Incerc sa scriu in romana la cererea publicului. Da, mai, am si eu asa ceva si nu mai radeti acolo ca va aud! Boooon, hai ca prima fraza mi-a iesit:). Sa vedem restul… Scriu in engleza pentru ca atunci cand mi-am facut eu blog, voiam sa ma citeasca TOATA lumea, nu doar putinii bloggeri de Romania. Intre timp, situatia s-a cam schimbat si acum vorbim de roblogosfera, de bloggerii romani, adunati si tunati, care dezbat probleme mai mult sau mai putin importante ale vietii si omenirii si asa mai departe, de genul “ce e viata? ce e omul? si noi ce bem azi?”. Plus ca am observat, de cand cu colegu’ Costin, ca oamenii astia parca sunt intr-un sat: “Ai vazut ce-a scris ala? Moaaaaama, da ai vazut commentu’ meu? Si ce s-a mai ofticat si mi-a dat ban pe blogul lui? Si dup’aia ce-am scris eu la faza asta? Si cum m-a citat X si Y?”. Ete, cam asa decurge treaba:). Evident, exagerez nitel. Sunt si bloggeri misto, oameni seriosi, o placere sa-i citesti.
La o intalnire de bloggeri, maestrul de ceremonii declara blogurile “parte a media”. Ok… unele pot fi. Unele sunt deja. Dar majoritatea, nicidecum. Faptul ca bloggerii scriu despre o barfa, publica informatii mai mult sau mai putin adevarate, ca reactioneaza la diverse meschinarii nu-i face “surse” demne de luat in seama. Sau nu inca. Nu la noi. Doar ca incercam sa ne inscriem si noi in curentul asta in care pur si simplu parerea oamenilor, exprimata, articulata in blog, poate fi mai puternica decat un articol dintr-un ziar sau decat un reportaj tv. In lumea de azi, da, e posibil. Si la noi sunt tentative, insa nu au ajuns inca atat de puternice.
Pana una-alta, eu prefer sa scriu in engleza. Chiar ziceam azi: cum sa scriu, frate, in romana? Taman acu, dupa atata timp? Asta ar insemna un blog nou, mare bataie de cap:P. Si, recunosc, probabil ca nu m-as putea abtine sa nu scriu chestii la care lumea ar reactiona. Si, da Costin carpatin:P, ai dreptate, succesul ma sperie, dear. Prefer sa scriu un blog putin comentat, dar al meu, personal, pe care doar cineva care chiar tine musai sa ma cunoasca, are rabdare sa-l desluseasca. Sau pe care il citesc doar prietenii mei. Da, aia de ziceam mai ieri-alaltaieri ca nu ma suna:)). Unii dintre ei o fac totusi, asa ca nu ma mai plang.
E, voi, astia de cerurati post in romana, ya happy now?
PS: ca sa raman in ton cu postul, iaca o melodie care ma nostalgizeaza la maxim. Cred ca radacinile proletare ale educatiei mele isi spun cuvantul. Dar n-am decat audioooo!
