Bad habits

Posted on January 9, 2012 by Anurim

Incerc din rasputeri in ultima vreme sa ma dezbar de unul din cele mai paguboase obiceiuri capatat in ultimii 3 ani or so: dependenta de net. Nu stiu daca dependenta e cuvantul potrivit, nu cred ca fara internet trec printr-un sevraj acut sau ma agit ca si cum n-as avea tigari… Cu toate astea, de fiecare data cand ajung acasa direct de la munca ma trezesc inevitabil in fata laptopului.

Am tone de lucruri de facut acasa. De la micile treburi gospodaresti pana la chestii mai “mari”, sa zicem.. De la spalat cana de cafea de azi dimineata pana la organizarea dulapului, dereticat, facut mancare, citit, desenat, vazut un film misto… Cu toate astea, invariabil, ma trezesc ca dau scroll pe Facebook, click pe linkuri de pe Twitter, deschid google reader, google plus, gmail, youtube, yahoo, blog (ca acum, de fapt) si-mi dau seama ca ooooops, s-a facut tarziu si ar trebui sa dorm. Si tot asa, zi de zi, pare metoda de lobotomie perfecta, stiu. Intre timp, pisica mea sufera de singuratate cu mine in casa, in chiuveta se strang canile de cafea si alte farfurii, mancarea se cam strica in frigider pentru ca n-o mananc, hainele proaspat spalate si uscate stau maldar in fotoliu de ceva timp.

Pe buna dreptate, mama mea m-a certat intr-o zi ca nu ma odihnesc deloc, ca nu-mi dau timp mie insami, ca sunt mereu out si ca asta nu poate sa-mi faca bine. Mi-a fost greu sa-i explic ca prefer sa ies decat sa stau acasa cu laptopul in brate. Simt ca m-as aliena, desi continui sa fac asta de fiecare data.

Am pus-o, acum ceva vreme, pe seama jobului. Cand lucrezi cu stiri online n-ai nici o scuza, trebuie sa fii in orice secunda informat. Insa dupa aceea pare-se ca am ramas agatata de obiceiul asta prost de a-mi pierde viata pe net. Uneori, mai ales in weekend, trec prin perioade de “denial”, cand nu deschid netul deloc. Insa asta nu se intampla decat daca nu sunt acasa. Pentru ca acasa set-up-ul e in asa fel incat pur si simplu nici nu ma descalt, dau mancare pisicii, ma asez pe canapea, deschid laptop, deschid TV si acolo intepenesc cateva ore.

Nu stiu cum sa ies din schema asta singura. Am incercat sa-mi stabilesc “targeturi”, lucruri de facut acasa, sa-mi pun bilete sa nu cumva sa uit.. degeaba. Ma tine prea putin. Mai incerc. Nu ma dau batuta. Fix dupa ce public postul asta :D.

Posted in hmmm | Tagged , , | Leave a comment

:)

Posted on January 8, 2012 by Anurim

Pentru ca e ziua lui azi
Dar si pentru ca melodia asta imi place foarte
Si ajunge la urechile mele in momente cheie, cumva
Iar azi e una din zilele alea potrivite pentru ea

Ladies and gentlemen, I give you David Bowie – Absolute beginners (Versuri mai jos). Enjoy

I’ve nothing much to offer
There’s nothing much to take
I’m an absolute beginner
And I’m absolutely sane
As long as we’re together
The rest can go to hell
I absolutely love you
But we’re absolute beginners
With eyes completely open
But nervous all the same

If our love song
Could fly over mountains
Could laugh at the ocean
Just like the films
There’s no reason
To feel all the hard times
To lay down the hard lines
It’s absolutely true

Nothing much could happen
Nothing we can’t shake
Oh we’re absolute beginners
With nothing much at stake
As long as you’re still smiling
There’s nothing more I need
I absolutely love you
But we’re absolute beginners
But if my love is your love
We’re certain to succeed

If our love song
Could fly over mountains
Could sail over heartaches
Just like the films
There’s no reason
To feel all the hard times
To lay down the hard lines
It’s absolutely true

Posted in LoveLife | Tagged , | Leave a comment

Life is funny

Posted on January 5, 2012 by Anurim

Imi venise vara trecuta o idee de “proiect” pe care nu cred ca-l voi incepe vreodata, nu de alta dar e o chestiune delicata, care mi-ar cam exploda relatiile cu cei din jur. Cu toate astea, daca cei implicati ar avea o doza un pic mai mare de umor, cred ca s-ar amuza copios, la fel ca mine, chiar daca ar mai fi amestecate acolo si niste esente de regret, gelozie, dorinta de intimitate.

Ma gandeam sa fac un panou pe care sa lipesc poze cu fosti si prietenele lor de dinainte sau de dupa mine care, intr-un fel sau altul, au legatura cu mine. Si asta pentru ca am descoperit pe parcurs ca Sanuca are dreptate si ca lumea asta e ca un mare dormitor. Toata lumea stie pe toata lumea si, intr-o mai mica sau mai mare masura, toti au fost implicati sentimental intre ei.

Panoul meu ar arata ca un arbore si ar fi fost interactiv, pentru ca ar fi fost expus intr-un spatiu public. In felul asta oameni de care eu inca nu stiu ar putea sa vina sa faca singuri legaturile:). Si ar putea afla si ei de alte legaturi pe care nu le stiau sau poate doar le banuiau. In scurt timp, panoul asta n-ar mai fi fost despre mine, ci despre noi toti, cum suntem legati invizibil intre noi si cum, de fapt, ne invartim intr-un univers mic, limitat, in care ne agitam nemasurat.

Mi-am adus aminte azi de panoul meu in timp ce descopeream noi legaturi. Exista oameni care tin mortis sa-mi apara in viata cam in aceeasi schema; poate ar trebui sa nu ma mai mir atat, iar data viitoare sa stiu ca aia e schema lor, chiar daca altii sunt cei implicati.

Totusi, poate pana la urma il fac. Cu toate riscurile 😛

Posted in aberatii | Tagged | 7 Comments

Anunt

Posted on December 28, 2011 by Anurim

Dragii mei,

In ultimele zile ale lui 2011 o sa fiu cam offline. Am plecat putin din lumea agitata in care traiesc si sper sa-mi gasesc linistea si niste zapada buna de ski prin muntii locali. Asa ca ma grabesc sa va urez de acum sa intrati bucurosi in noul an. Si sa-l priviti ca pe o noua provocare, o noua aventura, asa cum incerc si eu.

N-am rezolutii pe 2012. Nu ma tin de ele niciodata, asa ca mai bine nu mi le mai propun. Insa am cateva dorinte pe care sper sa mi le indeplinesc. Si cam atat. As vrea sa pot sa ma bucur de fiecare zi a lui 2012, asa cum n-am facut cu 2011. As vrea sa calatoresc, sa traiesc lucruri noi, sa am curaj, sa fiu sincera cu mine insami, sa-mi asum deciziile, sa nu iau toate lucrurile asa de in serios.

Va pupa Miru

Posted in hmmm | Tagged | 2 Comments

33

Posted on December 26, 2011 by Anurim

Am ajuns pana aici, la varsta asta. Nu e ca si cum e vreun turning point in ea, e insa in capul meu, de ceva vreme, un schimb de greutate de pe un picior pe altul, ca atunci cand stai la o coada lunga si te proptesti doar pe unul singur. La un moment dat mai schimbi, sa nu te doara. Ca e coada lunga si, cine stie, poate ca ai nevoie de resurse sa te certi si cu tantile de la ghiseu.

M-am bucurat de ziua mea, desi tot timpul ma plang de ea. Am vorbit cu oameni care mi-s dragi, pe unii i-am si vazut, am primit cadouri misto, am si dat (anul asta le-am nimerit, ma si mir), insa cel mai misto cadou pentru mine a fost faptul ca am putut sa am, pentru cateva momente, o privire de ansamblu asupra vietii mele. Si mi-am dat seama nu numai ca n-am de ce sa ma plang, dar ca puterea pana la urma e in mainile mele. Puterea sa schimb, sa ma bucur, sa ajut, sa creez, sa dezvolt. Si asa a fost mereu, insa mereu am fost nesigura ca pot si singura. Si mereu am asteptat sa vina altcineva sa-mi confirme. Sa dea un OK.

Asa ca 33 e important.

Posted in hmmm | Tagged | 3 Comments

Trebuie

Posted on December 20, 2011 by Anurim

O sa declar razboi acestui cuvant. Il urasc. Vreau sa dispara, sa nu-l mai aud niciodata. NU, nu trebuie nimic. Nu trebuie sa fii intr-un loc care nu-ti place, doar pentru ca asa e rational.
Nu trebuie sa construiesti ceva atunci cand tu nu vrei.
Nu trebuie sa te chinui intr-o relatie care te sfarseste, nici intr-un job care te schimonoseste.
Nu trebuie sa te mariti si sa faci copii.
Nu trebuie sa fii “cineva”.
Nu trebuie sa faci nimic care “da bine”.
Nu trebuie sa faci lucruri doar pentru ca vor altii.
Nu trebuie sa suporti nimic nasol, poate decat atunci cand stii ca rezultatul e bun pentru tine.

NU trebuie nimic. Si nu inteleg de ce continuam sa ne agatam de niste lucruri care “trebuie”, desi nu ne fac bine, nu duc inspre nimic bun, nu iese nimic misto din ele.

Stiu, e totul teoretic. Stiu, in viata de zi cu zi ne lovim de tot felul de “trebuie” si nu avem ce face, respiram adanc si purcedem. As vrea sa pot totusi sa elimin toti “trebuie” inutili din viata mea, lucrurile alea pe care NU, NU trebuie deloc sa le fac daca nu vreau.

Sunt ca din povestea cu baiatul care l-a luat pe NU in brate:)). Dar am ajuns sa aud prea des cuvantul asta.

Posted in aberatii | Tagged | 4 Comments

La teatru, ca-n viata

Posted on December 13, 2011 by Anurim

Mi se intampla in ultima vreme ca viata sa imi dea fix ceea ce am nevoie, atunci cand am nevoie. Si nu contenesc sa ma mir de aceste mici “coincidente” si sa ma bucur de ele pentru ca am senzatia ca cineva acolo sus ma iubeste.

Fie ca a fost vorba de un spectacol de dans contemporan de la care am plecat cu ochii in lacrimi si care cumva m-a scos la lumina din perioada neagra pe care tocmai o traversam, fie ca ma gandeam la doua prietene, vorbeam despre ele, iar ele taman atunci s-au gasit sa ma sune, sau, zilele trecute, o piesa de teatru, toate m-au surprins prin timingul perfect in care s-au intamplat.

Duminica am fost la Teatrul Foarte Mic la “Ma tot duc“. De la un capat la altul am ras si am plans pentru ca era acolo, concentrata intr-o ora, cam toata viata mea amoroasa din ultima vreme. Ba plec, ba nu, mai stau. Ba nu, pleaca el. Gresit, mai sta. And now, repeat from the beginning.

Oana Pellea si Mihai Gruia Sandu m-au bucurat, m-au emotionat si m-au ajutat sa ma vad de la distanta. Si sa ma obiectivez putin de ceea ce traiesc, sa-mi privesc bucata asta de viata, sa o constat si, fara sa o judec, sa o accept asa cum e. As vrea sa va pot spune in cuvinte mestesugite cat de misto e piesa asta, insa nu m-am priceput niciodata la cronici. Asa ca mai bine va indemn sa mergeti sa o vedeti, ca e mai simplu.

Posted in LoveLife | Tagged , , | Leave a comment

Mamaitza

Posted on December 10, 2011 by Anurim

Da, Robi, acum poate ca poti sa-mi zici asa de-a dreptul:)). Nu de alta, dar m-am reapucat de tricotat si cusut:))).

Printre lucrurile care-mi faceau placere cand eram mica erau si indeletnicirile astea destul de raspandite in familia mea: tricotat, crosetat, cusut. Bunica-mea a fost croitoreasa, mama tricota pe banda rulanta, o alta bunica croseta si facea cojoace.. it runs in the family. Si eu deprinsesem aceste “mestesuguri” de mica, insa nu le-am cultivat deloc. Tin minte doar ca-mi faceau placere, orice iesea din mainile mele, destul de stangaci pe vremea aceea, imi parea minunat.

Si cum in ultima vreme “sap” in mine sa gasesc acele lucruri care ma bucura cu adevarat, acele indeletniciri care ma preocupa, am revenit la tricotat si cusut. Am adaugat desenul. Sufrageria mea e plina de materiale, ace, andrele, atze colorate, pensule, acuarele, hartii partial desenate. Nu stiu ce o sa fac cu ele. Abia am inceput. Tricotez un fular, mi-am cusut doua perne de pus in geam. E ceva terapeutic atunci cand ma apuc de mazgalit o foaie de hartie. Nu am deloc talent, nici vreo idee de ce as putea desena, insa procesul in sine imi face bine. It clears my head, ma face sa pun un pic de ordine in ganduri sau sa pot sa ma concentrez pe o problema care ma bazaie si pe care n-am putut-o descalci pana atunci.

Nu-mi pasa cat de cool sau un-cool e chestia asta. Cat de turn-on sau turn-off e pentru altii sau cum se vor uita la mine de aici inainte gandind probabil ca “am innebunit” si ca “e doar o faza”. Ceea ce conteaza e ca MIE imi place sa fac lucrurile astea.

Posted in hmmm | Tagged | 4 Comments

Scary

Posted on December 8, 2011 by Anurim

Ieri am auzit, a nu stiu cata oara in ultima vreme, ca un om in puterea varstei a facut accident cerebral. Am auzit de altii si mai tineri, pe la vreo 33-35 de ani, care au facut infarct si au murit din cauza stresului. Sau care au stat in spital din diverse alte motive, toate din cauza stresului, a epuizarii.

Si nu pot sa-mi dau seama ce doamne iarta-ma ne impinge sa traim genul asta de viata anormala, intr-o continua alergatura pentru bani, putere, functie, bunuri materiale, statut… De parca le-am lua cu noi cand murim, ca si cand asta ne-ar aduce fericirea suprema.

It scares the shit out of me.

Posted in aberatii | Tagged | Leave a comment

Les enfants qui s’aiment

Posted on December 7, 2011 by Anurim

Azi mi-am adus aminte de poezia asta. Am invatat-o cand eram in liceu, adica taman la timpul potrivit, si mereu mi s-a parut ca e in ea o muzica secreta din care primesti doar asa, un hint, insa repetand-o la nesfarsit, ca intr-un ritual, ajungi sa auzi si muzica aia cuprinsa in cuvinte.

Les enfants qui s’aiment s’embrassent debout
Contre les portes de la nuit
Et les passants qui passent les désignent du doigt
Mais les enfants qui s’aiment
Ne sont lĂ  pour personne
Et c’est seulement leur ombre
Qui tremble dans la nuit
Excitant la rage des passants
Leur rage, leur mépris, leurs rires et leur envie
Les enfants qui s’aiment ne sont lĂ  pour personne
Ils sont ailleurs bien plus loin que la nuit
Bien plus haut que le jour
Dans l’Ă©blouissante clartĂ© de leur premier amour

Jacques Prévert

Posted in hmmm | Tagged , | Leave a comment