Mi-am cumparat de curand o carte draguta cu povestiri adunate din toata lumea de Jean-Claude Carriere (“Povestiri filozofice din lumea intreaga – Cercul mincinosilor 2”) in care am gasit urmatoarea istorioara care mi-a placut nespus si pe care vreau sa o redau mai jos.
“Oprirea sufletelor
Un grup de aborigeni australieni inaintau odata prin mijlocul unui desert, insotiti de un etnolog. Acesta, care nota constiincios tot ce faceau, a remarcat ca, din cand in cand, grupul format din barbati si femei se oprea un moment, mai scurt sau mai lung. Nu se opreau ca sa manance, nici ca sa priveasca ceva, nici pentru un moment de odihna. Se opreau, pur si simplu. Dupa doua-trei opriri din acestea, etnologul i-a intrebat pentru ce se opreau. E foarte simplu, i-au raspuns ei, stam si ne asteptam sufletele, le asteptam sa ne ajunga din urma.
Etnologul le-a cerut cateva explicatii suplimentare. Astfel, a inteles ca, din cand in cand, sufletele se opreau din mers ca sa priveasca, sa miroasa ori sa asculte ceva ce trupurilor le scapa visit https://paraskasinotfi.com/parhaat-nettikasinot/lucky/.
Motivele acestor opriri, chiar daca ramaneau ascunse, puteau sa fie foarte presante, chiar irezistibile. De aceea, in timp ce trupurile continuau sa mearga, sufletele se opreau, uneori si un ceas.
Apoi trebuiau asteptate.”
Sunt convinsa ca expresia “a-ti trage sufletul” are un sens asemanator cu asteptarea sufletului din istorioara de mai sus. Pentru ca, nu-i asa, dupa ce te agiti de colo-colo o vreme, simti nevoia sa stai putin sa-ti tragi sufletul.
Cred ca asta ne lipseste noua, in lumea asta moderna, tehnologizata, ipadizata si mult prea rapida: sa ne asteptam sufletul.
Foarte frmos. Cred ca am mai citit asta pe undeva.
E una dintre cele mai impresionante povesti pe care le stiu. Desi vine de la niste “primitivi” e o forma rafinata de a se iubi pe sine. Si ar putea fi un exemplu demn de urmat atunci cand viteza vietii de zi cu zi copleseste, cand ne lasam luati de val cu de-a sila si atunci cand, sub ochii critici ai societatii devine ingrozitor de rusinos sa ne oprim si sa ne tragem sufletul…
Totusi cea mai importanta invatatura a povestii mi se pare incercarea de a ingriji acel ceva delicat din noi, greu perceptibil intr-un mediu artificial, dar atat de usor de observat intr-un mediu salbatic.