M-am intors din calatorie cu nervii facuti arsice. Ori poate Mercur retrograd asta e de vina ca n-am putut comunica prea bine zilele astea. Insa nici notarii pe la care am trecut n-au fost mai breji.
No, mai draga, se facea ca trebuia sa devin mostenitoarea unor terenuri intinse, fanete manoase, chestii d-astea pentru care bunicii mei au trait, s-au certat, s-au impacat, chestii care faceau ca doua persoane sa nu-si mai vorbeasca ever sau sa se casatoreasca. N-am nici un merit pentru mostenirea asta decat acela ca sunt nepoata bunicilor mei.
Dar vai, ce avem aici? Un teanc de acte si niste notari buimaci. Cel de la Deva ma trimite la Alba Iulia. Cel de la Alba Iulia mai trimite la altul, din acelasi oras. Ultimul zice ca trebuie sa ma duc la Deva. Cand am refuzat sa cad prada toanelor lor de vineri, au pus mana pe telefon si au vorbit intre ei. Cam o ora. O ora si ceva. Lucruri importante, de genul: cine ma pune pe mine in drepturile ce mi se cuvin. Cand intr-un final au decis, ma trecusera toate apele. Ma si gandeam ca mi-am luat liber degeaba de la munca. Dar nu.
Pana la ora 16.00, vineri, o parte din mostenire era deja rezolvata. Dar tot trebuia sa ma duc la Deva. Oh well, imi zic, asta e. Asadar luni, la 09.00, ma aflam in biroul notarului de la Deva (care ma trimisese la Alba) si mi se parea asa de ciudat sa fiu acolo on Monday morning. Aveam senzatia ca trebuie sa ma duc la scoala sau acasa, sa beau o cafia sanatoasa. Am baut-o la barul de peste drum de liceu si-mi aminteam cum chiuleam pe vremuri de la mate.
Asadar, am invatat multe din chichitele unei succesiuni, ce terenuri am (nume de genul Grua, Scaunel, Filigore, Calea Panzii) si, mai ales, cum sa-mi omor timpul asteptand pe scaunel la notar.