anurim

Cred cu tarie ca exista povesti care nu trebuie lasate nespuse. Nu pentru ca ar avea o morala anume, nu pentru ca te-ar invata o lectie de viata. Pur si simplu pentru frumusetea lor, pentru ca s-au intamplat aievea si pentru ca, desi cineva candva le-a trait, par a fi zamislite de mintea unui scriitor.

Noiembrie 1998

Zile friguroase, de toamna. Ajung la scoala si, dupa o vreme, dintr-un motiv nebanuit, plec cu Simona jos in bar, sa facem cursul acolo. Ne asezam la o masa mare care pe parcurs se umple. Oameni necunoscuti pe care nu-i bag in seama. Simt, la un moment dat, ca cineva ma priveste fix. Imi ridic capul si, peste masa, observ un baiat care ma privea insistent. N-as putea sa spun cum arata exact, cum era imbracat si cu cine era. Ii tin minte ochii, privirea care ma tintuia.

Februarie 1999

Ma indrept agale spre amfiteatru, imi vad colegele adunate la tigara, in fata usii. Pana sa ajung in capatul holului, din stanga ma loveste din nou privirea aia halucinanta. Din cochetarie, si pentru ca ma facea sa ma simt bine faptul ca un baiat se holba in felul asta la mine, mi-am lasat geanta si m-am dus la baie, prilej cu care am mai trantit vreo doua ocheade. Nici in acel moment n-as fi putut spune cu exactitate cum arata baiatul care ma privea staruitor.

Aprilie 1999

Cobor scarile, in hol la facultate. Aveam castile walkmanului pe urechi, il vad pe bancuta de marmura din hol. Ii arunc o privire, zambesc ca pentru mine si-mi vad de drum. Ma opresc dupa cativa pasi sa-mi aranjez ceva, chipurile, la walkman, dar numai pentru ca voiam sa-i dau ragaz sa ma abordeze. He didn’t. Oh well.

Mai 1999

Aproape vara. Aproape sesiune. Ies din facultate cu colegele, ma indrept spre statia de autobuz. Ii simt privirea de departe de data asta, era la fantana de la Universitate, se ridicase sa-si caute bricheta. Atunci m-am gandit prima data ca era uimitor cum ii simteam ochii de fiecare data, oriunde m-as fi aflat, oricat de departe ar fi fost. Ma indrept spre statie zambind, sporovaiam cu fetele, la intrarea in pasaj ma intalnesc cu un flirt mai vechi si schimbam doua vorbe…

Simt, la un moment dat, ca ma ia cineva de brat. Il vad aproape de mine, imi face semn si-mi zice “vino putin” cu un glas autoritar, de parca facusem ceva rau. Eram socata. Era prima data cand vorbea cu mine si nu m-as fi asteptat in veci sa o faca. Ma obisnuisem cum starea asta de flirt pe mutelea si nici prin cap nu-mi trecea ca ar mai putea fi ceva.

– Uite, eu sunt C. (m-a rugat sa nu-i zic numele)
– Miruna.
– …Si voiam sa ne cunoastem. Si sa te intreb daca maine vrei sa bei o cafea cu mine
– Vreau, da.
– Cand scapi de la cursuri? Tu la ce sectie esti? Si in ce an? SI in ce grupa?
– Pai… nu stiu. Sunt la franceza-engleza, anul 2. Grupa 2b. Am ore pana la 4. Hai la 4 la Hasdeu.
– Bine, asa facem.

Am urcat repede in autobuz cu mainile tremurand. Nu-mi reveneam si ma uitam la Magda un pic uimita. Am facut apoi o gluma si am trecut la ale noastre. Insa orice am fi vorbit, nu puteam sa nu ma gandesc la el, rememoram toate cuvintele spuse si descopeream nuante noi. Aveam un mare nod in gat si fluturi in stomac de cate ori imi venea in minte.

A doua zi dimineata am dat nas in nas la poarta facultatii. Eu eram chiauna dupa o noapte aproape alba. M-a intrebat daca stau la cursul Pedagogie.

– Eu am pedagogie azi?, am zis mirata.
– Da, zice, de la 4 la 6.

Imi stia programul pe de rost! I-am zis ca nu, ca ne vedem la 4 cum stabiliseram, si am plecat. Am stat nitel la cursuri, insa n-aveam stare. Asa ca m-am dus acasa sa ma schimb si sa ma aranjez, aveam a big date. Cand am ajuns la scoala, pe la 2, el era acolo. Asa ca am dat naibii orice curs si am plecat impreuna pe drumuri. Am vorbit o gramada. Ne-am plimbat prin oras, prin baruri, pe la mine prin camin, am aterizat seara in Laptarie.

Primul sarut a fost electric. Ma mir ca nu au iesit scantei din noi. Si ma mir ca mi-l amintesc chiar si acum, imi amintesc senzatia, imi amintesc toate detaliile. Si-mi amintesc apoi toata luna care a urmat, intreaga senzatie era de floating, fluturii mei din stomac facusera niste aripi de vultur si ma trageau in sus, cat mai sus. Umblam noaptea pe strazi cu mirosul de tei din nari, radeam in continuu, ne pupam pe unde apucam.

Imi zisese de la inceput ca are prietena. Insa eu am ridicat din umeri si n-am vrut sa stiu decat de fluturii mei. Eram mica si stiam sa ma bucur de moment, fara sa ma gandesc prea mult la trecutul lui, al meu, la viitorul nostru. Si fara sa ma intereseze toate prostiile astea. Nu aveam telefon mobil sau fix, si acum incerc sa-mi aduc aminte cum faceam sa ne intalnim. Cred ca-l sunam eu acasa de la un telefon public. Cert e ca eram aproape tot timpul impreuna.

Primul moment greu a fost cand eu am plecat acasa la Deva, in vacanta. Mi se parea incredibil ca nu o sa-l mai vad si eram convinsa ca o sa-l pierd. In drumul spre casa ma gandeam cu amaraciune ca nici un baiat nu o sa astepte doua luni sa ma revada. Dar asta n-a durat prea mult. Au inceput sa curga scrisorile. Povestea noastra de dragoste s-a scris atunci, de fapt. Vocatia lui e sa fie scriitor. Si ma includea in universul lui povestindu-mi despre oamenii pe care-i vedea in fiecare zi, glumele lor, gandurile lui. Parca as fi fost cu el acolo.

Mi-a povestit mai apoi cum ma vana pe holurile facultatii, cum mereu isi compunea in cap un text sa ma abordeze si mereu ii scapam.

Asta a fost inceputul. Relatia noastra nu s-a terminat, de fapt, niciodata. Din 17 mai 1999 pana in ziua de azi, omul asta exista intr-un fel sau altul in viata mea. Ne-am iubit enorm si ne-am si urat, but in the end nu am putut sa nu stim unul de altul. Cred ca ma cunoaste mai bine decat oricine, am trecut impreuna prin o mie si una de schimbari si mi-a schimbat viata.

Povestea mea se afla publicata in ebook-ul “Povesti de dragoste“, primul din colectia CARTI S!MPA, un proiect al Cristinei Bazavan.