In ultimii ani, pe masura ce mi-am uzat neuronii la stiri, am inceput sa nu mai pot sa vad filme “tari”. D-astea cu suspans, cu teroare, cu scene scary, thrillere… Nu le pot digera si de fiecare data ma supar ca nu inteleg de ce trebuie sa vad asemenea lucruri in timpul liber, de ce trebuie sa-mi chinui mintea cu niste porcarii artificiale… ca parca nu am de ajuns in realitate.
Inainte de ‘Antichrist’ al lui Lars von Trier (premii la Cannes bla bla), acum vreo 3-4 ani vazusem un alt premiat, “Old Boy”, un film coreean care m-a socat prin cruzime si din care n-am putut sa uit cu nici un chip momentul in care personajul principal isi taie limba cu foarfeca. Scena asta e un motiv recurent in rarele cosmaruri pe care le am.
Well, acum aceasta scena va disparea forever, stiu sigur, pentru ca va fi inlocuita cu succes de scena taierii clitorisului cu foarfeca, in Antichrist. Desi am pus mana la ochi ca un copil pudic, a fost de ajuns sa vad inceputul pentru ca imaginatia mea sa completeze scena. Mai sunt si multe alte chestii de felul asta, insa cred ca momentul ala a pus capac.
In afara de asta… e ceva ce lipseste in toata povestea. Am inteles, pana la un moment dat, ce se intampla. Am inteles de ce, se lega. Insa a aparut all this bullshit cu Satana care a intrat in mintea femeii (evident ca a femeii, in Evul Mediu femeia era “avocatul diavolului” pentru ca numai o fiinta din care curge sange every month si nu e “impenetrabila” poate fi vulnerabila in fata raului), s-au facut niste referiri la simboluri demonice medievale, au atarnat in podul casei niste desene scary also medievale, pe care personajul masculin (Willem Dafoe) le vedea la lumina opaitului… si gata. Niste tortura fizica, un pic de nebunie si gata.
Nu sunt expert in filme. Nici macar nu am vazut atatea incat sa zic ca am vreo cadere sa judec filme premiate. Pot spune, insa, what works for me. Nu sufar filmele astea voit intelectuale, cu cadre prelungite fara sens, cu o poveste din care intelegi bucati pentru ca restul e umplutura oricum. Nu vreau sa-mi torturez mintea cu idiotenii artificiale. Nu vad de ce as vrea, vineri seara, sa stau doua ore sa inghet de frica, sa ma traumatizez vizual si sa nu mai am chef de nimic apoi.
Cu toate astea mi-a placut “Prologul”. Bucata aia de film as revedea-o si cred ca ar putea sa circule si ca scurt metraj sau ceva de genul:).
