Cand eram mica si credeam in Mos Craciun si Mos Nicolae, aveam niste scenarii “ninja” cu frati’mio. De pilda stiam ca a doua zi dimineata urma sa vina Mos Nicolae. Ai nostri ne duceau la culcare, insa noi planuiam sa descoperim in noaptea aia cine e Mos Nicolae, convinsi fiind ca de fapt e ca mama si ca Mosu’ n-are cum sa existe, pentru ca nu are fizic pe unde sa intre in casa.
Si planul era asa: stateam treji pana cand se stingea lumina in dormitorul parintilor. Si atunci era cearta cea mai mare: cine sa se duca sa doarma in noaptea aia in dulapul de pe hol, unde mama punea paltoanele si pantofii de vara. Pentru ca trebuia sa fim vigilenti, trebuia sa pazim ghetele pana in secunda in care cineva avea de-a face cu ele.
Intr-un an l-am convins pe frati-mio sa mearga el. Si-a luat bietul copil o paturica si s-a varat in dulap. Si eu am adormit cu gandul ca a doua zi de dimineata o sa avem raspunsul. Well, cand m-am trezit dimineata, frati-mio dormea langa mine. Mi-a zis dupa aceea ca a murit de frig la usa, in dulap, ca era incomod sa doarma pe pantofii aia pe sub paltoane… In alt an am zis ca ma duc eu la panda, insa urma sa ma strecor in dulap pe la 3-4 dimineata cand banuiam eu ca se intampla ceva. Aiurea, am dormit bustean pana dimineata…
Si deci n-am reusit cu nici un chip sa aflam adevarata identitate a mosului. Bine, cand ne vedeam cadourile, nici ca mai conta.
Funny thing, this morning chiar nu ma asteptam sa am ceva in ghete, and I did:). Si atunci mi-am amintit instant de toate lucrurile astea, de asteptarea cadoului, de cum mergeam intr-un suflet, cu ochii mijiti de somn, sa verificam cizmele. Very nice, warm feeling. Made my day.
nici eu nu stiu cum reusea mosul sa se faca nevazut :-).
cred ca nu-i copil pe lume care sa nu fi avut problema asta:).
Si mie mi s-a intamplat anul trecut sa-mi aduca Mosul ceva ce vroiam si numai eu stiam. Nu stiu cum a facut asta, dar stiu ca exista 🙂