Tot ce planuisem vreodata pana atunci s-a naruit fara ca eu sa pot face ceva.
Era tot sambata. Eram, cred, la fel de mahmura si/sau nedormita ca acum. Imi deschid telefonul si incepe vijelia. Trebuia sa ajung urgent acasa. De fapt, Acasa. Primul tren, la ora 4 dupa-masa.
Si stand cu frati-mio in gara, incapabili amandoi sa spunem ceva, primesc un telefon.
Stii cum e sa afli la telefon, in Gara de Nord, ca tatal tau nu mai e?
I do.