De fiecare data cand plec din Bucuresti undeva la tara sau la munte, mi se intampla ca atunci cand ma intorc sa ma simt picata din alt univers. Asa si azi. Am fost vreo 3-4 zile la tara, undeva unde nu prea aveam semnal, nu-mi luasem net cu mine, intr-un loc unde iti auzeai gandurile, atat de liniste era, intr-un loc unde principala problema era daca o sa ploua la 2 sau la 3, ca ieri, ca sa stim daca o mai lungim pe dealul asta sau ne mutam pe terasa. Preocuparile zilnice, in afara de cateva chestii administrative, erau sa urmarim vrabiile care-si facusera cuib in pod, sub streasina, ce pomi au inflorit si cate mere o sa faca marul ala varatic din curte, cand il apuca cantatul pe cocosul pitic si ingamfat al vecinei… d-astea. Am fost absorbita de ultima carte de Salman Rushdie pe care am pus mana (Luka si Focul Vietii) si mi-am dat seama ca umblatul descult in iarba e cel mai misto masaj la talpi.
Iar azi m-am intors. Am stat ceva timp in trafic, la intrarea in Bucuresti, printre claxoane si tevi de esapament ale unor camioane din alta era, cu soferi isterici si imprevizibili. Am ajuns acasa si parca eram misplaced. Incepuse sa ma doara capul, sa fiu agitata, sa nu ma pot concentra la ce aveam de facut, ca si cum ceva era profund gresit in schema asta, in filmul asta care se derula acum in fata ochilor mei.
De la linistea aia de cu cateva ore inainte, de la mirosul de liliac inflorit si iarba cruda, la damful gazelor de esapament si in galagia asta de nedescris… cred si eu ca sunt confuza. Nu stiu cum putem sa traim asa. Nu stiu cum am ajuns sa vrem sa suportam tot haosul asta care e clar ca ne face rau. Mie mi-a venit sa fug inapoi.
La fel mi s-a intamplat si mie duminica. Trei ore am fost plecata doar si inca am condus pe campuri ::)) nu altceva si mi-am aerisit creierii.
Nah?! E altceva.