Dacă aș fi primit câte un leu de fiecare dată când am zis „azi scriu pe blog”, probabil că aș fi adunat o avere frumușică. Cu toate astea, probabil că dacă nu m-am apucat de-a dreptul, asta o fi însemnând ceva, și hai să nu forțăm lucrurile dacă nu vin de la sine, nu cu blogul at least – cam asta a fost în capul meu.
Însă cu un post de final de an tot mă simt datoare, cred că l-am scris aproape tot timpul de când am blog, asta și pentru că în felul ăsta mi se pare cel mai simple de făcut bilanțul. Și a fost un an destul de liniștit. La fel ca revelionul trecut, mai degrabă așezat și fără prea multe artificii. Asta poate și pentru că am eu superstiția că așa cum e revelionul, așa o să fie și anul. Maybe, maybe not, n-am probat statistic, însă mereu mă străduiesc să-mi dau seama dacă revelionul și bilanțul au vreun numitor comun. De data asta au.
Premierele de anul ăsta:
– m-am mutat, după 9 ani, într-o altă casă. E o schimbare dramatică, eu am locuit în sectorul trei (de la Baba Novac, la Piața Miniș), cu o singură întrerupere de vreo 8 luni, cam din anul 2000 (OMFG, adica 15 ani!), iar 9 ani au fost petrecuți în aceeași casă. M-am mutat în centru, într-o casă frumoasă, adică, cum s-ar spune, la mai bine, însă în capul meu procesul de mutare nu s-a terminat, eu încă tânjesc după liniștea din fosta mea casă, după drumurile hipercunoscute la piață și la alte magazine, după lumina frumoasă de după-amiază și balconul enorm cu castanii care țin umbră. Desigur, aici îmi voi forma alte obiceiuri, alte scurtături, calapodul este altul și simt cum asta mă schimbă. Am senzația că pisica s-a adaptat mai repede decât mine la noua casă.
– am ajuns să văd, pentru prima dată, niște munți de 4-5000 m înălțime, adică Caucazul, în Georgia. De asemenea, prima dată în viață când am vizitat partea asta de lume – am fost și puțin prin Armenia – și e o experiență în sine. Nu e chiar comod, nu e chiar genul de vacanță paradisiacă, e mai degrabă de descoperire și experimentare. Mi-a placut.
– nu e tocmai o premieră, însă este ceva ce nu s-a întâmplat secolul ăsta: am stat la mine la țară 3 săptămâni! Nu mi s-a mai întâmplat asta din 1996, I guess, sau poate 1997. Cred că o să devin un semi-down-shifter și mă voi căra la țară vara, mai ales atunci când dau căldurile în București și tot asfaltul devine insuportabil. Pot munci fără probleme de acolo, internet să am. Check language school in los angeles.
– actually am stat destul de mult la țară, dacă includ și practica antropologică de la Borca, jud. Neamț, unde am descoperit că nu-mi vine chiar așa de simplu să intru în vorbă cu oamenii cum credeam și că nici treaba cu interviul nu e o chestiune atât de simplă precum aveam senzația. But well, a fost o lecție de învățat pentru mine, mi-a prins bine.
– încă pedalez, e prima dată în viața mea de biciclistă când mă dau cu bicla și-n decembrie, în anii trecuți bicicleta era deja pusă la hibernare pe vremea asta.
Altfel, am simțit că Universul mi-a acordat un an de pauză, de liniște, să mă regrupez nițel în (încă) noua configurație în care mă aflu. Sunt tare curioasă de anul ce vine, sper sa nu treacă la fel de repede ca ăsta.
P.S. – încă râd când îmi amintesc de momentul ăsta: în aprilie, în toiul mutării am decis că nu am nevoie decât de vreo 5 cutii (!!) pentru TOATE lucrurile mele, ceea ce, desigur, a fost o greșeală. More like 25 de cutii am ajuns să număr până la final. În ultimele 10, neprevăzute (la fel ca cele 10 de dinainte), am îndesat tot felul de lucruri, mai degrabă pături, pleduri, șaluri, ca o friguroasă ce mă aflu. Pe tot parcursul mutării, n-am auzit decât „Băi, dar aici ce naiba mai ai?!”, de mă și simțeam vinovată pentru toate lucrurile care-mi aparțin. Drept pentru care, atunci când am auzit a mia oară întrebarea de mai sus în legătură cu ultimele cutii, am izbucnit în plâns și am zis „Niște păturiiiici!”. Desigur, „niște păturici” e numele meu de scenă acum :)). Bașca, ce credeți că și-a dorit mama de Crăciun? O păturică, normal!
Frumos an ai avut
Am citit un pic cu inima stransa despre mutarea ta pentru ca urmeaza sa ma mut si eu pentru prima data in viata. astept cu nerabdare, dar cand ma gandesc ca plec cel putin pentru 6 luni din locul pe care il stiu de cand m-am nascut, ma ia un pic cu regrete si lacrimi sper sa fie de bine.
La multi ani si un 2016 excelent.
La multi ani, draga mea! Da, stiu, mai ales ca la tine e si mai radicala mutarea. Insa am convingerea ca o sa fie bine, in plus, nimic nu e definitiv pe lumea asta, va puteti intoarce daca nu va e bine. In plus, cred ca faptul ca mutarea implica atat de multe schimbari, paradoxal va fi mai usor de dus. Eu iti tin pumnii, haide ca o sa fie misto!