V-am mai spus, cred, cat de tare ma uimesc potrivelile astea din viata mea, cand primesc exact ce am nevoie, fara ca macar sa-mi dau silinta prea mult. Pare a fi ceva la mana hazardului, a intamplarii, si cu toate astea lucrurile se potrivesc ca intr-un puzzle urias si ma incanta de fiecare data.
Am ajuns aseara la cinema “Habemus Papam” fara sa premeditez prea mult. Auzisem de el pe undeva, stiam prea putine, insa m-a intrigat ca in descriere erau cuvintele cheie “papa”, “alegere”, “psiholog”, “amuzant”. Asa ca m-am dus asteptandu-ma la un film cu o ironie subtila in care noul Papa si psihologul petrec o vreme impreuna, in discutii filosofice si/sau terapeutice.
Ei bine, filmul asta e despre alegeri, curaj, responsabilitate. Si inca multe altele. Insa in principiu, desi sunt mai multe niveluri ale povestii, e vorba de noul Papa care, in momentul alegerii, are un atac de panica si dezerteaza din Vatican, petrecandu-si 3 zile pe strazile Romei, alaturi de oamenii obisnuiti.
Nu m-am gandit niciodata cu adevarat la importanta acestui rol. La greutatea care apasa pe umerii acelui om care e ales Papa. La faptul ca si el e om, asadar cu problemele, dorintele, frustrarile, aspiratiile naturale fiecaruia dintre noi. Insa Nanni Moretti, regizorul, si-a imaginat toate astea. Acest nou Papa voia sa fie actor cand era tanar. Stia pe de rost piese de Cehov, iubea teatrul si ii era greu sa se gandeasca la el ca om, se raporta mai degraba la el ca preot. Si revelatia a venit in momentul numirii sale in acest rol important si greu de dus.
E vorba despre asteptarile celorlalti de la tine versus dorintele tale.
E vorba despre lupta interioara a omului de a impaca cele doua.
E vorba de curajul de a te asuma, in pofida asteptarilor celorlalti.
E vorba despre a fi extrem de sincer cu tine insuti/insati si de a decide in consecinta, chiar daca asta inseamna sa nu implinesti asteptarile celorlalti.
M-a emotionat tocmai pentru ca am devenit constienta de negocierea asta perpetua de curand si simt ca-ti trebuie curaj sa poti sa iei niste decizii care nu sunt conforme cu asteptarile celorlalti.
Am mai avut parte si de o madlena: e o scena care are ca fundal sonor “Todo Cambia” a lui Mercedes Sosa, o melodie pe care o iubeam prin anul de gratie ’99 si care a adus cu ea o groaza de amintiri si senzatii:). Am gasit-o pe youtube, there you go:
Iar aici aveti trailerul