Oh my, foarte grele zilele astea pentru mine. Mi-e greu sa ma concentrez si toate lucrurile se invart in capul meu, care e in nori, asaaaa, fara vreo tinta, uneori se nimereste sa le pot agata si sa le rezolv, insa starea generala e floating. Poate si pentru ca la mine pe alee au inflorit teii si e mirosul ala demential de inceput de vara, poate si pentru ca in general sunt un pic confuza cu what am I supposed to do. Si mai ales pentru ca nu mi-am stabilit clar vacanta, asa ca ma gandesc generic la vara asta ca la o semi-vacanta. Sau poate doar am obosit.
Oricum ar fi, I might be difficult to deal with. Nu pentru ca sunt certareata, ci pentru ca nu sunt neaparat omul pe care sa te bazezi acum ca va face totul precum un ceas elvetian. Dar sa cantam, zic.
Sau Ploisettes, cum le-a zis cineva:). Si da, a plouat. Dar nu in timpul concertului, ci inainte, cand era un DJ si mai apoi la Codeine Velvet. Si noi astia fara umbrela ne-am inghesuit pe unde am putut, printre butoaie de bere, pana cand am prins curaj sa iesim in the open air. Si s-a oprit din plouat exact inainte sa inceapa Noisettes.
Au inceput cu piesa de mai jos, ne-au fermecat si cu “Wild young hearts“, dar cel mai misto a fost, evident, la “Never forget you”. Solista de la Noisettes e frumoasa ca o papusa si nitel sarita de pe fix: tot concertul a sarit, s-a dat peste cap, s-a trantit pe jos, desi avea o rochie complicata, spanish, si o catamai funda in cap. Curios lucru, funda nu s-a miscat de la locul ei, insa castile si emitatorul microfonului, sau ce naiba era chestia aia prinsa de rochia ei, cadeau mereu. Asa incat doamna era urmata pe scena de un nene care o tot aranja. In plus, a coborat si printre noi, muritorii, colegul Bogdan chiar a prins-o de mana.
All in all, am uitat de ploaie si de apa din tenisi, am sarit, am dansat si am cantat cu ei si mi-a parut bine ca m-am dus.
PS – nu ma pricep sa zic daca au cantat bine sau prost. Mie-mi place mult vocea ei, iar show-ul a fost misto (si gratis;) ).
Dupa ce zugravii au plecat, eu am ramas cu toate lucrurile alandala. Si cum luna mai ma da peste cap aproape in fiecare an, si nu doresc altceva decat sa ies, sa stau la terasa cu lumea, sa ajung acasa si sa ma culc direct cu mirosul de tei in nari, well, va puteti imagina ca saptamana asta nu am facut nimic. Trebuia sa adun lucrurile din dormitor, sa incerc sa le organizez cumva ca sa nu ma mai impiedic de ele la fiecare pas. Dar nu. Eu am ales sa nu fac nimic din toate astea, iar azi, chiar daca am ajuns acasa mai devreme (nu la 12.00 adica), imi pierd vremea pe net sau la TV. Si stau si ma uit la pungile astea multe in care nu mai stiu ce e si ma tot intreb cand o sa am chef/putere/avant sa le desfac.
Altfel, trebuie sa semnalez ca azi, oficial, maldita.ro face un an. Pentru care ma bucur, mai ales ca fata asta scrie cum mi-as fi dorit eu sa scriu, sa zicem, si n-am reusit niciodata. Dunno why, o fi vreun blocaj p-acolo pe undeva, mi-o fi frica de cuvinte sau poate pur si simplu nu am talent, insa na, aia e. Maldita, in schimb, is a rising star. LMA!
Inca nu-mi vine sa cred ca de luni nu o sa mai fiu nevoita sa ma trezesc devreme si sa ma imbrac repede, pe nemancatelea, ca vin mesterii si trebuie sa fiu decenta. Nu-mi vine sa cred ca am scapat de praful ala ingrozitor care-mi usuca pielea si de toate pungile/galetile/cutiile/pensulele/device-urile imprastiate prin toata casa. Evident, inca mai e de munca, trebuie sa pun toate alea la loc prin dulapuri si vitrine si comode si sertare… but well, asta e piece of cake fata de ce-am patimit pana acum. In plus, azi o aduc pe Mika inapoi acasa, 3 saptamani fara ea e unprecedented.
Ieri am fost o doamna, am stat pe tocuri toata ziulica aproape; am avut si un motiv, normal: prietena mea Roxana si-a botezat fetita. Astept pozele sa vi le arat si voua:). Oricum am observat o chestie: nu mi se potrivesc deloc tocurile din cauza ca ma transforma, cumva, in alt om. Eu merg repede, ma precipit pe scari, sunt agitata, iar atunci cand sunt pe tocuri nu pot sa fac asta. Cand sunt pe tocuri trebuie sa merg incet, sa am grija cum calc, imi transform intreaga postura into something I’m not used to. Intr-o coconoasa pretioasa, mi se pare mie.
Poate ca mi se pare si de fapt chiar imi sta bine, insa cred ca eu si pantofii cu toc mai avem mult pana sa ajungem la o intelegere. Imi plac atunci cand ii vad in vitrina, insa numai cand imi imaginez cum ar fi sa-i port, cat de incomod, cum m-as chinui sa merg, sa nu fiu penibila, sa nu cad, sa nu ma impiedic (asta se intampla si fara tocuri…), imi trece orice gand si ma intorc la papucii mei obisnuiti. Cu toate astea mi-am pus in cap sa ma imprietenesc cu ei si n-o sa ma las pana nu se va intampla asta:). Wish me luck, not break a leg:P.
PS – pentru “Ceasuri” si “Parfumuri” ale caror comentarii au ajuns la Trash (data viitoare vor ajunge la Spam) – va rog frumos sa mergeti sa va faceti reclama in alta parte. Sau daca tineti neaparat sa comentati la mine pe blog, se poate si fara un URL anume.
Filmul, da. Dupa cum am anuntat ieri pe Facebook, m-am dus la film cu gagicile sa ne holbam la barbati bine. Nici nu ma asteptam, altfel, la vreo provocare intelectuala mai mult decat d-astea de genul “natura amplifica drama eroului”. Si cam la asta s-a rezumat; la sfarsit am fost acuzata pe nedrept ca sunt “acra” pentru ca mi-am exprimat cu voce tare nemultumirea fata de finalul siropos si previzibil Pariuricasino. Parca era mai bine daca murea cineva pe neasteptatelea, daca ea nu se marita direct cu el, ala frumosu’ cu ochii albastri, ci cu frac’su (care arata ca un tatar, pe onoarea mea!), daca fratele cel mare se dovedea a fi de fapt capul rautatilor… nush… ceva de genul asta. Dar nu, s-a decis ca e mai bine sa nu avem emotii la final, sa putem dormi linistiti, asa ca totul a decurs frumos si previzibil.
Altfel…. I’ll always love a girls night out at the movies:).
In cei 31 de ani de viata am ajuns sa cred ca exista niste nume care ma urmaresc no matter what. Am impresia, de exemplu, ca am prea multe prietene care se numesc Ioana, ca Bogdanii apar ca ciupercile dupa ploaie, iar de Alex nici nu mai zic.
Ar veni cam asa:
Alex – si baieti si fete. Sunt peste tot. Am facut ochi dulci unui Alex in clasa a 7-a si de atunci mi-a ramas numele asta imprimat in creier bine de tot. Cu toate astea (prietenii stiu), niciodata nu-mi amintesc cand e Sf. Alexandru.
Ioana – Good positive feeling:). Cand spun Ioana imi amintesc de tot felul de nazbatii din vacantele de vara. Si de prietene dragi care acum sunt departe. Culmea, Ioanele astea deloc nu vor sa stea close to me.
Cosmin – cu acest nume am o relatie speciala. Desi unul dintre cei mai importanti (pentru mine) purtatori ai lui il ura intr-o vreme, considerandu-l banal, comun, pus la plezneala, ca sa avem cum sa strigam copilul in caz ca face vreo prostie, totusi eu il prefer lui Alex, de exemplu.
Bogdan – first crush in clasa a 6-a, tabara de la Paltinis. M-a vrajit, iar in ultima seara nu m-a mai bagat in seama. A fost tragic. Nici macar nu mai puteam sa-l pronunt. Culmea, numele asta nu s-a abatut de la traseul stabilit in munti si pana la un moment dat aveam senzatia ca o relatie cu un Bogdan e sortita esecului din start, has bad karma. Insa am descoperit, in the end, ca eu si numele asta putem fi prieteni buni. Dar atat.
Cristina – numele asta e legat de munca mereu. Cristinele s-au invartit in jurul meu la scoala sau la job, iar acum am cel putin 3 in jurul meu (dintre care una mi-e si prietena, indeed)
Oana – e un fel de “Alex” al baietilor, cred. Poate la concurenta cu “Andreea”. Le intalnesc everywhere, asa ca mi-e greu sa incarc numele asta cu un anumit feeling.
UPDATE
Mihai – doamne, cum am putut sa uit de numele asta incarcat de istorie miruniana! Mihai este primul meu prieten ever (15 ani). Mihai este fostul meu din anul I de facultate, cand abia aterizasem in Bucuresti. Intre cei doi Mihai parca a mai fost unul, dar nu mai tin minte ce e cu el. Dupa Mihai al II-lea n-am mai avut nici un gagic numit asa (parca…) dar acum am o gramada de colegi. Baieti de treaba, gospodari.. ce sa zic.
Foarte posibil ca lista sa sufere updat-uri repetate, pe masura ce-mi amintesc de ei:).
Starting point of this post:
George: Hey! Kramer.
Kramer: Hey! George…..Lily..
Susan: No. Susan.
Kramer: No. No It’s Lily
Susan: I think I know my own name.
George: It’s Susan
Kramer: (lost for words) Well you look like a Lily…
Da, stiu ca suna intelept. Si ca probabil credeti ca trec printr-o pasa filozofica in care disec lucrurile dupa teoria batului de chibrit. Si poate aveti nitica dreptate. Cu toate astea, titlul de mai sus vine dupa ce m-am gandit un pic la chestia asta cu frumusetea… Pentru ca mi s-a intamplat de cateva ori in viata sa fiu considerata “frumoasa”, insa in acelasi timp mi s-a intamplat sa fiu considerata si “banala”, “stearsa”, cel mult “simpatica”. Am incercat in van sa transform anumite lucruri… prin machiaj, imbracaminte. Incercam sa devin “frumoasa” in ochii celui care ma vedea stearsa. Imi doream sa-l impresionez. Dar in final mi-am dat seama ca nu merge. Ca frumusetea asta adevarata, genuina, vine din mine, din starea in care sunt in fiecare zi, din anumite detalii pe care numai eu le stiu.
Va intrebati probabil ce m-a pocnit cu discutia asta despre frumusete. Well, am decis sa sustin campania Dove pentru frumusetea naturala. Si va invit si pe voi sa o faceti, mai ales ca cele care se inscriu in concurs pe www.ambasadoareledove.ro pot sa castige o saptamana de rasfat la Barcelona. I mean… Barcelona si rasfat la SPA, ce poti sa vrei mai mult :)?
O sa testez, in viitorul apropiat, cateva din produsele Dove, mai exact gelurile de dus Dove Visible Care cu Nutrium Moisture, and I’ll let you know. Sau poate vreti sa incercati voi, pe pielea voastra:).
Gasit pe Facebook (thanks, vecine;) ) clipul de mai jos
which I love, probabil din acelasi motiv pentru care iubesc Squirrel Nut Zippers. Si tare as mai vrea sa pot dansa swing.
In other news, Sana m-a palit cu o leapsa si trebuie sa fac un test despre.. hm.. cat de bun e el la pat? Un el pe care chipurile as fi pus ochii asa mai de curand si despre care nu stiu prea multe:). Well, to your disappointment, dear, trebuie sa fac testul asta mai incolo, cand chiar as fi in situatia data:). Daaar, daca vreuna din cele trei cititoare ale mele se intreaba daca barbatul abia prins in mrejele-i chiar merita efortul, well, poate sa incerce testul aici.
… si cred ca scap de mesterii care mi-au cotropit casa. Am devenit obsedata de praf si dau cu mopul de doua ori pe zi, eu care abia la sfarsit de saptamana ma induram sa fac un pic ordine. Abia astept sa imi asez toate lucrurile la loc, cred ca asta o sa fie mai greu decat adunatul lor, dar heeei, macar acum casa arata decent.
In afara de asta, inca nu stiu ce fac in vacanta, nici la ce concerte vreau sa ma duc, stiu doar ca mi-am luat invitatie la Noisettes si sper sa si ajung. Ma gandeam si la Cesaria, care e acum pe 15, insa nush zau. Kinda confused summer ahead, I might say.
Asa am impresia zilele astea ca tot tambalaul cu zugraveala nu se va termina niciodata. La mine 1 Mai chiar a fost muncitoresc, am mutat la cutii de colo colo si saci cu tot felul si pungi asa incat acum chiar ca nu mai stiu pe unde sunt toate. Nici nu credeam vreodata ca am strans atatea prostii in viata asta. De la carti vechi la cursuri, poze, dischete (!!), hartiute cu tot felul de indicatii sau numere de telefon pe care nu ma indur sa le arunc, dar nici nu le folosesc, creioane colorate, carioci, acumulatori vechi, agrafe si ace de gamalie, o mie de alte nimicuri parca din alta viata. Presupun ca atunci cand o sa pot sa traiesc normal din nou, va trebui sa ma apuc sa sortez totul. Nu de alta dar am senzatia ca anul asta o sa ma mut iar, sper in casa mea, si atunci sa vezi alta nebunie.
